Cum termină anul comuna Corbu
Scriam în numărul de ieri că cele patru runde de alegeri din acest an au lăsat o amprentă asupra localităţilor. Acest lucru a fost confirmat şi de primarul comunei Corbu, care spunea că „anii electorali sunt nişte ani complicaţi şi atipici, iar asta influenţează, evident, şi localităţile mici, pentru că tot ce ţine de administraţie e oarecum ancorat în contextul acesta electoral. Localităţile din nodul judeţului – pentru că pot să fac vorbire despre acestea – au fost, la fel ca şi celelalte, oarecum influenţate de contextul electoral, dar partea administrativă a mers mai departe. Proiectele pe care le avem în derulare, în implementare, s-au desfăşurat oarecum normal. Dar, într-adevăr, pe lângă faptul că nu am avut o rectificare decât la sfârşitul anului şi partea financiară a bugetelor locale a fost influenţată negativ de contextul politic. Pe noi ne-a influenţat şi ne-a făcut ca parte din proiecte să tergiverseze”.
Aşadar, continuăm seria în care vedem cum termină localităţi din judeţul nostru anul 2024 cu comuna Corbu. În acest an, locuitorii comunei i-au încredinţat lui Romeo Ţepeş-Focşa un nou mandat, cel de-al treilea, iar acest lucru denotă faptul că au încredere în actualul edil.
Faţă de această reconfirmare, primarul comunei spunea că „ar trebui toţi să avem încredere în viitor, să stăm aproape unii de alţii, pentru că doar împreună putem construi. Aşa cum am văzut de-a lungul anilor, proiectele pe care vrem să le implementăm sunt proiecte mari, ceea ce necesită timp în implementare. Trebuie să avem răbdare, trebuie să avem încredere şi cred că ar trebui să fim mai buni, mai înţelegători, mai empatici”.
Proiecte implementate sau avute în plan
L-am întrebat pe dl primar cu ce gânduri a început comuna acest an şi ce a reuşit să realizeze din ceea ce şi-a propus.
„Este evident că anul acesta a fost unul de început de mandat şi totdeauna, la început de ciclu, îţi faci nişte planuri”, spunea Romeo Ţepeş-Focşa.
„Parte din proiectele pe care le-am implementat de-a lungul anilor le-am finalizat – continua acesta – dar evident că avem şi proiecte care din varii motive se întârzie cu finalizarea lor. Şi ne-am propus prima dată să finalizăm tot ceea ce am început”.
Un proiect important este cel de canalizare, care se va realiza împreună cu comuna vecină Tulgheş. „Reţeaua de alimentare cu apă e pusă la punct, aşteptăm autorizarea şi avizarea. Dar suntem deficitari la partea de apă menajeră şi de aceea cred că cel mai mare proiect pe care ni-l propunem ca administraţie locală este cel de începere şi apoi de finalizare a reţelei de canalizare”, arăta primarul comunei.
Sunt şi proiecte aflate în diverse stadii de implementare. Edilul a amintit de drumurile comunale, mare parte din ele finalizate, şi de cele două proiecte pe partea de cultură. Aici este vorba de reabilitarea a două cămine culturale. Unul, realizat din bugetul local, în satul Capu Corbului şi a cărui recepţie se va face în zilele următoare. Al doilea pentru Căminul Cultural din centrul comunei. Acesta, derulat prin Compania Naţională de Investiţii, sub-capitolul Aşezăminte Culturale, este de anvergură mai mare, motiv pentru care necesită o perioadă mai îndelungată de implementare.
Tot pentru zona centrală se mai află în derulare un proiect mare: sistematizarea centrului satului Corbu. Se speră ca acesta, care presupune amenajarea unui parc, să fie finalizat în primăvara anului viitor.
Anul acesta a fost demarat un proiect important pentru siguranţa locuitorilor, cel de amenajare a trotuarelor. Lucrările se întind pe aproximativ 5 km şi sunt aproape de finalizare. Deocamdată, acestea au fost făcute pe un singur tronson, însă lucrările vor continua astfel că unitatea administrativ-teritorială va avea căi pietonale pe toată lungimea drumului naţional care străbate cele două sate.
Primăria comunei Corbu mai are în plan derularea unui proiect de digitalizare, pentru care este depusă cererea de finanţare, şi un altul, pentru care s-a obţinut finanţarea, pentru realizarea unui sistem de iluminat public inteligent, acesta, pe lângă faptul că va fi superior calitativ faţă de cel existent, va reduce şi cheltuielile cu electricitatea.
Tot legat de electrificare, împreună cu Consiliul Judeţean se implementează un proiect prin care locuinţe izolate din comună vor fi conectate la panouri solare. Un proiect similar se doreşte a fi făcut într-o zonă în care sunt câteva familii defavorizate, dorindu-se ajutorarea lor cu panouri solare.
„Un alt proiect de care vreau să aduc aminte – spunea Romeo Ţepeş-Focşa – este cel de cadastrare. Avem câteva sectoare la care lucrăm cu cadastrarea, aflate atât pe extravilan, cât şi pe intravilan. Ele se află în diverse stadii, de la efectuarea măsurătorilor, până la eliberarea fişelor tehnice”.
În ceea ce priveşte situaţia DJ 174, spre Bilbor, primarul comunei Corbu spunea că s-a reuşit turnarea celor două straturi de asfalt pe o lungime de 5,5 km. Astfel, au mai rămas aproximativ 2 km, sperându-se ca acestea să se finalizeze anul viitor.
Birocraţia, o piedică şi pentru administraţiile locale
Am dorit să aflăm şi problemele cu care s-a confruntat comuna în acest an.
„Cred că sunt aceleaşi dificultăţi pe care le-am întâmpinat de când am preluat primul mandat, dificultăţi de ordin birocratic. E frustrant câteodată să ai bani, să ai proiectul şi să nu-l poţi demara pentru lipsa unui aviz sau a unei autorizaţii.
Avem o comunicare dificilă cu cei de la Apele Române – aşa cum ştiţi cele trei localităţi din nordul judeţului (Corbu, Borsec, Tulgheş) aparţin de bazinul Siret şi atunci, din punct de vedere birocratic, ne aflăm cu autorizaţiile la ABA Bacău, motiv pentru care întâmpinăm câteva dificultăţi. Dar am făcut astfel încât să trecem şi peste asta şi să obţinem protocoalele, avizele pentru a demara proiectele pe care le avem în implementare”, spunea edilul.
Mesaj de final de an
În prag de sărbători, Romeo Ţepeş-Focşa a transmis şi un mesaj locuitorilor, dorindu-le „în primul rând, sănătate. Sănătate, înţelegere, bucurie şi să aibă familiile aproape pentru că atunci simţim, într-adevăr, spiritul acesta al sărbătorilor, când suntem în mijlocul familiei”.
Consemnare de LIVIU C.
