„IA românească ne inspiră – ASCA Harghita la 10 ani”

iunie 22, 2018 in Cultură, Societate

Măiastra care i-a însoţit pe români de-a lungul vremii, fascinantă şi mistică, este o bucurie pentru ochi şi alean pentru suflet. Căci ea, ia românească, a fost cusută cu sufletul, cu migala şi sudoarea a sute de generaţii, care au caligrafiat cu acul istoria poporului român

Portul popular este mărturia civilizaţiei milenare a satului românesc, creaţia asupra căreia femeile s-au aplecat secole de-a rândul cu inima, cu iubirea nemăsurată pentru viaţă, pentru persoanele dragi şi cu adâncă credinţă.

Înainte vreme, fiecare ie era o creaţie unicat prin particularităţile ornamentale, cu mii de modele şi de îmbinări armonioase de culori, rod al imaginaţiei şi aspiraţiilor celor care le-au plăsmuit: cămăşi de duminică şi de sărbătoare pentru copii şi fete, cămăşi de nuntă pentru mireasă şi pentru mire impresionante şi purtate, potrivit credinţei strămoşeşti, o singură dată în viaţă, bluzele discret ornamentate, cu modele monocrome, deosebit de elegante ale femeilor aşezate la casa lor, îmbrăcate doar la ocazii deosebite: de Paşte, de Rusalii şi la alte sărbători mari.

În perioada comunistă, cămaşa naţională a rămas în lăzile de zestre ale străbunicilor şi bunicilor. Costumul popular autentic românesc s-ar fi pierdut acum 100 de ani – susţin unii etnografi.

Până când ea, Măiastra cu altiţă adăugită ca în Moldova, cu şire pe mâneci ce pornesc de la umăr şi curg spre fodori, decorată cu lunceţ sau cu cusăturile cu fire trase de tip nemţesc ale saşilor – care astăzi nu mai apar pe nici o ie sau obiect de decor – ori penele peste cot specifice năsăudenilor, înnobilată cu fir metalic auriu şi argintiu, cu arnici şi fire de mătase, cu fluturi (paiete), alesături şi mărgelele în Muntenia, a reuşit să iasă din captivitatea cuferelor de lemn.

Peste 100 de ii deosebite, unele foarte vechi, altele foarte noi, cusute recent la şezătorile aproape săptămânale de la Centrul Cultural „Miron Cristea”, au fost expuse, miercuri, la Cercul Militar din Miercurea Ciuc, în cadrul evenimentului aniversar „IA românească ne inspiră 2018 – ASCA Harghita la 10 ani”, derulat de Asociaţia pentru Siguranţă Comunitară şi Antidrog – Filiala Harghita şi co-finanţat de Primăria Miercurea Ciuc, care şi-a propus să readucă portul popular românesc la preţuirea de altădată.

„Aniversăm astăzi finalizarea proiectului. Ne-am propus să aniversăm şi 10 ani de activitate ASCA într-un cadru festiv, în care să celebrăm şi Centenarul, să aducem şi un elogiu tradiţiilor, să ne întâlnim cu oameni frumoşi, să schimbăm impresii şi ne-am propus să adunăm, nu cu titlu de obligaţie, cel puţin 100 de modele de ii. Din fericire, am depăşit suta şi, dacă totul merge bine, din septembrie începem un nou proiect, în parteneriat cu Unitatea de Vânători de Munte”, a declarat preşedinta Asociaţiei pentru Siguranţă Comunitară şi Antidrog – Filiala Harghita, Adriana Teslovan.

A adus la expoziţie prima ei ie, primită când era în clasa a II-a, şi încă una, pe care a cusut-o la şezătoare. „În clasa a II-a m-am îndrăgostit de portul popular, eram în judeţul Bistriţa-Năsăud, în Târlişua, toată lumea era îmbrăcată în costum popular duminica, la biserică, pe stradă, peste tot, iar eu nu aveam. Plângeam, că ieşeam din tipar şi atunci mama a făcut un efort supraomenesc, nu ştiu cum şi de unde, mi-a adus nu doar ia, ci un întreg costum tradiţional. Şi eram atât de încântată, că m-am îmbrăcat şi am ieşit cu el, să vadă lumea că am şi eu. (…) Bistriţa-Năsăud e un leagăn al portului popular”, şi-a amintit Adriana Teslovan.

Alexandra Ţifrea, iniţiatoarea grupului Şezătoare la Miercurea Ciuc, a învăţat să respecte portul popular de la bunicul ei fost învăţător în Voşlăbeni, care, în perioada interbelică, cosea cămăşi populare alături de tinerele din sat, învăţându-le motivele tradiţionale. În memoria lui, tânăra s-a angajat să-i ducă strădania mai departe. La evenimentul de miercuri a îmbrăcat o cămaşă pe care a primit-o în dar de la tanti Ioana, o femeie din sat, care nu a fost binecuvântată cu prunci. „Ia a fost cusută pe la 1935, are mai bine de 80 de ani. Este o cămaşă de fată, cu mărgele, purtată la bal sau la sărbătorile importante ale comunităţii. Mi-a fost dăruită în memoria bunicului meu, care a fost un mare iubitor al portului popular”, a povestit Alexandra. Ne-a mai spus că în miniexpoziţia dedicată Zilei Universale a Iei au fost adunate peste 100 de cămăşi din toate timpurile şi din toate zonele.

