Ediţia a cincea a programului Provocarea la lectură reuneşte mii de elevi şi profesori

0

Cea de-a cincea ediţie a programului „Provocarea la lectură – Ora de limba şi literatură română… altfel” a avut loc joi, reunind o comunitate impresionantă formată din 5.393 de elevi şi peste 300 de cadre didactice şi personal auxiliar din şcoli. Proiectul propune o abordare neconvenţională a studiului, invitând 10 personalităţi din sfere diverse, precum medicina, ordinea publică, jurnalismul, religia sau politica, să le prezinte tinerilor cărţile lor de suflet.

Elevii care acceptă provocarea au la dispoziţie o lună pentru a citi lucrarea care le-a atras atenţia, având libertatea de a parcurge textul în limba română sau în limba maghiară. Ulterior, aceştia vor redacta manual o scrisoare în limba română către invitatul care i-a inspirat, în care vor explica motivele alegerii făcute şi vor analiza textul prin prisma propriilor opinii, folosind citate reprezentative. Finalul proiectului va avea loc în luna mai, când fiecare invitat va selecta cele mai bune trei scrisori primite pentru a desemna câştigătorii.

În deschiderea evenimentului, iniţiatoarea proiectului, inspectorul şcolar şi profesoara de limba română Manuela Nicoleta Stîngă, a subliniat scopul transformator al acestui demers:

„Astăzi formăm din nou împreună un mic popor, noi, cei prezenţi la cea de-a cincea ediţie a proiectului «Provocare la lectură – Ora de limba şi literatura română… altfel», un demers care nu îşi propune doar să ne amintească de cât de importantă este lectura, ci să ne provoace să o trăim altfel, mai personal, mai curajos, mai autentic. (…) Ora de limba şi literatura română altfel încurajează lectura, implicarea activă, dialogul, creativitatea şi exprimarea propriilor opinii. Nu este vorba doar despre a citi, ci despre a înţelege, a simţi, a interpreta şi a împărtăşi. (…) Să înceapă aşadar provocarea”.

În cadrul evenimentului, doi elevi de la Liceul „Marin Preda” şi doi de la Liceul „Tamási Áron”, ambele din Odorheiu Secuiesc, au realizat prezentarea invitaţilor. Aceştia au avut oportunitatea de a-şi prezenta pe scurt volumul ales şi de a explica motivele opţiunii lor, cu scopul de a-i încuraja şi inspira pe elevi să citească.

Andrész-Csaba Zoltán, medic primar specialist ORL la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, a prezentat romanul Robinson Crusoe de Daniel Defoe.

„Poate pare o carte de demult, cum sunt şi eu de demult, dar o să vedeţi că are legătură directă cu lumea de azi”, a precizat medicul.

El a explicat că, în adolescenţă, vedea povestea exclusiv prin prisma aventurii şi a libertăţii absolute: „Ştiam un singur lucru. Un om rămâne singur pe o insulă şi trebuie să se descurce”.

Odată cu maturizarea, perspectiva sa s-a schimbat radical: „Astăzi, când recitesc Robinson Crusoe, îmi dau seama că nu e o carte despre aventură, ci despre răbdare, muncă, perseverenţă şi supravieţuire pe termen lung”. Medicul a subliniat şi dimensiunea psihologică a experienţei personajului, afirmând că romanul surprinde „nu doar o supravieţuire fizică, ci şi o supravieţuire mentală”, evidenţiind forţa interioară necesară pentru a rezista izolării timp de 28 de ani.

A arătat că sensurile cărţii se transformă odată cu vârsta, sintetizând diferenţa de perspectivă astfel: „Când eram tânăr, vedeam libertatea. Acum văd disciplina. Când eram tânăr, vedeam aventura. Acum văd responsabilitatea”, recomandând lectura romanului la orice etapă a vieţii, pentru lecţiile sale despre caracter şi echilibru interior.

Adina Ioana Bicăjanu, medic rezident în medicină de familie, a prezentat volumul Dacă toate pisicile ar dispărea din lume de Genki Kawamura. Romanul prezintă povestea unui tânăr care află că mai are câteva zile de trăit şi poate câştiga timp renunţând, pe rând, la lucruri din lume, până când este pus în faţa pierderii pisicii sale.

„De ce am ales această carte? Pentru că de-a lungul vieţii ne grăbim tot timpul. Tot timpul vrem să avem mai mult, să cunoaştem mai mult, să fim tot timpul pe plus, pe maxim. Însă, la sfârşitul vieţii sau într-un moment de cumpănă, ne dăm seama care sunt, de fapt, lucrurile importante. Şi aceasta este o carte pe care mi-aş fi dorit să o descopăr mai repede şi de aceea am venit astăzi către voi cu această temă, cu această carte”, a explicat Adina Bicăjanu despre alegerea cărţii.

Jurnalista Csata Orsolya, fondatoarea Asociaţiei Right, a început prezentarea romanului Fără destin de Imre Kertész cu o rugăminte către participanţi: „Închideţi pentru o clipă ochii şi imaginaţi-vă că vă pregătiţi foarte mult pentru o întâlnire cu cineva pe care doriţi tare mult să-l impresionaţi… Şi când ajungeţi, persoana pe care aţi aşteptat-o cu atâta emoţie vă respinge cu aroganţă… Ai vrea să intri în pământ, ca să nu vadă nimeni cât de ruşinat eşti, cât de mult te doare şi cât de diferit ţi-ai imaginat acea întâlnire”.

Ea a explicat că romanul urmăreşte viaţa unui băiat de 14 ani, care, deşi simte că ura împotriva evreilor creşte zilnic înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, încă îşi imaginează că trenul care merge spre Germania îl duce, de fapt, la muncă. Csata Orsolya a explicat că recomandă cartea pentru a-i învăţa pe cititori să recunoască la timp momentul în care ura începe să se manifeste şi să aibă curajul de a spune „nu”, astfel încât asemenea situaţii să nu mai fie permise niciodată.

Kelemen Hunor, politician şi preşedintele UDMR (Uniunea Democrată Maghiară din România), a propus elevilor romanul Un veac de singurătate de Gabriel García Márquez, pe care l-a descris ca fiind unul dintre reperele fundamentale ale literaturii universale, cu o influenţă majoră asupra prozei contemporane. Acesta a explicat că alegerea volumului se datorează modului în care autorul columbian, părintele realismului magic, reuşeşte să extindă graniţele realităţii dincolo de faptele cotidiene, integrând elemente simbolice şi magice într-o naraţiune despre ascensiunea şi prăbuşirea familiei Buendía în satul fictiv Macondo.

Kelemen Hunor a subliniat relevanţa cărţii pentru adolescenţi, punctând faptul că temele centrale, căutarea identităţii, locul individului în familie şi comunitate, iubirea şi eşecul, sunt întrebări esenţiale la orice vârstă. „Nu este un roman care se poate citii foarte uşor, dar dacă ai prins firul, atunci sigur nu poţi să-l laşi deoparte”, a precizat politicianul.

Judecătorul Császár István le-a recomandat elevilor romanul Bunica mi-a zis să-ţi spun că-i pare rău de Fredrik Backman, o lucrare care explorează relaţia profundă dintre Elsa, o fată de opt ani marginalizată pentru inteligenţa sa precoce, şi bunica ei excentrică. A pus în lumină contrastul dintre realitatea dură a unei fete marginalizate şi universul fantastic creat de bunica sa ca sursă de curaj. În finalul expunerii, au fost punctate două teme esenţiale: importanţa sprijinului necondiţionat al părinţilor pentru copii, chiar şi prin asumarea unor conflicte, şi avertismentul că timpul sacrificat în detrimentul familiei este irecuperabil, indiferent de succesul profesional obţinut.

