Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

DESPRE URŞI ŞI VÂNĂTORI (II) | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » DESPRE URŞI ŞI VÂNĂTORI (II)
DESPRE URŞI ŞI VÂNĂTORI (II)

DESPRE URŞI ŞI VÂNĂTORI (II)

Atunci când prădătorul se înmulţeşte excedentar îşi pune în pericol propria existenţă, datorită distrugerii bazei sale trofice

Vom începe printr-un citat din Bazele ecologiei generale: Interacţiunea este mecanismul fundamental al Universului, ea este un factor al unificării în diversitatea lumii, o formă specială a interdependenţei între obiectele, procesele şi sistemele realităţii obiective. Interacţiunea este definită ca forma de legătură a obiectelor, manifestată printr-o influenţare reciprocă… Întreaga lume vie este întemeiată pe interacţiunile variatelor sale componente, pe conexiunile între plante şi animale… Animalele de interes vânătoresc constituie principalele componente ale faunei sălbatice şi între ele există variate conexiuni de interdependenţă care atunci când funcţionează corect, asigură un echilibru prin care perenitatea tuturor speciilor coabitante din ecosistem este asigurată. Cea mai răspândită relaţie de interdependenţă este relaţia pradă – prădător. În mod concret este vorba despre relaţia dintre animalele nerăpitoare (cerb, căprior) şi cele răpitoare (urs, lup, râs). Între efectivul celor două categorii de animale sălbatice trebuie să existe un echilibru. Dacă numărul de animale răpitoare creşte foarte mult, acestea vor exercita o presiune puternică asupra animalelor nerăpitoare care constituie hrana lor de bază. Atunci când efectivele de animale răpitoare nu sunt ţinute sub control, teoretic ele pot devora toate animalele nerăpitoare. La început vor determina scăderea drastică a numărului lor şi concomitent vor ataca şi alte animale, în principal pe cele domestice crescute de om. În lucrarea de ecologie amintită există un capitol care tratează relaţia pradă-prădător, foarte analitic argumentată inclusiv prin modele matematice. Aceste modele arată că atunci când prădătorul începe să se înmulţească excedentar, feed-back-ul asupra lui este unul negativ, punându-şi în pericol propria existenţă, datorită distrugerii bazei sale trofice.

Ursul antropizat confundă habitatul omului (gospodăria, satul, urbea) cu propriul său habitat, de unde şi agresivitatea crescută

În cealaltă lucrare recomandată pentru cei ce doresc să-şi aprofundeze cunoştinţele cu privire la urşi, respectiv în Eco-etologia ursului brun din România se găseşte un subcapitol care se ocupă de managementul urşilor antropizaţi.

Antropizarea urşilor este un alt mare risc al suprapopulării cu această specie, întrucât poate duce la sporirea cazurilor de atacuri asupra oamenilor. Fenomenul prezintă pericol şi din punct de vedere ecologic, întrucât există şi riscul să apară ecotipul de urs suburban care nu se mai teme de om şi de prezenţa lui şi care poate deveni foarte agresiv, confundând habitatul omului (gospodăria, satul, urbea) cu propriul său habitat. Agresivitatea ursului atunci când îşi apără propriul habitat este mult mai violentă decât atunci când se întâlneşte doar accidental cu omul pe care-l poate ataca din varii motive. Nu trebuie uitat nici faptul că simpla prezenţă chiar şi paşnică a ursului în habitatul omului constituie pentru multe persoane (femei, copii, vârstnici) o formă de agresivitate psihologică, aspect care nu este de loc neglijabil.

Orice persoană care nu este străină de domeniul biologiei şi are cele mai elementare noţiuni de eco-etologie trebuie să fie de acord că în contextul dat trebuie intervenit pentru a se opri înmulţirea necontrolată a urşilor. Dacă nu se intervine urgent, există riscul ca echilibrul ecologic să se strice, punându-se prin aceasta în pericol structura întregului ecosistem. Pentru oprirea creşterii efectivelor de urşi nu există decât o singură soluţie: extragerea în fiecare an a sporului prin cote de recoltă calculate pe baza efectivelor optime şi reale. Dacă extragerea sporului anual se realizează prin împuşcare sau capturare şi relocare este deja o problemă opţională, dar cota trebuie extrasă obligatoriu, pentru a nu se periclita structura şi echilibrul întregului ecosistem.

Referitor la vânători, considerăm că una dintre cele mai corecte şi imparţiale opinii este cea a cunoscutului om de litere transilvănean Székely János (scriitor, poet, dramaturg, eseist), care în reflexiile şi cugetările lui argumentează de ce această categorie de semeni ai noştri îşi manifestă dragostea şi admiraţia faţă de natură ucigând animale aşa-zise nevinovate. Pentru cei care doresc să aprofundeze această temă facem precizarea că opiniile scriitorului menţionat au fost prezentate într-un articol publicat în revista Agricultorul român (nr. 9 din septembrie 2011), intitulat: Vânătoarea a devenit un moft sau a rămas o necesitate?

Vânătorii sunt „fermierii” care gospodăresc fauna sălbatică

Acum vrem să ne adresăm celor care consideră vânătorii ca pe nişte criminali odioşi care ucid cu sadism animalele sălbatice şi le pun în pericol existenţa lor în ecosistem, cât şi celor care le promovează în media aceste opinii. Dorim să le spunem că se înşeală şi, cum se spune, nu cunosc datele problemei. Vânătorii sunt de fapt „fermierii” care gospodăresc fauna sălbatică. Aşa cum fermierii asigură hrană, adăpost, protecţie şi alte nevoi pentru animalele lor din gospodărie, tot aşa şi vânătorii asigură hrană, adăpost şi linişte animalelor sălbatice; le protejează pe cele nerăpitoare, propunând cote de recoltă şi în limitele aprobărilor obţinute, recoltează pe cele nerăpitoare pentru a nu se înmulţi peste măsură. Din banii obţinuţi prin autorizaţiile de vânătoare, cât şi prin carnea de vânat valorificată se cumpără hrană şi cele necesare pe timpul iernii animalelor sălbatice din fondurile de vânătoare; la fel cum procedează şi fermierii, care vând o parte din animalele domestice, care le prisosesc şi cu banii obţinuţi cumpără furaje pentru cele care le au în gospodărie. A nu se confunda vânătorii cu braconierii. Braconierii sunt infractorii din domeniul vânătorii care abuzează de fauna sălbatică şi de vânătorii corecţi şi cinstiţi. Aceştia sunt consideraţi cei mai mari duşmani ai vânătorilor pentru că se înfruptă din munca lor onestă şi le pătează prestigiul.

Dorim totuşi să încheiem într-o notă optimistă, exprimându-ne speranţa că organele abilitate ale statului vor reanaliza măsura luată prin alocarea unei cote nefundamentate de împuşcare pentru urşi. Măsura aceasta reprezentând de fapt un compromis între ce au solicitat organizaţiile vânătoreşti şi interdicţia pe care au dorit-o din motive ascunse cei ce se consideră a fi „biciul Lui Dumnezeu” prin care vor să facă „o nouă ordine” în ecosistem.

Ion MICU

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.