„Le-am adunat cu drag, le-am adunat cu suflet, pentru că iile nu sunt doar simple obiecte decorative, sunt ceea ce ne reprezintă pe noi ca femei, ca românce, de sute de ani. Şi îmi place să cred că ceea ce facem noi la grupul Şezătoare la Miercurea Ciuc şi iile pe care le coasem, ne leagă de trecutul nostru, ne fac să vedem prezentul în culori luminoase şi frumoase şi, într-un fel, ne fac să anticipăm şi viitorul, unul pe care ni-l dorim la fel, frumos şi colorat, cu bucurie în suflet. (…) Fiecare ie este o rugăciune pe pânză, pe care cred că fiecare femeie care o coase o spune cu gândul şi sufletul pentru ea, pentru familia ei, pentru copiii ei, pentru tot ce are ea mai bun şi mai de preţ pe lumea asta”, susţine tânăra.

Ştefan Teslovan, un munte de om, iubeşte portul popular şi vorbeşte cu însufleţire despre importanţa păstrării identităţii naţionale. Poartă cămaşa naţională cu mândrie, ori de câte ori are ocazia, încins peste mijloc cu chimir lat din piele. A moştenit de la părinţi „o avere”: portul popular al bunicului şi tatălui. A adus la expoziţie cămaşa de cununie a tatălui său. „Este făcută de bunica mea, acum mai mult de 80 de ani, pânza a fost ţesută de ea din in, că aşa se făcea atunci, şi apoi a cusut-o cu mătase albă, iar gulerul l-a brodat cu mărgele – ciupag, cum îi spune în zona noastră, pe Valea Mureşului Superior. Atunci aşa era obiceiul pentru toţi feciorii care se căsătoreau, la fel şi fetele, aveau cămăşile şi hainele naţionale făcute pe alb, cusute cu fir de mătase albă”, ne povesteşte. Dar „peste măsură de dragă” i-a fost cămaşa bunicului patern. „Bunicul meu din partea tatălui s-a prăpădit în al Doilea Război Mondial şi odată cu el şi cămaşa lui naţională. A fost încorporat în armata maghiară, a plecat la Sopron şi de acolo a fost în linia întâi până la Kursk. Bunica mi-a spus aşa: a plecat de acasă în bluza naţională!”, a evocat bărbatul.

Ia Marianei-Victoriţa Rus este caracteristică zonei Topliţei, cusută cu o mulţime de trandafiri roşii, unul din motivele tradiţionale consacrate. Este veche de şapte decenii şi a cumpărat-o de la o învăţătoare ieşită de mulţi ani la pensie. Este „foarte mulţumită” de achiziţia ei, despre care spune că „este cea mai valoroasă” dintre toate iile pe care le are.

Fină cu totul specială şi subtilă este bluza doamnei Carmen Miron. „O port cu mult drag, pentru că este primită de la mama mea, care a găsit-o în casa bunicii mele din comuna Teiu, judeţul Argeş. Este o operă de artă şi o port cu mândrie; sper să găsească şi alţii astfel de valori, asemenea nestemate”, a spus ea.

Una dintre cele mai vechi cămăşi din expoziţie are aproape 100 de ani. „Eram tare micuţă, dar mi-o aduc foarte bine aminte pe bunica, îmbrăcându-şi frumos ia duminica şi plecând la biserică, mi-a rămas în minte imaginea chipului ei frumos. Acum, când ea nu mai este demult printre noi, mă uit la ia ei şi îmi amintesc de anii frumoşi care au rămas doar o amintire”, şi-a reamintit Maria-Elena Teslovan.

Dar cea mai veche piesă a expoziţiei, un costum tradiţional cusut în 1917, aparţine unei adolescente din Miercurea Ciuc şi este moştenită de la străbunica ei din Făget. „Aveam vârsta de 5 ani când l-am primit şi a însemnat foarte mult pentru mine. Am văzut ce haine purtau bunicii mei când erau şi ei foarte mici. Îl privesc cu mândrie, sunt foarte mândră de ţara în care m-am născut şi mai simt o mare emoţie, pentru că acest costum nu a fost doar al meu, l-au purtat şi bunicii mei, probabil şi străbunicii mei şi asta are o însemnătate foarte adâncă”, a afirmat Sonia-Maria Suciu.

Cei 13 membri fondatori ai proiectului „IA românească ne inspiră”, ajuns la final, şi cei mai activi parteneri ai lor au fost recompensaţi cu câte un trofeu şi cu diplome aniversare.

Vorbind despre ia care „transcende întreg teritoriul poporului român”, ducându-ne cu gândul la veşnicie, părintele Laurenţiu le-a amintit harnicelor creatoare de port naţional că între primele îndatoriri ale omului se află aceea de a-i învăţa pe ceilalţi. „Învăţând pe ceilalţi, devenim promotori ai unui trecut veşnic prezent, pentru a ne lumina viitorul. De aceea, Episcopia ortodoxă română a Covasnei şi Harghitei se bucură de acest parteneriat, pe care îl desfăşurăm împreună şi se bucură de fiecare dintre frăţiile voastre care faceţi să fie viu. Vă îndemnăm să ţineţi aproape, pentru ca totul să nu se termine acum şi să avem o sustenabilitate a tuturor faptelor noastre prin noi, iar mai apoi prin copiii noştri”, a rostit părintele Laurenţiu, transmiţând şi părinteasca binecuvântare a PS Andrei, episcopul Covasnei şi Harghitei.

Astăzi, portul popular românesc este sursă de inspiraţie pentru creaţia vestimentară a unor celebri designeri străini precum Yves Saint Laurent, Jean Paul Gaultier, Kenzo sau Tom Ford, precum şi pentru designerii români. Oare ce îi atrage către el? Originalitatea şi inefabila lui frumuseţe, zămislită după sufletul oamenilor şi după măreţia naturii cu care a fost binecuvântată această ţară? Să fie misterul costumului cusut, cuminte, în iernile geroase, la lumina opaiţului, nopţi de-a rândul? Ori, poate, poveştile pe care le transmite, istoria poporului român, caligrafiată cu acul de sute de generaţii…

DANIELA MEZEY