„Acest roman este despre un copil, pentru copii, adolescenţi, tineri şi adulţi. Deci este pentru absolut toate vârstele şi, dacă o să citiţi cartea, vă promit că nu o să vă plictisiţi la nicio pagină. Autorul are un stil haios, îmbină foarte eficient evenimentele cu încărcătura emoţională şi cele mai puţin emoţionale, care sunt de-a dreptul distractive. Sper că am reuşit să vă stârnesc curiozitatea pentru a citi acest roman şi că veţi avea parte de o experienţă aşa cum am avut parte şi eu când l-am citi”, a spus judecătorul.

Inspectorul şcolar general adjunct Cristinel Glodeanu a propus elevilor spre lectură unul dintre cele mai celebre romane de aventură din literatura universală, Cei trei muschetari de Alexandre Dumas.

„Aş vrea să punctez cât de important este să citiţi, mai ales din cărţi în format fizic, indiferent de limba în care citiţi sau de ce carte veţi alege să citiţi. Sigur, va fi un câştig pentru fiecare parte, dar aici, fiind vorba de limba română, este important să citim în limba română pentru a ne dezvolta vocabularul şi a deprinde cunoştinţe şi abilităţi de comunicare care, cu siguranţă, vă vor ajuta mai târziu, chiar dacă acum nu realizaţi acest lucru”, le-a spus prof. Cristinel Glodeanu elevilor.

Inspectorul şcolar a prezentat parcursul lui D’Artagnan, de la un tânăr impulsiv la un om matur capabil să navigheze prin intrigile Franţei din secolul al XVII-lea. Analiza a evidenţiat temele fundamentale ale romanului – prietenia, loialitatea şi onoarea – oferind camaraderia muschetarilor ca exemplu de urmat. Dincolo de acţiune, a fost subliniat rolul valorilor universale, precum sacrificiul şi demnitatea, în ghidarea propriei vieţi.

Poliţistul local Katona Lóránt a propus elevilor romanul Avocatul străzii de John Grisham, o operă care explorează dilemele etice ale profesiilor juridice. Bazându-se pe experienţa sa în forţele de ordine şi pe formarea sa juridică, acesta a explicat cum povestea avocatului Michael Brock devine o oglindă a realităţilor sociale dure cu care se confruntă zilnic cei care aplică legea. „Este o carte dincolo de ficţiune juridică, care vorbeşte direct despre responsabilitatea celor care aplică legea şi despre contactul zilnic cu realităţile sociale dure, teme foarte apropiate, atât de profesia mea în poliţia locală, cât şi de formarea mea juridică”, a declarat Katona Lóránt.

Subiectul urmăreşte transformarea unui avocat care renunţă la o carieră profitabilă pentru a apăra persoanele vulnerabile, după ce descoperă discrepanţa dintre legalitate şi moralitate. A subliniat că justiţia autentică necesită empatie şi conştiinţă, evidenţiind faptul că persoanele fără adăpost reflectă adesea eşecuri sociale. Mesajul central transmis elevilor a fost că aplicarea legii trebuie întotdeauna dublată de responsabilitate umană pentru a înţelege corect realitatea socială.

Colonelul Radu Monoranu, împuternicit inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita, a prezentat volumul de dezvoltare personală Calea luptătorului paşnic de Dan Millman. Încadrând opera în categoria romanului iniţiatic, vorbitorul a explicat că succesul exterior, popularitatea sau performanţa academică nu garantează echilibrul interior, oferind ca exemplu parcursul autorului, fost campion mondial de gimnastică.

Firul narativ urmăreşte transformarea studentului Dan sub îndrumarea lui Socrates, un mentor enigmatic care îl ghidează de la starea de inocenţă către „fericirea iraţională”. Colonelul a subliniat că titlul reprezintă un paradox: luptătorul este „paşnic” deoarece bătălia sa nu se dă cu lumea exterioară, ci cu propriile iluzii, gânduri negative şi lipsă de disciplină mentală.

