FEG Miercurea Ciuc Drumul Papei Francisc -

Drumul Papei Francisc

0
  • Doliu în Miercurea-Ciuc după decesul Suveranului Pontif

Probabil cel mai important eveniment pentru creștinii din Miercurea-Ciuc s-a întâmplat în 2019, atunci când Papa Francisc a devenit singurul cap al Bisericii Romano-Catolice ce a ajuns în micul oraș de provincie. Atunci a fost la Șumuleu Ciuc, unde anual are loc pelerinajul de Rusaliile catolice. Cu acea ocazie s-au înregistrat mai multe momente speciale.

Pentru prima dată după cel de Al Doilea Război Mondial, statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria a fost scoasă la o slujbă în afara bisericii. Aceasta trona în mijlocul altarului, împodobit cu peste o mie de flori galbene și albe, din șaua Șumuleu.

Apropiindu-se de statuia Fecioarei Maria, Suveranul Pontif a așezat la picioarele ei Trandafirul de Aur, simbolul Învierii lui Iisus, „unul dintre cele mai vechi şi mai nobile daruri ale suveranilor pontifi”.

La finalul celebrării pontificale, Suveranul Pontif a primit în dar o pictură care înfăţişează ansamblul Sanctuarului Marian de la Şumuleu-Ciuc, locul celui mai mare pelerinaj al lumii catolice din Europa Centrală şi de Est. Papa Francisc a primit, în Harghita, şi un alt dar, simbolic, un dar „verde”, constând în mai multe suprafeţe forestiere împădurite, totalizând 122 de hectare în zona Ciuc, pe care au fost plantaţi aproximativ 650.000 de puieţi, în cinstea sa.

La slujba de pe 1 iunie 2019, de la Șumuleu Ciuc, au participat peste 90.000 de creștini din țară și străinătate.

Acum, la aproape șase ani distanță, după moartea Papei, în Miercurea-Ciuc este doliu, iar drumul străbătut de Papa Francisc îi va purta numele.

„Și noi îl plângem, cu inimile grele: ne luăm rămas-bun de la primul Suveran Pontif care a pășit la Șumuleu Ciuc. Nu vom uita niciodată vizita sa istorică, din 1 iunie 2019. Trandafirul de Aur (Rosa d’Oro) al Maicii Domnului de la Șumuleu Ciuc rămâne o amintire eternă a vizitei papale. Astăzi (n.n. – luni), pe fațada Primăriei, arborăm steagul negru al durerii, dar respectul nostru pentru Sfântul Părinte va dăinui dincolo de timp, chiar și când liniștea mângâierii va lua locul durerii, iar un nou papă va ocupa scaunul Sfântului Petru.

În acest spirit, conducerea orașului va propune ca drumul cunoscut sub numele de «drumul papal» (pe care a trecut în drumul său spre altarul din șaua Șumuleului) să fie redenumit «Drumul Papei Francisc».

Odihnește-te în pace, Sfinte Părinte!”, a transmis Primăria municipiului Miercurea-Ciuc pe pagina sa de Facebook. (L.C.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *