Două străzi din Miercurea-Ciuc, din zona industrială, reabilitate din fondurile proprii ale municipalităţii

Reprezentanţii Primăriei municipiului Miercurea-Ciuc au semnat, miercuri, contractul pentru reabilitarea străzilor Oltul şi Vultur, situate în zona industrială a oraşului, adiacente străzii Harghita, recent reabilitată. Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis după Paşte.
Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în zona industrială a oraşului nu sunt importante numai companiile, ci şi locuinţele, care până acum nu au avut o infrastructură urbană adecvată. „Este un proiect care a pornit de la cerinţele formulate de către locuitorii celor două străzi”, a spus primarul.
Conform acestuia, lungimea străzii Oltul este de 195 de metri şi 6 metri lăţime, iar strada Vultur are 480 de metri lungime şi 3 metri lăţime. Lucrările de intervenţie vor include aşternerea unui strat de asfalt pe toată lungimea străzilor, iar unde lăţimea drumului va permite, se vor construi şi trotuare asfaltate. De asemenea, „dacă executantul va observa că, de exemplu, în anumite zone sunt probleme cu sistemul de canalizare, atunci este inclusă în proiect şi schimbarea acelor porţiuni de infrastructură degradată”. Se va reabilita şi iluminatul public, iar pe strada Vultur va fi amplasat un hidrant pentru a fi conectat la reţeaua de apă, folosit pentru stingerea incendiilor. Înainte de asfaltare, vor fi plasate în subteran tuburi de protecţie în care să poată fi mutate cablurile de Internet şi de cablu TV, pentru a fi demontate de pe stâlpi. „Dacă Electrica, cândva, va putea face investiţia de mutare a liniilor de electricitate de pe stâlpi, atunci ei vor face investiţia separat, aceea nu este inclusă în proiectul actual”, a spus edilul.
Valoarea lucrării este de 2,3 milioane lei cu TVA inclus şi este finanţată din fondurile proprii al municipiului. Durata execuţiei lucrărilor este de cinci luni, primarul aşteptându-se ca în toamnă lucrarea să fie recepţionată. „Avem o abordare foarte flexibilă: dacă prin discuţiile cu locatarii sau din intervenţia executantului observăm că e nevoie de ajustare a proiectului, există o marjă de mobilitate în proiect care ne va permite ca să abordăm aceste probleme”, a precizat primarul.
Korodi Attila a mai menţionat că, probabil, vor fi perioade în care drumul se va închide complet, „dar executantul se va mobiliza ca o perioadă cât mai lungă din cele 5 luni de zile să se poată circula pe un sens sau să fie accesibile curţile oamenilor”. (Şt.P.)