Mesajul transmis subliniază importanţa deciziilor din prezent în configurarea viitorului. Elevii au fost îndemnaţi să caute „acţiunea justă” şi să echilibreze plăcerile cu responsabilitatea consecinţelor. Colonelul Radu Monoranu i-a încurajat pe tineri să păstreze lectura ca instrument de regăsire şi claritate în momentele de confuzie.

Preotul Emil Antim Nan a adus în faţa elevilor o temă de o gravitate aparte, propunând spre lectură volumul Am fost medic la Auschwitz de Miklós Nyiszli. Într-un discurs axat pe umanitate şi empatie, acesta a explicat că alegerea cărţii a fost determinată de curiozitatea de a înţelege cum poate un medic, un om dedicat prin vocaţie salvării vieţilor, să supravieţuiască şi să profeseze în epicentrul suferinţei umane.

„Este într-adevăr o carte reală, este o poveste de viaţă, e realitatea crudă şi cruntă, dar acest medic povesteşte cum s-a priceput el mai bine despre tot ceea ce s-a întâmplat în lagărul de exterminare de la Auschwitz”.

Prezentarea a evidenţiat zbaterea interioară a unui medic care, deşi forţat să lucreze în condiţii inumane, şi-a păstrat luciditatea şi speranţa. Preotul a descris Auschwitz-ul ca pe o „pată pe obrazul istoriei”, unde fiinţele au fost transformate în simple cifre. Elevii au fost invitaţi să conştientizeze valoarea libertăţii prin contrastul cu destinele celor din lagăre, mesajul central fiind cel de responsabilizare: cunoaşterea trecutului este esenţială pentru a nu repeta ororile istoriei.

„Dragi copii, să ştiţi că sunteţi cu adevărat liberi atunci când vă descoperiţi sensul şi aveţi curajul să-l urmaţi indiferent de presiunile exterioare. Adevărata libertate începe atunci când îndrăzniţi să fiţi voi înşivă, chiar dacă lumea vrea să fiţi altfel. Vă invit cu mare drag să citiţi această carte din această perspectivă a preţuirii vieţii, pe de-o parte, dar a preţuirii şi libertăţii şi a speranţei în umanitate”, a precizat preotul.

Alin Nicuţă, solist şi fost câştigător al premiului de popularitate în cadrul programului, a revenit în faţa elevilor cu o recomandare de lectură profundă, mărturisind că alege întotdeauna cărţi care „lasă urme” şi oferă lecţii de viaţă. Acesta a prezentat romanul Hoţul de cărţi de Markus Zusak, o poveste tulburătoare despre curaj şi umanitate desfăşurată în contextul Germaniei naziste.

În viziunea solistului, cartea explorează paradoxul cuvintelor: într-o epocă în care acestea erau folosite ca instrumente ale urii şi manipulării, personajul principal, Liesel Meminger, descoperă capacitatea lor de a aduce lumină şi speranţă.

„E o carte extraordinară. Vorbeşte despre puterea cuvintelor. Acţiunea are loc în Germania nazistă, într-o perioadă în care cuvintele erau folosite pentru manipulare şi pentru ură”, a declarat solistul.

A scos în evidenţă perspectiva unică a Morţii ca narator sensibil şi relaţiile profunde care transformă imaginaţia într-un refugiu în faţa atrocităţilor războiului. Alin Nicuţă a mărturisit că a fost impresionat de modul în care protagonista descoperă rolul salvator al cărţilor într-o epocă dominată de manipulare, alegând să le protejeze în loc să le distrugă. Mesajul final a fost un îndemn la empatie şi rezistenţă morală prin lectură, oferind tinerilor un model de păstrare a demnităţii umane.

Premiile din acest an constau într-o excursie la Casa Fluturilor din Praid şi o zi petrecută în Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş.

EMILIA ŞERDEAN

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.