Dacă ei vor, pot zugrăvi în albastru până şi cerul | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 28 septembrie 2021
Home » Agricultură/Ecologie » Dacă ei vor, pot zugrăvi în albastru până şi cerul
Dacă ei vor, pot zugrăvi în albastru până şi cerul

Dacă ei vor, pot zugrăvi în albastru până şi cerul

Proiecte harghitene de succes
Dacă ei vor, pot zugrăvi în albastru până şi cerul
Oferiţi-le doar o… scară!

 

În luna decembrie a anului 2008, reprezentantul beneficiarului SC Natura Holz Industry SRL din Ciumani, domnul György Zsolt, a depus la Măsura 312 – „Dezvoltarea serviciilor în zona rurală” un proiect care avea ca scop producerea de elemente din lemn pentru construcţii, utilizate la fabricarea de case. Dar cum pentru realizarea acestei investiţii era nevoie de un teren, au fost achiziţionaţi 1.500 mp, pe care, din resurse proprii, a fost înălţată o hală de producţie. Când hala a fost gata, prin proiectul depus, a cărui valoare eligibilă se ridica la 1.174.000 lei, beneficiarul şi-a văzut visul împlinit odată cu achiziţionarea unei linii tehnologice automate, responsabilă în felul ei de producerea acelor elemente din lemn despre care vă vorbeam.

Această linie, aşa cum aveam să aflu de la domnul dr. ing. Ioan Hîrb, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Harghita, care execută toate prelucrările şi conexiunile ce intervin pentru dulgherie, în construcţii de lemn, construcţii de case prefabricate, sere, case de bârnă, profiluri libere şi altele, contribuie la optimizarea fluxului de producţie în condiţii de competitivitate şi calitate, asigurând totodată şi creşterea randamentului în procesul de metamorfozare a masei lemnoase. Rezultatul? Vi-l spun eu: 95 la sută din ceea ce se obţine în această societate comercială din Ciumani merge la export, principala piaţă de desfacere a căsuţelor de vacanţă asigurând-o Franţa, urmată de Germania şi Elveţia. Iată aşadar că lemnul nu mai părăseşte de această dată ţara în formă brută, ci sub formă de produs finit…

Şi pentru că afacerea îi dă destulă satisfacţie domnului György, încurajat bine atât de cerere, cât şi de preţ, dumnealui şi-a propus să mai acceseze încă un program.

Cu urarea de a-şi duce la bun sfârşit gândul pentru ziua de mâine, eu mă îndrept către o altă comună. Una mare şi frumoasă, despre ai cărei locuitori o doamnă îmi spunea, cu ani în urmă, că dacă ei vor pot zugrăvi în albastru până şi cerul, totul e ca cei ce doresc acest lucru să le ofere o scară! Era de acolo şi exagerarea mi se părea firească, dar iată că acum, după o bună bucată de vreme, stau şi mă întreb dacă, judecând aşa, nu cumva am greşit. Spun asta întrucât, păşind în Remetea, nu poţi să nu te întrebi unde eşti, într-o comună sau într-un oraş?!

Cu menţiunea că acest aspect l-a sesizat foarte bine domnul Ioan Hîrb, omul care ştie exact cine şi cum se face „vinovat” pentru toate, eu mă întorc la povestea cu zugrăvitul spre a scoate pe cât posibil în evidenţă încăpăţânarea remeţenilor de a persevera în bine.

Era prin anii ’87, ’88, când conducerea de atunci a ţării îşi propusese să ridice la rang de oraş câte o comună ceva mai răsărită şi chiar o făcea, în cazul de faţă zvonindu-se că va fi promovat Ditrăul, lucru care i-a cam supărat pe cei din Remetea. Că nu s-a mai întâmplat asta se ştie, dar nu sunt sigură dacă se ştie şi de ce, dincolo de schimbarea din temelii a sistemului. Motiv pentru care am să vă spun două povestioare care au circulat prin părţile locului la acea vreme. Prima ţinea de supărarea remeţenilor, mereu aflaţi în competiţie cu vecinii lor, care susţineau că onoarea de a deveni orăşeni li s-ar cuveni întrucât în comuna lor fiinţa singura fabrică de lapte praf din ţară, în vreme ce la Ditrău nu era decât un spital şi o gară; a doua ţinea de faptul că linia care trebuia să stabilească graniţa între comună şi viitorul oraş trecea exact prin mijlocul casei unui om ce nu vroia sub nici o formă ca jumătate din el să fie remeţean şi jumătate ditrovean. Şi cum nimeni nu l-a putut convinge să accepte situaţia, localităţile despre care vorbesc au rămas ceea ce au fost şi în vechiul regim: două comune mari şi frumoase! Atâta doar că acum, când primăria, prin reprezentantul ei, d-l Lackó-Albert Elemer, a accesat toate programele ce se puteau accesa prin FEADR, Remetea arată ca un oraş. Ceea ce nu ştiu este dacă locuitorii ei mai aspiră şi azi la ceea ce au aspirat cu ani în urmă, dar ştiu exact că, alegând în fruntea comunităţii un om de toată isprava, n-ar fi exclus ca într-o bună zi să aflăm că s-au apucat să zugrăvească în albastru cerul…

Până atunci însă, iată despre ce vorbim acum: despre un proiect integrat a cărui valoare totală este de 12.741.267 de lei, din care 10.580.750 lei valoare eligibilă.

Cu sublinierea că stadiul de realizare a proiectului este de 91%, vă prezint sumar şi rezultatele aşteptate la finalizarea lui: drumuri reabilitate – 8,712 km; conductă de alimentare cu apă – 15,330 km; conductă de canalizare – 4,065 km; un centru preşcolar cu program prelungit; un serviciu social tip „After School”, prin care se asigură pentru elevi o masă de prânz, o gustare şi nu numai, plus un cămin dotat corespunzător, în scopul conservării moştenirii culturale.

Aşa stând lucrurile, nu-mi rămâne decât să-i felicit pe cei ce au făcut posibile aceste lucruri şi să lansez în eter o întrebare: există vreo comună în judeţ gata să schimbe albastrul cerului în azuriu, dacă e cazul, spre a-i provoca din nou pe remeţeni? Vom trăi şi vom vedea…

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.