Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
„Tot timpul stăm cu teama că vin peste noi”
În numărul trecut al ziarului am prezentat cum s-a ajuns ca ultimii locuitori ai coloniei Zetea să se afle în situaţia de a fi evacuaţi din locuinţele în care au trăit în ultimii 30 de ani. În acest moment, când zarurile au fost aruncate, am stat de vorbă cu reprezentanta grupului din colonie, d-na Iulia Chiticaru.
Aceasta, cu lacrimi în ochi şi un dosar voluminos în braţe, ne-a explicat că în cei 12 ani de judecată nu au dorit să demonstreze decât că ei nu stau şi nu au stat ilegal în acea clădire, de unde urmează să fie evacuaţi. Se arată foarte nemulţumită că „în instanţă nu ni s-au luat în considerare documentele pe care scrie că pe terenul respectiv sunt locuinţe, iar ale preotului (Doboi László, preşedintele Fundaţiei Cămine pentru elevi a Bisericii Reformate – n.n.), în care se arată că nu sunt locuinţe, au fost luate în considerare. Păi nu suntem noi de vină!”. Ea aminteşte şi de faptul că mai mulţi ani au plătit chirie către Administraţia Naţională „Apele Române” – Direcţia Apelor Mureş. Până în momentul în care au fost predate clădirile împreună cu respectivele contracte de închiriere către Consiliul local Zetea.
Fost prefect: fiecare să plece de unde a venit, eu nu sunt pus aici să vă rezolv problemele
Aceasta ne-a prezentat un proces-verbal încheiat în anul 2012, când un executor judecătoresc împreună cu jandarmi şi poliţişti au venit în colonie pentru a pune în executare sentinţa Judecătoriei Odorheiu-Secuiesc de evacuare a locuitorilor din clădiri, în vederea demolării acestora. În procesul-verbal respectiv este specificat că oamenii îşi vor părăsi locuinţele de bună voie, dar doar după ce vor fi demolate celelalte construcţii identificate. „Eu vroiam într-adevăr să mă mut, dar după ce se ţin de cuvânt. Adică să demoleze restul clădirilor, şi cea în care locuim noi să rămână ultima. Plec, dar să se ţină de cuvânt”. Ne spune că nu vrea ca cineva să râdă de ei, adică după ce îi evacuează să nu mai demoleze clădirile şi să le dea Fundaţiei.
O altă nemulţumire a doamnei se referă la faptul că în cei aproximativ 12 ani de proces cei de la Primăria Zetea nu au vrut să le facă viză de flotant, măcar pe o perioadă de trei luni. Astfel, ar fi putut scoate bani din bancă şi ar fi putut încerca să-şi cumpere o locuinţă, spune femeia. „La revedere, închideam ochii la 30 de ani de şedere aici”.
Iulia Chiticaru ne spune, cu durere, că „de 11 ani de zile trăim cu spaimă, cu frică în inimă că vine cineva şi te întreabă continuu când pleci, când pleci”. Aceasta afirmă că au făcut nenumărate demersuri la Prefectură în această perioadă (ne arată un teanc de corespondenţe), însă dacă la început au primit promisiuni că situaţia se va rezolva favorabil, apoi lucrurile s-au schimbat. Mai exact ne-a povestit un episod când a fost în audienţă la fostul prefect Ladány László. Acesta le-a spus nici mai mult, nici mai puţin decât să meargă fiecare de unde a venit, deoarece el nu e pus acolo să le rezolve problemele. Iar de atunci nu „au mai avut curaj” să apeleze la instituţia respectivă. Însă situaţia nu stă aşa, afirmă doamna, pentru că situaţia s-a schimbat în cei câţiva zeci de ani de când a venit la Zetea. Şi nu mai are unde pleca. „Chiar nu am unde să plec. Suntem cu toţii într-o situaţie vai de capul nostru! Jumătate din salariu îl dau pe medicamente. Nu am de unde să cumpăr o locuinţă”.
De asemenea, se întreabă cu năduf: „Când s-a cumpărat pământul de către Fundaţie, de ce nu ne-a întrebat nimeni şi pe noi? Că aveam şi noi un drept, că locuiam acolo de atâta vreme. Acum, tot timpul stăm cu frică, că vin peste noi”.
