/* (c)AdOcean 2003-2016 */ /* (c)AdOcean 2003-2016, MASTER: winmedia_ro.Informatia_Harghitei.All_site */
Duminica lui Zaheu vameşul | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 17 septembrie 2021
Home » Religie » Duminica lui Zaheu vameşul
Duminica lui Zaheu vameşul

Duminica lui Zaheu vameşul

 „Astăzi în casa ta trebuie să rămân” (Lc. 19,5)

 

Sfânta Evanghelie de duminică ne vorbeşte despre un om cu numele de Zaheu, care era mai mare peste vameşi, iar aceea erau perceptori. Acest Zaheu, fiind mai marele lor, se îmbogăţise şi de bani, şi de păcate. Auzind de minunile pe care le făcuse Mântuitorul şi mai ales de minunea pe care o făcuse puţin mai înainte, când l-a vindecat pe orbul din Ierihon, căci toate minunile lui Iisus ajunseseră la urechile lui, a căutat să-L vadă şi pe Acela care vindeca numai cu cuvântul şi dădea iertare păcatelor; dar mic de statură nu putea să-l vadă pe Domnul, mai ales că era împresurat de mulţime de popor. Atunci a alergat înainte pe drumul pe care trebuia să-l treacă Domnul Hristos şi s-a suit într-un dud, de unde putea să-l vadă când urma să treacă. Când a ajuns Domnul Hristos în dreptul dudului, S-a uitat în sus şi i-a zis: „Zahee, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”. Iar el s-a dat jos degrabă şi L-a primit cu bucurie.

Chipul lui Zaheu îl regăsim adesea printre noi. Deşi în veacul nostru nu mai sunt vameşi aşa cum erau pe vremea Mântuitorului, totuşi aproape în toate dregătoriile găsim oameni care se comportă ca Zaheu: iau ce este al altuia, nedreptăţesc pe alţii şi adună averi pe căi necinstite.

Până la urmă, Zaheu din Evanghelie ne apare în chip atrăgător, pentru faptul că în viaţa lui s-a produs o schimbare, în clipa în care şi-a dat seama că socotelile lui de tarabă nu-i pot aduce mulţumire, că nu bogăţia banilor este adevărata bogăţie şi că aceasta se poate dobândi mai mult prin a da decât prin a lua. Noi să fim acum cu luare aminte la cuvintele pe care le-a spus Iisus lui Zaheu: „Zahee coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebui să rămân” (Lc. 19,5). Oare nu putea Mântuitorul să-l ierte de păcate fără să se invite în casa lui Zaheu, cunoscându-i inima şi dorinţa de întoarcere, aşa cum a procedat cu Sf. Evanghelist Matei? Cu siguranţă că putea proceda şi în felul acesta, însă Mântuitorul ne atrage atenţia asupra faptul că schimbările radicale a atitudinii şi felul omului presupune sălăşluirea permanentă a lui Dumnezeu în noi.

Am putea să ne punem o întrebare retorică: cum am proceda dacă ne-am pomeni cu persoana Mântuitorului la poartă. Oare cum am reacţiona, am fi noi în stare să-l primim la fel ca Zaheu sau nu? Dacă ne-ar spune Iisus „Astăzi trebuie să rămân casa ta” oare am fii la fel de bucuroşi şi de deschişi la inimă şi l-am primi fără să fim îndoielnici?

În cartea ultimă a Scripturii, în Apocalipsa Sfântului Ioan, citim cuvintele: „Iată, stau la uşă şi bat” (Apoc. 3,20). Un pictor credincios a zugrăvit imaginea determinată de aceste cuvinte. El L-a pictat pe Iisus în faţa unei uşi, bătând şi cerând intrare. Când icoana fusese gata, copilaşul pictorului se aproprie nedumerit de Tatăl său şi îl întreabă:

– „Tată, cum vrei să intre Domnul Acela, că, iată, nu ai făcut clanţă la uşă?”.

– „Ai dreptate, dragul meu, zise pictorul, uşa nu are clanţă decât pe dinăuntru: El intră numai acolo unde i se permite”.

Tot astfel este şi venirea lui Hristos în casa şi familia noastră. El va intra numai acolo unde este cineva care să-i deschidă, care să-i audă paşii, să-i simtă bătaia şi prezenţa. El nu sileşte pe nimeni, dar, de când a intrat în casa lui Zaheu şi a mântuit-o, stă mereu lângă casele tuturor oamenilor şi vrea să intre să le sfinţească legăturile dragostei, să lumineze şi să păstreze armonia între membrii familiei. Pentru că, de la începutul lumii şi de la venirea lui Hristos îndeosebi, familia a fost şi va rămâne instituţia de temelie a vieţii.

Prin pocăinţă, prin preoţi, prin biserică, prin spovedanie la duhovnici, prin necazuri şi supărări, prin boli şi fel de fel de suferinţe, prin toate Dumnezeu voieşte ca oamenii să se aproprie de El. Chemarea şi întoarcerea constituie pe de o parte un act liber, voluntar, iar pe de altă parte constituie un timp imperativ: acum, nu altădată.

Acum este timpul cel mai potrivit, când am auzit de schimbarea atâtor păcătoşi asemenea lui Zaheu, Dumnezeu doreşte să ne întoarcem la El. Să fim atenţi cu sufletul nostru, să căutăm să-l ţinem treaz pe calea mântuirii şi cu dragoste fierbinte să-l urmăm pe Domnul, străduindu-ne în fiecare clipă, în fiecare zi, să fim slujitori cât mai plăcuţi şi împlinitori ai sfintelor lui porunci. Amin!

Preot Racea Horea Petru

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.