Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Harghita, judeţul cu cele mai mici salarii din ţară | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Economic » Harghita, judeţul cu cele mai mici salarii din ţară
Harghita, judeţul cu cele mai mici salarii din ţară

Harghita, judeţul cu cele mai mici salarii din ţară

Judeţul Harghita se află pe ultimul loc în ţară în ceea ce priveşte câştigul salarial mediu net, diferenţa fiind semnificativă faţă de salariile oferite în Bucureşti şi judeţele Cluj, Timiş sau Sibiu. Chiar şi judeţul vecin Covasna se află mult mai sus în clasament în ceea ce priveşte aceste venituri. Potrivit unor informaţii făcute publice de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Harghita, câştigul salarial mediu net era în judeţ, în luna octombrie, de 2.917 lei, cele mai ridicate salarii fiind oferite în domeniul serviciilor. Câştigul salarial mediu brut era în Harghita, în cea de-a zecea lună a acestui an, de 4.630 de lei, cu doar 165 de lei mai mare decât în octombrie 2021. În ceea ce priveşte salariul net, angajaţii din Covasna au primit „în mână”, în medie, 3.307 lei. Pe primul loc în ceea ce priveşte câştigul salarial mediu net se afla, în octombrie, municipiul Bucureşti, unde a fost consemnată o valoare de 5.220 de lei, iar următoarea poziţie a fost ocupată de judeţul Cluj, unde angajaţii au dus acasă în medie 4.849 de lei. În judeţul Timiş a fost înregistrat un câştig salarial mediu net de 4.307 lei, iar în Sibiu de 4.248 de lei. Din datele făcute publice de DJS Harghita rezultă şi că populaţia ocupată civilă era, la începutul anului, de aproximativ 113.000 de persoane. Efectivul salariaţilor era în judeţ la sfârşitul lunii octombrie de 73.463 de persoane.

Pe de altă parte, Institutul Naţional de Statistică a informat printr-un comunicat că la nivel naţional, în luna octombrie 2022, câştigul salarial mediu brut a fost 6.461 lei, cu doar 4 lei (+0,1%) mai mare decât în luna septembrie. Câştigul salarial mediu net a fost 4.008 lei, în uşoară creştere, cu 5 lei (+0,1%) faţă de luna septembrie 2022. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (9.427 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.238 lei).

În luna octombrie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna septembrie, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte). Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de editare, în transporturi aeriene, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor din tutun, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), transporturi pe apă şi în extracţia cărbunelui superior şi inferior, alte activităţi extractive, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activităţi şi servicii de decontaminare), tranzacţii imobiliare, fabricarea echipamentelor electrice, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, agricultură, vânătoare şi servicii anexe sau fabricarea băuturilor. În sectorul bugetar, în luna octombrie a acestui an s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+1,3%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,5%). În administraţia publică, câştigului salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-0,2%), se mai arată în comunicatul INS. (E.G.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.