„Ce au de gând cu noi?”
Ne-am prezentat la Primăria comunei Zetea în primul rând pentru a afla răspuns la întrebarea d-nei Iulia Chiticaru: „vrem să ştim ce au de gând cu noi?”. La Primărie am stat de vorbă cu primarul Nagy Attila, căruia îi revine sarcina ingrată de a-i evacua pe cei câţiva locatari din unul din blocurile de la Barajul Zetea. Am avut o discuţie cât se poate de firească cu d-l primar, care a încercat să-mi spună tot ceea ce i s-a relatat în legătură cu cazul despre care facem vorbire. Şi am început cu începutul: Terenul pe care sunt blocurile al cui este, al primăriei? „Nu, şi aici este problema, terenul a fost cumpărat de Fundaţia Cămine de elevi când încă clădirile erau ale Regiei Apele Române – Filiala Tg. Mureş. Fundaţia a intentat proces regiei pentru a elibera terenul de clădiri şi a câştigat procesul. Apoi, primăria a preluat clădirile şi a fost şi ea chemată în proces. Terenul a fost cumpărat de fundaţie de la oamenii care au fost deposedaţi şi şi-au recăpătat dreptul de proprietate. Construcţiile au fost înregistrate ca barăci, adică fiind construcţii temporare. De aici porneşte problema, că în loc de mortar au folosit beton şi au construit clădiri solide în loc de barăci. După terminarea barajului acestea trebuiau să fie demolate pentru că numai pe timpul şantierului au fost expropriate terenurile – din câte ştiu eu – şi de aceea terenul a putut fi vândut şi cumpărat. Clădirile aparţinând regiei apelor au fost predate primăriei şi din momentul acela ele intră în grija primăriei, da, dar primăria a pierdut procesul în favoarea fundaţiei, în consecinţă primăria trebuie să demoleze clădirile. Oamenii care locuiesc acolo vor trebui să plece deoarece comuna nu are locuinţe sociale” – acestea ne-au fost împărtăşite de primarul Nagy Attila, care nu are legătură cu evoluţia lucrurilor, dar are legătură cu executarea unei sentinţe judecătoreşti. Continuăm firul discuţiei cu d-l primar: „Suntem presaţi de fundaţie să eliberăm terenul, de aceea acum o lună am solicitat şefului Postului de Poliţie Zetea să identifice persoanele care mai locuiesc ilegal în locuinţele fostei colonii din zona barajului, rezultatul este că s-a constatat că mai sunt trei familii, două de etnie maghiară şi o familie de etnie română. Săptămâna trecută am început procedura de evacuare, fără executor judecătoresc deocamdată, am pus pe uşa fiecărei familii înştiinţare să elibereze clădirea pentru a putea executa sentinţa. Mai întâi trebuie să evacuăm oamenii şi apoi va trebui să demolăm clădirile. În cei doi ani de când sunt primar am încercat să-i conving să fie pregătiţi că urmează evacuarea şi demolarea. Ei ştiu de sentinţă din 2011, de când justiţia a hotărât că ei trebuie să plece. Pentru mine este o moştenire stresantă, pentru că nu prea avem bani pentru demolare, însă dacă nu o facem ne putem trezi că fundaţia face demolarea şi ne pune în faţă factura să o achităm. La un calcul aproximativ, demolarea ar costa circa 1,7 milioane lei, bani pe care nu-i avem şi încercăm să nu demolăm toate clădirile deodată, anul acesta am demolat clădirile mai mici – centrala termică şi clubul – şi ne-a costat 120 mii lei. Suntem în situaţia în care trebuie să luăm bani de la investiţii şi, în loc să construim, noi demolăm. Cu riscul de a mă repeta, amintesc că avem o sentinţă pe care trebuie să o executăm”.
