Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Ieri a fost inaugurat noul sediu al dispeceratului integrat ISU – SAJ | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 24 aprilie 2024
Home » Societate » Ieri a fost inaugurat noul sediu al dispeceratului integrat ISU – SAJ
Ieri a fost inaugurat noul sediu al dispeceratului integrat ISU – SAJ

Ieri a fost inaugurat noul sediu al dispeceratului integrat ISU – SAJ

Faţă de cel anterior, acesta dispune atât de o tehnică superioară, cât şi de spaţii mărite

În prezenţa inspectorului şef al ISU Harghita, al prefectului judeţului, al preşedintelui consiliului judeţean, ai comandanţilor şi şefilor unităţilor şi instituţiilor din cadrul sistemului naţional de apărare, de ordine şi siguranţă publică, precum şi ai reprezentanţilor cultului religios ortodox, ieri a fost inaugurat noul punct de comandă şi dispecerat integrat 112.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltul” Harghita, cpt. Alina-Maria Ciobotariu, spunea că noul sediu, cu dotările actuale, marchează o etapă dintr-un proces continuu de profesionalizare şi îmbunătăţire a dispeceratului integrat ISU – SAJ (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” Harghita – Serviciul de Ambulanţă Judeţean), care s-a înfiinţat la începutul anului 2013. De atunci, dispeceratul funcţionează în sediul ISU, acolo fiind preluate apelurile de urgenţă 112 din competenţa celor două instituţii (pompieri şi ambulanţă), existând astfel o coordonare directă, mult mai eficientă şi mult mai bună a resurselor şi sistemului de urgenţă la nivel judeţean.

În decembrie 2016 – spunea cpt. Alina-Maria Ciobotariu – a demarat proiectul de modernizare a dispeceratului integrat, investiţie realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita, costurile lucrărilor fiind în valoare de aproximativ 125.000 de lei. Eforturile conjugate au dat roade, iar acest dispecerat dispune în acest moment de un spaţiu lărgit, cu o dotare deosebită, obiectivul fiind astfel atins”.

La rândul său, Jean-Adrian Andrei, prefectul judeţului Harghita, dar şi preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, preciza că acest dispecerat, pe lângă preluarea apelurilor de urgenţă, asigură şi alarmarea şi coordonarea echipajelor de intervenţie ale serviciilor specializate de intervenţie cu caracter medical, dar şi nemedical din aceeaşi locaţie, practic reunind la un loc sistemul de urgenţă.

Care sunt avantajele unui astfel de dispecerat? „Faptul că creşte considerabil viteza de reacţie la intervenţii, menţinerea permanentă a legăturii cu echipajele de intervenţie, nemaivorbind de triajul urgenţelor şi transmiterea datelor specifice pe fiecare caz în parte şi coordonarea activităţii serviciilor medicale de prespital”, arăta prefectul judeţului Harghita.

În cadrul discursului susţinut cu ocazia evenimentului de ieri, Jean-Adrian Andrei a mai spus că realizarea dispeceratului integrat a reprezentat un efort considerabil şi a mulţumit preşedintelui CJ Harghita pentru alocarea sumelor necesare amenajării spaţiilor şi a achiziţionării logisticii, precum şi inspectorului şef al ISU Harghita „pentru modul în care, cu insistenţă, ne-a bătut la cap şi ne-a adus de câte ori a avut ocazia, şi pe mine, şi pe dl preşedinte Borboly, să ne convingă că e imperios necesar un asemenea dispecerat integrat la nivelul judeţului Harghita”.

Prezent la inaugurarea noului dispecerat, Borboly Csaba, preşedintele CJ Harghita, a spus că amenajarea noului sediu al dispeceratului de comandă şi modul în care s-a făcut este un exemplu bun, iar consiliul judeţean este onorat că a putut ajuta în realizarea lui.

Tot în privinţa situaţiilor de urgenţă, preşedintele CJ Harghita ar dori ca pe viitor să se înfiinţeze şi un centru de pregătire pentru pompierii voluntari, pentru că „oamenii care îşi riscă viaţa la o intervenţie trebuie să fie pregătiţi astfel încât să se poată întoarce la familii”.

Punctul de comandă şi dispeceratul integrat

Col. Ovidiu Dudu, prim-adjunctul inspectorului şef al ISU „Oltul” Harghita, a explicat că noul spaţiu al dispeceratului cuprinde un punct de comandă, unde îşi desfăşoară activitatea ofiţerul de serviciu şi subofiţerul operativ, programul de lucru fiind de 24 de ore din 24. Aici funcţionează o aplicaţie informatică a ROMATS, care este folosită în cazul accidentelor aviatice civile, dar este şi un sistem de înştiinţare la nivel naţional – sistem de avertizare-informare pentru localităţile din judeţul Harghita (deocamdată sunt operaţionalizate doar 7 localităţi), dar şi o hartă radar meteo online.

De asemenea, prin intermediul unei camere video montată pe o autospecială se pot transmite imagini live de la locul de intervenţie către centrul de comandă de la sediul unităţii.

Inspectorul şef al ISU „Oltul” Harghita, col. Stelian Cimpoeşu, preciza că în cadrul dispeceratului integrat sunt angajaţii de la serviciul de ambulanţă, subofiţerul şi operatorul de pe partea de SMURD. De asemenea, este amenajat şi un loc pentru operaţiuni mai complexe, de unde medicul de la serviciul de ambulanţă sau de la UPU poate să coordoneze intervenţia medicală.

Acesta mai arăta că de la dispecerat, cu ajutorul sistemelor GPS montate pe autospeciale, se poate urmări deplasarea la intervenţie sau se decide ce forţe mai sunt necesare la faţa locului.

În noul sediu sunt amenajate inclusiv vestiare şi un loc unde cei care lucrează pot lua masa. „Aşa am văzut noi în prima etapă acest dispecerat. Probabil, peste ani şi ani, tehnica se va înmulţi, ideile vor fi altele, necesităţile vor fi altele şi vom găsi alt spaţiu mai generos în care să aducem la un loc inclusiv servicii voluntare, salvamont, poliţie, jandarmi, astfel încât să ajungem şi noi la standardele pe care le au cei de la ISU Mureş sau Cluj.

Pentru noi este un pas înainte şi o mare realizare”, a concluzionat col. Stelian Cimpoeşu, inspectorul şef al ISU „Oltul” Harghita.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.