Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Fost director al finanţelor publice harghitene, condamnat definitiv la 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 18 aprilie 2024
Home » Societate » Fost director al finanţelor publice harghitene, condamnat definitiv la 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare
Fost director al finanţelor publice harghitene, condamnat definitiv la 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare

Fost director al finanţelor publice harghitene, condamnat definitiv la 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare

Curtea de Apel Târgu Mureş l-a condamnat pe fostul director al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Harghita, Kedves Emeric, la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi cumpărare de influenţă. Decizia, luată săptămâna trecută, este definitivă.

Potrivit soluţiei pe scurt a Curţii de Apel Târgu Mureş, Kedves Emeric a fost condamnat la 2 ani şi 8 opt luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. De asemenea, fostul director al AJFP Harghita a primit 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, iar prin contopirea celor două pedepse au rezultat 3 ani şi 4 luni de detenţie.

Totodată, instanţa a dispus aplicarea pedepsei accesorii care constă în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura o activitate de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă deciziei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin aceeaşi sentinţă, Curtea de Apel Târgu Mureş a hotărât că fostul director al AJFP Harghita este obligat „la plata sumei de 431.830,48 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata obligaţiilor accesorii calculate de la data de 26.03.2009, când obligaţia a devenit scadentă, până la data executării integrale a plăţii”.

Prin aceeaşi decizie, instanţa mureşeană a hotărât condamnarea lui Cârcu Dan Mugur la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

În primă instanţă, la finalul anului trecut, la Tribunalul Harghita, Kedves Emeric a fost achitat în cazul infracţiunii de abuz în serviciu şi a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru săvârşirea faptei de cumpărare de influenţă.

Abuzul în serviciu a fost săvârşit, potrivit procurorilor DNA, în urmă cu 10 ani

Fostul director al finanţelor publice harghitene a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Târgu Mureş în luna martie 2017.

Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în cursul anului 2012, Agenţia Naţională de Integritate – Inspecţia de Integritate a întocmit un raport de evaluare, rămas definitiv în anul 2014, ca urmare a unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a stabilit existenţa unei stări de incompatibilitate în care s-a aflat Kedves Emeric. Documentul a fost transmis ulterior către Comisia de Disciplină din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea declanşării procedurii disciplinare faţă de fostul director.

„În acest context, pentru a evita suportarea efectelor în plan profesional, inculpatul Kedves Emeric, în calitatea menţionată mai sus, a solicitat sprijinul inculpatului Cârcu Dan Mugur (persoană care a deţinut diverse funcţii de conducere în cadrul Ministerului Finanţelor Publice), pentru ca acesta să-şi exercite influenţa pe care o avea sau lăsase să creadă că o avea asupra unor funcţionari din cadrul ANAF şi a unor magistraţi de la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie.

Pentru acest ajutor, acesta din urmă a pretins şi primit de la inculpatul Kedves Emeric suma de 1.000 de lei”, se arăta în rechizitoriu în legătură cu fapta de cumpărare de influenţă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, procurorii au reţinut că, în cursul anului 2009, Kedves Emeric, în calitate de şef al AJFP Harghita, „prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, a emis o decizie prin care a admis contestaţia formulată de un om de afaceri şi i-a restituit acestuia din urmă în mod ilegal suma de 431.830,48 lei”.

„Această sumă de bani reprezenta TVA achitată de omul de afaceri pentru achiziţionarea, prin licitaţie publică, a unui imobil executat silit şi despre care acesta susţinea că a fost plătită în plus faţă de obligaţiile sale fiscale”, se mai preciza în rechizitoriul DNA.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în această cauză cu suma de 431.830,48 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.