Eparhia mărturisitoare din inima munţilor noştri Carpaţi!…

Sfânta Liturghie de astăzi, ocazionată de hramul Catedralei Episcopale „Acoperământul Maicii Domnului şi Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Miercurea Ciuc, va fi oficiată de către Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, împreună cu un sobor de ierarhi şi preoţi

Se împlinesc toamna aceasta 25 de ani de existenţă, activitate, misiune asumată, serioasă şi responsabilă precum şi pastoraţie, sinceră şi apologetică, a Episcopiei Munţilor din judeţele Covasna şi Harghita!…

Eu, unul, sunt dator să recunosc şi să mărturisesc că m-a învrednicit Dumnezeu să fiu martor şi părtaş la toate marile momente şi evenimente ale acestei importante şi deosebite instituţii ecleziastice româneşti: la hirotonirea respectiv instalarea celor doi Chiriarhi – ÎPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan şi PS Părinte Episcop Andrei; totodată la o serie întreagă de ediţii ale Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului sau ale Zilelor „Miron Cristea” de la Topliţa; la hramurile Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc şi ale Mănăstirii „Sfântul Ilie” din Topliţa; apoi, în repetate rânduri, la aniversările de: 5, 10, 15 şi, respectiv, 20 de ani de existenţă, propovăduire şi acţiune ale Eparhiei; la alte multe, diverse, variate ori diferite evenimente organizate la sau de către Centrul Eparhial din Miercurea Ciuc şi, multe altele!…

Adică, una peste alta, am, oarecum, pretenţia, fără a fi exhaustiv, că ştiu şi cunosc, cât de cât, această rezistentă Episcopie, pe cei doi distinşi ierarhi ai ei, pe mulţi dintre slujitorii, preoţii, monahii sau mirenii (intelectuali) ai ei şi aşa mai departe!…

Între altele, am ajuns să aflu şi, deci, să cunosc, „durerile facerii” acestui for eparhial, încercările, opoziţiile, piedicile, cursele şi poticnirile cu care s-a confruntat această structură bisericească, veritabilă şi autentică, a ţării şi bisericii noastre, adică, altfel spus, suişurile şi coborâşurile ei; nopţile de frământare şi momentele de încercare, dilemă şi cumpănă ale ierarhilor şi slujitorilor ei, loiali şi devotaţi acestui neam şi acestui popor, românesc şi strămoşesc, de la gurile Mureşului şi ale Oltului; zbaterile, interogaţiile şi dezbaterile intelectualilor de marcă ce s-au luptat şi încă o mai fac, cu obtuzitatea unora, cu ignoranţa, aroganţa, viclenia, perfidia, autosuficienţa sau răutatea altora!…

Ştiu cum a renăscut Mănăstirea Făgeţel – şi aici se cuvine a vorbi serios, profund şi îndelung, la un ceas de seară, vecernie, amurg şi taină, nu fără a vărsa o lacrimă, cu Stareţul ei de atunci şi Episcopul ei de acum – PS Părinte Andrei, care, numai el ştie ce a fost în sufletul său, atunci când a găsit şi văzut totul în ruină, degradare, deteriorare şi decădere şi când, practic, a trebuit să ia totul de la zero!…

Am fost acolo, în mai multe rânduri, în cadrul Universităţilor de Vară de la Izvoru Mureşului, cu Părinţii Profesori de pie memorie şi cucernică evocare – Constantin Galeriu şi Ilie Moldovan – unul dintre ctitorii moral-spirituali ai acestei sfinte eparhii, alături de domnul Ioan Lăcătuşu şi alţi, mulţi, distinşi intelectuali-mărturisitori!…

