Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
O privire de ansamblu asupra integrării populaţiei maghiare în judeţul Treiscaune o regăsim în darea de seamă a activităţii sociale, financiare, economice şi administrative a primăriei Sf. Gheorghe, pe anul 1935, unde, printre altele, se menţionează: „Am fi mulţumiţi dacă sufletul secuilor de aici s-ar fi transformat numai cu 25% decât ţinuta exterioară, dar, cu părere de rău, trebuie să constatăm negativ şi o dovadă concludentă că, în sufletul lor trăieşte trecutul, este situaţia că orice manifestaţie românească şcolară, culturală, teatrală etc. nu are concursul populaţiei maghiare, nici chiar al intelectualilor, care au obligaţia de a cunoaşte limba oficială şi pentru aceasta de a se cultiva în domeniile ei. (…) Găsim printre secuii acestui oraş, cetăţeni cu nume româneşti, care nu ştiu româneşte, îşi cunosc însă originea lor; sunt români maghiarizaţi, deznaţionalizaţi prin influenţa mediului sau forţaţi de împrejurări, care după datele oficiului parohial ort. Rom. ar fi în număr de 342 suflete. (…) Populaţia oraşului nostru este paşnică, loială şi muncitoare. Separatismul între naţiunile conlocuitoare domină orice activitate comună”.
Din cercetarea documentelor de arhivă reiese faptul că mai multe comune, cum ar fi: Ciucani, Sânmartin, Simioneşti, Cetăţuia, treceau în mod abuziv şi fraudulos clădirile şcolilor pe teritoriile composesoratelor. Prin aceste măsuri abuzive se suprima pentru români calea spre cunoaştere şi spre iluminare. Este şi aceasta o dovadă a relei credinţe a unei părţi a minorităţii secuieşti faţă de elementul românesc. Într-o relaţie armonioasă şi firească ar fi putut ca în acelaşi local de şcoală să înveţe atât români, cât şi maghiari, mai ales în clădirile şcolilor care aparţineau statului.
Un alt aspect care atrage atenţia în legătură cu aceste şcoli este faptul că acestea ignorau intenţionat legea învăţământului, dar şi programele şcolare. „Multe din conducerile acestor şcoli căutau să eludeze programele de învăţământ aprobate de Ministerul Învăţământului, promovând un spirit conservator, de închistare naţională”. Au fost cazuri în care comunităţile secuieşti au refuzat, chiar în faţa probelor evidente, să recunoască apartenenţa la averea publică a clădirilor şcolilor şi nu au fost de acord cu predarea edificiilor şcolare confesionale pentru a funcţiona ca şcoală de stat. Un asemenea caz s-a petrecut la Lăzarea, la 16 septembrie 1924.
În acelaşi timp intensificau demersurile în plan extern. În primăvara anului 1921 bisericile protestante din SUA au trimis în Transilvania, la insistenţele coreligionarilor, trei misionari pentru a se convinge dacă nedreptăţile de care se plâng aceştia sunt juste. Cei trei au vizitat România timp de patru luni şi au ascultat plângerile celor nemulţumiţi. Reveniţi în SUA misionarii au editat o broşură în care au arătat suferinţele minorităţilor religioase din România, care se plângeau cel mai mult de administraţia românească din Transilvania.
Uniunea Apărării Naţionale Ungare, cunoscută şi ca Liga pentru Apărarea Integrităţii Ungariei, a continuat activitatea de propagandă externă prin deschiderea unei filiale în SUA. În luna mai 1921, în localul şcolii ungare din New York, a avut loc o consfătuire la care au participat 50 de persoane, emigranţi maghiari din Transilvania, care au pus bazele unei societăţi a ungurilor din SUA cu scopul de a promova reîntregirea Ungariei. Comitetul de conducere a fost ales, fiind alcătuit din patru persoane: preşedinte – Andrei Sebestyen, preot reformat, vicepreşedinte – Andrei Szilagy, preot reformat şi fost secretar la „Relief Comitee”, secretar – Iosef Szebenyei şi casier – Ioan Szekely. A fost ales şi un alt comitet, însărcinat cu organizarea propagandei ungare, condus de Andrei Szilagy, preşedinte şi Josef Aczel, Josef Seeman, Francisc Kovács, soţia lui Josef Kiss, Margareta Taborecki, Koloman Kiss şi Nicolae Papp, membri. Prima misiune a acestui comitet a fost organizarea de filiale în cât mai multe oraşe de provincie americane. La 2 iunie 1921 Vasile Stoica, secretar al legaţiei române din Washington, a susţinut o conferinţă la Cluj, subiectul fiind propaganda Ungariei în străinătate. Printre altele, Vasile Stoica a afirmat: „Ungurii au în străinătate vreo 30 de birouri de propagandă şi mai mult de 20 de misionari speciali. Plasează ştiri în 120 de ziare străine. Au redactat 24 de reviste în limba engleză, 18 în limba franceză şi 8 în limba italiană. Au reuşit să plaseze articole în favoarea lor în revistele cele mai mari din SUA, care până la acea dată apărau interesele româneşti. Au editat o hartă etnografică în 10.000 de exemplare, cu care dovedesc lumii că Ungaria nu se poate împărţi din punct de vedere economic, strategic, cultural şi istoric, iar pe aceste baze cer din răsputeri revizuirea tratatului de la Trianon. Faţă de această uriaşă propagandă, noi, românii în străinătate, nu facem nimic sau aproape nimic!”.
