Fostul primar al municipiului Toplița, condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare; decizia nu este definitivă | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 7 decembrie 2021
Home » Societate » Fostul primar al municipiului Toplița, condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare; decizia nu este definitivă
Fostul primar al municipiului Toplița, condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare; decizia nu este definitivă

Fostul primar al municipiului Toplița, condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare; decizia nu este definitivă

Fostul primar al municipiului Toplița, Stelu Platon, a fost condamnat, astăzi, de Tribunalul Bacău, la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la „folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”. Decizia Tribunalului Bacău nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

În același dosar și pentru aceeași infracțiune, Florin Țăran, la data faptelor șef Birou Agricol, Cadastru, Pășuni, Agenți Economici din cadrul Primăriei Toplița, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării. În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, instanța a decis încetarea procesului penal în cazul ambilor inculpați.

Totodată, în acest dosar a mai fost condamnat la 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, Ioan Avîrvarei, la data faptei reprezentant al Cooperativei Agricole „ARINIȘUL CĂLIMANI”, pentru săvârşirea infracţiunii de „folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”.

Instanța „obligă, în solidar, inculpaţii Avîrvarei Ioan, Platon Stelu, Ţăran Florin şi Arinişul-Călimani Cooperativă Agricolă la plata sumei de 608.238,92 lei cu dobânzile şi penalităţile aferente, reprezentând daune materiale”, potrivit soluției pe scurt a Tribunalului Bacău.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Stelu Platon, Ioan Avîrvarei și Florin Țăran în luna octombrie a anului 2016.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, „la data de 14 septembrie 2009, inculpatul Avîrvarei Ioan, în calitate de reprezentant al Cooperativei Agricole Arinișul Călimani, a completat, semnat și a depus mai multe documente false la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în vederea acordării sprijinului financiar, în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, pentru un teren de 758,56 ha, reprezentând pajiști permanente, ce aparținea în realitate municipiului Toplița”.

„Inculpatul a beneficiat și de sprijinul celorlalți doi inculpați care au întocmit și i-au pus la dispoziție documente false din care rezulta că Primăria municipiului Toplița a transferat terenul în suprafață de 758,56 ha Cooperativei Agricole Arinișul Călimani. Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care nu exista nici o asociere între cooperativa reprezentată de inculpatul Avîrvarei Ioan și municipiul Toplița și nici nu era încheiat vreun contract de închiriere/arendare/concesionare între aceasta și Consiliul Local Toplița. De asemenea, la momentul respectiv, Cooperativa Agricolă Arinișul – Călimani nu deținea animale în proprietate și nu era înregistrată în Registrul național al exploatațiilor. Procedând în această manieră, inculpatul Avîrvarei Ioan a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile din bugetul general al Uniunii Europene în valoare de 613.878 lei”, au arătat la momentul respectiv procurorii DNA. (Șt.P.)

***

Cu mai multe detalii revenim în ediția print de marți.

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. Dumnezeu nu bate cu bota şi o să plătească absolut toți lingăii lui !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.