De la limitele omului la aspiraţiile creatorului

februarie 18, 2015 in Cultură

Dimensiunile fiinţei

Privind mai simplu lucrurile, la prima vedere am putea fi tentaţi să afirmăm că omul nu are nevoie de foarte multe pentru a-şi duce mai departe existenţa. De fapt, avem nevoie de mult mai puţine lucruri decât credem iniţial şi decât râvnim să obţinem, deoarece fericirea şi împlinirea stau în lucrurile care contează cu adevărat, şi în simplitate – pecetea adevărului.

În primul rând vorbim despre hrană, adăpost, veşminte, apoi de restul. Sintetizând, însă, şi mai mult lucrurile, constatăm că totul porneşte de la bunul cel mai de preţ al omului, şi anume de la sănătate. Pornind de la această stare de bine în toate dimensiunile sale, de la acest lux biologic, găsim puterea şi energia necesare înfăptuirii atâtor lucruri. Bineînţeles, procesul în sine este mult mai complex!

Abraham Maslow clasifică principalele nevoi ale fiinţei umane, realizând celebra „piramidă a trebuinţelor’’ omului normal, sănătos, care funcţionează în parametri optimi. Primul loc e ocupat de trebuinţele fiziologice, de bază, urmate de cele de securitate, de apartenenţă, sociale, de comunicare, cele cognitive, estetice şi, nu în cele din urmă, cele ce vizează autorealizarea. Aşadar, atunci când principalul obiectiv al omului este supravieţuirea, cel al creatorului este depăşirea condiţiei umane şi dreptul de a aspira la nemurire.

Conceptul de sănătate, la rândul său, comportă o serie de dimensiuni prin care se manifestă ca un tot. Vorbim aici de dimensiunea biologică, psihologică, sociologică, culturală şi spirituală. Acestea fiind spuse, lucrurile se clarifică. Cele expuse anterior atestă faptul că existenţa şi evoluţia fiinţei umane merg mult mai departe de simpla satisfacere a nevoilor primare. Omul tinde cu toată fiinţa sa spre mai mult, spre satisfacerea nevoilor intelectuale, spre cunoaştere, spre învingerea barierelor timpului şi a neputinţei. Omul simte nevoia de a cuceri cele mai înalte culmi prin prisma conştiinţei sale.

Pentru ca omul – fiinţă unică, responsabilă, liberă, aflată în continuă schimbare şi interacţiune cu tot ceea ce o înconjoară – să fie cu adevărat sănătos fizic, psihic şi spiritual, are mare nevoie de a trece cu succes prin aceste dimensiuni. Neglijarea uneia, aduce, inevitabil, prejudicii celorlalte. Căci dimensiunile sănătăţii conlucrează spre a da starea unitară de bine, de împlinire.

Se spune că omul e astfel construit încât să se poată adapta fără probleme, în timp, chiar şi celor mai drastice şi ireversibile schimbări. El are capacitatea de a continua să existe în condiţii vitrege, inimaginabile chiar. Dar în astfel de situaţii îi sunt răpite esenţele vieţii: speranţa, aspiraţia spre absolut şi visele.

Condiţia creatorului

Fiinţă raţională, cu spirit creator, inovator, omul – spre deosebire de orice altă specie – simte nevoia de a plămădi ceva care să aibă forţa de a dăinui în timp. El are nevoie să simtă că poate învinge timpul prin intermediul creaţiei sale, că poate aspira spre măreţie. Caz particular, la creator această nevoie poate căpăta întâietate în faţa tuturor celorlalte şi poate deveni supremul său ţel. Creatorul, omul născut sub semnul unui dar divin unic, învaţă să vadă în creaţia sa unul dintre principalele obiective spre care îşi orientează întreaga existenţă. La acest nivel este clar că primează nevoile estetice şi dimensiunile socio-culturale şi spirituale. Ceea ce ne duce spre miezul problemei: relaţia artistului cu arta sa, nevoia de afirmare, de reuşită şi de a da pildă urmaşilor. Evident, dacă sănătatea este indispensabilă supravieţuirii fiinţei, atunci, neîndoielnic, arta este absolut indispensabilă supravieţuirii sufletului.

Aproape ireal…

Un artist, orice ar face, niciodată nu dispune de timpul necesar în a se bucura îndeajuns de un peisaj de primăvară, de parfumul delicat al unei flori, de culorile pastelate de pe aripile unui fluture… Căci efemeritatea îl va învinge regretabil.

E admirabil şi aproape ireal cum, la un nivel de măiestrie, creatorul poate ajunge să se detaşeze de tot ce nu înseamnă creaţia sa. E uimitor cum poate pune totul, din el şi din lume, în miraculoasa lui artă. El învaţă să trăiască în ea, să se zidească pe sine odată cu ea, pentru ca astfel să trăiască veşnic prin contemplarea lumii: a vieţii şi naturii.

„Arta trebuie să dea eternitate imaginaţiei noastre” (Paul Cézanne)

Creatorul autentic dă viaţă operei din propria viaţă, căci doar opera e exact aşa cum ar vrea el să fie. Când totul e relativ, opera e constantă. Din ea îşi trage puterea şi energia vitală, iar aceasta la rându-i va duce mai departe numele lui şi poate i-l va aşeza undeva pe un piedestal.

Dacă există ceva pe lume care să merite deplină implicare şi dedicaţie, mai ales pentru un artist, acel ceva e sigur arta – miraculosul leac al sufletului, acel ceva special care deţine imensa putere de a pune în echilibru perfect dimensiunile sănătăţii. Iar artistul, oricât ar vrea, nu poate fi pe deplin devotat decât artei sale. E la fel cum spunea maestrul Marc Chagall: „Dacă te-ai născut pentru artă, nu vei putea face niciodată altceva”.

Text şi ilustraţii: Cosmina Marcela OLTEAN