Liga Culturală a Secuilor, componentă a Uniunii Generale Culturale Maghiare, avea în atribuţii doar sarcini de propagandă. Unul din mijloacele de propagandă îl reprezenta trimiterea de tineri maghiari la vetrele lor, chiar dacă au activat în armata ungară şi s-au repatriat, pe motivul că sunt supuşi români şi nu li se poate refuza reîntoarcerea în ţară. Aceşti tineri au depus jurământul de credinţă faţă de România şi s-au integrat în societate, cu scopul de a face propagandă şi spionaj în favoarea Ungariei.
Conform unor analize ale serviciilor de informaţii româneşti, propaganda revizionistă şi spionajul practicat de maghiarii din Transilvania „datează chiar de la prăbuşirea armatei ungare şi este susţinut prin toate mijloacele: biserică, şcoală, presă, publicaţii, conferinţe, teatru etc.”. La alegerile parlamentare din România, din anul 1922, maghiarilor li s-au oferit mandate proporţionale cu numărul populaţiei, dar aceştia nu au fost mulţumiţi şi au criticat până la defăimare „în modul cel mai josnic” administraţia, armata şi justiţia română. Jurnaliştii de la Budapesta au declanşat o campanie de presă împotriva României şi au înaintat guvernelor străine şi publicaţiilor din Londra, Paris, New York, Berlin şi Roma memorii voluminoase despre aşa-zise samavolnicii şi brutalităţi comise de jandarmi, militari şi judecători români. În perioada următoare, pe măsură ce efectele Primului Război Mondial erau încet, dar sigur, remediate, mai ales din punct de vedere economico-financiar, Ungaria va aloca resurse din ce în ce mai mari pentru a-şi promova punctele de vedere, unele departe de realitate, cu scopul de a modifica sentinţa de la Trianon. Noi acţiuni subversive la adresa statelor vecine, dezinformări în afara graniţelor, plângeri şi memorii adresate marilor puteri şi organizaţiilor internaţionale, toate vor fi parte a unui arsenal extrem de bine articulat şi cu acelaşi scop. Serviciile de informaţii româneşti, într-un mod profesionist, au monitorizat întreaga paletă de mijloace şi metode îndreptate contra statului naţional unitar român, iar rezultatele, analizele şi propunerile de contracarare/anihilare au fost înaintate beneficiarilor legali pentru a dispune măsurile de rigoare. Documentele consemnează anumite cazuri de rezistenţă din partea unor funcţionari publici de etnie maghiară faţă de folosirea limbii române şi a simbolurilor statului român, în activitatea instituţiilor publice locale. Astfel, pe baza unor semnale primite din vechiul regat, Secretariatul General din Cluj al Ministerului de Interne dispune prefectului judeţului Treiscaune să ia măsuri de eliminare a cazurilor de purtare a „corespondenţei în limba ungurească cu autorităţile din vechiul Regat”: „Înţelegem că funcţionarii acestora (funcţionarii comunelor urbane şi rurale din judeţul Treiscaune) nu şi-au însuşit limba română într-atâta ca să poarte corespondenţă în limba statului, dar nu înţelegem îndrăzneala d-lor să se adreseze autorităţilor din vechiul regat în limba maghiară, bine ştiind că acolo nici o autoritate nu cunoaşte această limbă. Binevoiţi a dispune ca pe viitor să se răspundă autorităţilor din vechiul regat numai în limba statului”.
Conducătorii Partidului Maghiar nu pierdeau nici o ocazie pentru a aduce acuzaţii românilor la forurile internaţionale şi la Liga Naţiunilor despre tratamentul aplicat lor, de către românii „barbari”. „[Maghiarii] s-au plâns apoi la Liga Naţiunilor şi în chestiunea agrară şi în chestia şcoalelor. Dacă s-ar publica memoriile acestea cândva, s-ar produce cea mai mare indignare în sufletele româneşti, căci atât sunt de neadevărate şi de calomnioase în cuprinsul lor.
Suntem arătaţi aproape ca nişte mâncători de oameni de altă limbă şi lege”.
Una dintre cele mai întunecate perioade din istoria celor trei judeţe este cea din timpul Dictatului de la Viena din 1940-1944. La 31 august 1940 s-a semnat la Viena cedarea părţii de nord a Transilvaniei către Ungaria. Perioada ocupaţiei ungare în Sfântu Gheorghe rămâne pentru istorie drept o întoarcere de la civilizaţie la perioada cruzimilor Evului Mediu. Toată propaganda ungară iredentistă din perioada interbelică se reflectă în aceste atrocităţi şi demonstrează că încercarea de reîntoarcere a istoriei la situaţia aşa-zisei „Ungariei Mari” artificiale a fost şi este sortită eşecului.
Pr. drd. Marius BANCIU
(Articol preluat din Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, ACTA CARPATICA V)
