Este al cincilea an în care Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, se implică în ajutorarea copiilor aflaţi în dificultate
Un număr de 150 de elevi din clasele primare proveniţi din familii cu dificultăţi vor primi gratuit la începerea anului şcolar ghiozdane şi rechizite. Iniţiativa aparţine Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, costurile fiind suportate de Consiliul Judeţean (CJ) Harghita, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean a identificat copiii cu probleme şi asigură distribuirea ghiozdanelor. Elevii care vor primi acest ajutor învaţă în 20 de unităţi şcolare, majoritatea din zona de nord a judeţului, dar şi în şcoli cu predare în limba română din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni, Bălan, Odorheiu-Secuiesc, Livezi, Doboi, Vidacut-Săcel. În fiecare unitate de învăţământ vor primi acest sprijin în medie câte şase copii. O situaţie aparte fiind la şcoala din Vidacut, comuna Săcel, unde toţi elevii vor beneficia de ghiozdane şi rechizite gratuite, deoarece toţi cei 36 de copii se află în risc de abandon şcolar. Miercuri, la sediul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei a avut loc predarea acestor ajutoare de către preoţii Paraschiv Oltean şi Teodor Bijec, consilieri în cadrul Episcopiei, către reprezentanţii unităţilor de învăţământ.
Inspectorul şcolar Elena Mândru a spus cu această ocazie că este un proiect important pentru Inspectoratul Şcolar, deoarece vine în întâmpinarea familiilor cu probleme sociale şi copiilor care au nevoie de sprijin pentru începerea anului şcolar. „Noi, ca Inspectorat Şcolar, suntem foarte bucuroşi de această iniţiativă şi sperăm ca ea să dăinuie, să dureze în timp. Este de fapt una dintre manifestările importante care contribuie la abandonul şcolar”, a apreciat inspectorul şcolar, amintind că este al cincilea an de când se derulează acest proiect. Totodată, aceasta a mai precizat că la începutul anului s-a considerat a fi prioritar pentru elevi acele rechizite pe care cei mai mulţi dintre copii nu şi le-ar permite financiar, de la caiete la carioci, tempera, truse pentru matematică, pentru desen etc., toate de bună calitate.
Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a apreciat la rândul său acest proiect şi şi-a exprimat speranţa ca cei 150 de copii beneficiari vor avea rezultate pozitive pe parcursul anului şcolar. De asemenea, acesta a evidenţiat importanţa bisericii, care încearcă să ofere servicii şi posibilităţi celor aflaţi în dificultate, „pentru că avem, din păcate, foarte multe familii nevoiaşe, cu probleme sociale, unde cu ajutorul bisericilor încercăm să oferim servicii”. „Felicit pe toţi cei care participă la derularea acestui program şi sper că acei 150 de copii care beneficiază de rechizite să aibă o şansă în viaţă. Pentru că noi toţi ne-am dori ca fiecare copil care se naşte aici, în judeţul Harghita, să aibă o şansă să trăiască aici şi să nu fie obligat să plece în străinătate. Vedeţi, chiar din zona nordică a judeţului Harghita foarte mulţi tineri lucrează în străinătate. Şi una dintre cauze este că nu au cum să întreţină o familie aici, în judeţul Harghita, sau aici, în România, pentru că fenomenul este întins, din păcate, pe întreg teritoriul ţării. (…) Cred că atât cu primarii, cât şi cu cei care conduc instituţii pe plan local, judeţean şi chiar naţional, politicienii, ar trebui să ne axăm mult mai mult pe această tematică, pentru că problemele sociale încă nu au fost rezolvate în aşa fel încât familiile din Harghita să nu fie nevoite să plece”, a spus preşedintele CJ, menţionând că un rol important pentru a nu mai pleca tinerii din judeţ îl are educaţia şi de aceea „acest program este un proiect de care suntem şi noi mândri”.
Părintele Paraschiv Oltean, consilier în cadrul Episcopiei, a mulţumit în numele copiilor care primesc rechizitele Consiliului Judeţean şi Inspectoratului Şcolar pentru sprijinul acordat. Acesta a menţionat că, într-un fel, biserica asigură legătura dintre instituţii. „Încercăm să dăm mână cu mână să facem viaţa mai frumoasă şi să asigurăm cât de cât o bază pentru copii, care poate ar vrea să înveţe şi nu au posibilităţi şi, iată, prin acest efort al acestor trei instituţii poate îi ajutăm şi noi să facă 2-3 paşi în faţă”, a spus părintele Paraschiv Oltean, precizând că poate, în viitor, la rândul lor vor ajuta copiii care vor avea nevoie de sprijin. (Şt.P.)