O, Doamne, când am ajuns acolo, ne-am închinat şi la propriu şi la figurat!…

Cum ne-am închinat şi atunci când, în preajma Zilei Naţionale de 1 Decembrie, mergeam, ceata de tineri, studenţi veniţi din toată ţara, îmbrăcaţi în costume naţionale şi arborând steagul nostru tricolor, în frunte cu mentorul nostru de suflet – Părintele Profesor Ilie Moldovan de la Sibiu, cu colindul pe la bisericile, parohiile, filiile şi comunităţile româneşti, unde bisericile, uşor – uşor, încet dar sigur, prin jertfă, efort şi sacrificiu, începeau să renască, să prindă contur şi culoare, adică să le fie scoase ori curăţate buruienile, scaieţii şi pomii sau răchitele din Sfântul Altar!…

Ce imagini, ce amintiri, ce vremuri, ce momente, ce emoţii, ce oameni, ce slujitori, ce lacrimi, ce stări, ce ipostaze!…

Mare-I Dumnezeu!…

Mila Lui în tot şi în toate!…

În altă ordine de idei, mai ştiu, între altele, cum s-au întemeiat, construit şi ctitorit mănăstirile: Izvoru Mureşului – această veritabilă cetate a Duhului; Moglăneşti-Doamnei, Valea Mare şi Sita Buzăului, în condiţiile în care, la înfiinţarea ei, această episcopie avea numai o singură mănăstire – Sfântul Ilie Topliţa!…

Mi-a aduc aminte, cum, bunăoară, în anul 2000, la hramul cel mare, de „Adormirea Maicii Domnului”, ce sărbătoare românească, naţională şi patriotică a fost, atunci, cu prilejul Evenimentului Sfinţirii Mănăstirii „Izvoru Mureşului”, de către o ceată de admirabili ierarhi şi slujitori destoinici, în frunte cu vrednicul de amintire şi pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist!…

Ce emoţii şi ce bucurie, presărată cu lacrimi, aveam toţi, „de la vlădică până la opincă!”…

Ce stări de har şi ce clipe de binecuvântare!…

Parcă veniseră, coborâseră Dumnezeu şi Raiul, pe pământ – de fapt, nu parcă, ci sigur!…

Dar, în fond, în fiecare an, de fiecare dată, acolo, la Izvoru Mureşului, de Sfântă Mărie Mare, hramul conţine şi formează o încărcătură specială, realizându-se, astfel, o sărbătoare deosebită şi un praznic, minunat!…

Dar, dincolo de toate acestea şi încă de multe altele, acum, la ceas aniversar, constat/observ, încă odată că, acolo în Carpaţi, candela este şi rămâne, mereu, neîncetat şi neîntrerupt aprinsă, datorită osârdiei vieţuitorilor, nevoitorilor, fiilor şi slujitorilor acestei Sfinte Episcopii, aşa încât, candela credinţei, a rugăciunii, a postului, a evlaviei, a propovăduirii şi mărturisirii, a pastoraţiei şi misiunii, a milosteniei şi făptuirii, stă la locul şi în rostul ei, de veghe şi de strajă, cu timp şi fără timp, ziua şi noaptea, în tot locul, în tot ceasul!…

Aşadar, aici şi acum, în (tot) acest context aniversar, nu pot decât să mulţumesc „din Cer până în pământ” (vorba regretatului Părinte Profesor Ilie Moldovan) pentru toată revelaţia ori descoperirea pe care sau de care am avut, întotdeauna, parte, cu vârf şi îndesat, atunci când am ajuns în pământul cel sfinţit şi sfânt al Canaanului Românesc, din ţinutul muntos, păduros şi carpatin, al judeţelor Covasna şi Harghita!…

Prin urmare, vreau ca, în (tot) acest moment jubiliar şi festiv, să-i felicit pe toţi, să-i evoc pe toţi, să-i pomenesc pe toţi care, din anul 1994 până în prezent, (men)ţin/arborează steagul românesc sus, au trudit ori muncesc pentru statornicia, stabilitatea, funcţionarea şi slujirea, cu sinceră cuviinţă şi bună rânduială, a acestei harnice, darnice şi trainice instituţii ecleziastice a Bisericii Ortodoxe Române şi a neamului nostru românesc, dreptmăritor şi dreptslăvitor creştin!…

Stelian GOMBOŞ

Comentarii:

comentarii