n „Dacă nu reuşim evacuarea pe cale amiabilă, ceea ce am tot încercat până acum, vom recurge la instanţă”
Două întrebări i-am mai adresat d-lui primar, şi anume: ce se va întâmpla dacă oamenii nu vor elibera locuinţele despre care vorbim şi, cea de-a doua întrebare, este posibil ca după evacuare să nu se demoleze blocurile şi, după cum presupun locuitorii, acestea să fie dăruite fundaţiei? „Dacă nu reuşim evacuarea pe cale amiabilă, ceea ce am tot încercat până acum, vom recurge la instanţă şi din păcate ei vor plăti cheltuielile de judecată, iar în ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare, răspunsul este unul singur, precizat clar prin Sentinţa civilă nr. 1486 din 14.10.1998 definitivă şi irevocabilă, prin care s-a dispus lăsarea în deplină posesie şi proprietate a terenului denumit Nagyaszolka şi ridicarea edificiilor (coloniei Sub Cetate) de către debitoarea Primăria comunei Zetea, în favoarea Fundaţiei Cămine de elevi a Bisericii reformate. Dacă după evacuare noi nu demolăm aceste edificii înseamnă să încălcăm legea şi nu ne permitem acest lucru”.
Nu puteam să nu-l întrebăm pe d-l primar unde crede dumnealui că ar trebui să se ducă aceşti oameni care au lucrat la construcţia barajului şi care au rămas până acum în aşa-numita colonie? Răspunsul nu a întârziat: „să se reîntoarcă în localitatea de domiciliu şi, acest lucru este precizat în adresa şefului Postului de Poliţie Zetea, agent şef principal de poliţie Roşu Gabriel, şi anume: familia Páll Emeric, Maria şi Annamaria – în comuna Zetea, sat Sub Cetate nr. 138; Chiticaru Vasile şi Iulia şi Fogarasi Mugurel – în comuna Harodniceni, sat Mihăileşti, judeţul Suceava (d-na Iulia Chiticariu nu recunoaşte acest domiciliu! – n.n.); Buzás Jozsef şi Margit-Mária şi, respectiv, Kopac Monica – în comuna Ciumani, nr. 1282.
n În concluzie
La finalul acestei poveşti dramatice a unor oameni care s-au zbătut atâta amar de vreme pentru ceea ce credeau că este dreptatea lor, cu părere de rău trebuie să spunem că doar cam atât putem face, adică să facem publică zbaterea lor pentru a-şi păstra ceea ce pentru ei era casa, căminul lor. Nu putem face mai mult pentru că instanţa s-a pronunţat printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă: deci blocurile (pentru că nu le putem spune barăci) vor fi demolate. După opinia noastră, pot fi sesizate greşeli asupra cărora nu se mai poate reveni. În primul rând şi cea mai mare greşeală a fost cea sesizată şi notată în expertiza tehnică unde expertul consemnează: „Este de menţionat că toate operaţiile efectuate în baza Legii nr. 58/1974 nu au fost înregistrate şi în evidenţele de carte funciară, lucru care a dus în eroare notarul”. Doar că constatarea expertului a venit prea târziu, când deja instanţa s-a pronunţat. O altă greşeală credem noi este primirea în grijă a blocurilor cu locatari cu tot de Primăria Zetea. Dacă primarul de atunci ar fi fost mai atent, acum primarul Nagy Attila nu ar fi în situaţia să cheltuiască din bugetul local peste un milion de lei pentru demolare şi nu ar fi în situaţia de a lăsa nişte oameni pe drumuri. O altă chestiune care se impune a fi scoasă la lumină este aceea că blocurile respective s-ar fi pretat foarte bine să servească într-adevăr de locuinţe sociale fără a fi nevoie să se apeleze la ANL, aceste blocuri erau gata construite. Ne abţinem să facem alte presupuneri, dar tentaţia poate fi mare pentru că aceste blocuri se află într-o zonă cu adevărat frumoasă şi nepoluată. Faptele sunt fapte, litera legii presează asupra câtorva oameni cinstiţi şi harnici, într-un cuvânt asupra unor oameni de onoare pe care nici primarii, nici preşedinţii consiliului judeţean şi prefecţii judeţului nu i-au ajutat, pentru că nu este de ajutor promisiunea care nu poate fi împlinită. În ceea ce ne priveşte, noi nu am promis altceva decât să facem publică întreaga tărăşenie, a face mai mult de atât nu este în puterea noastră şi acest lucru l-am împărtăşit celor în cauză, celor care ne-au cerut încă o dată ajutorul. (Aurelia Iluţ, Şt. Pătrîntaş)
