Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Csíki Andrei s-a pensionat | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Sport » Csíki Andrei s-a pensionat
Csíki Andrei s-a pensionat

Csíki Andrei s-a pensionat

Cu această ocazie, Instituţia Prefectului – judeţul Harghita i-a înmânat o plachetă de onoare, ca semn de apreciere pentru munca depusă la conducerea sportului harghitean

După 30 de ani petrecuţi în lumea sportului, Csíki Andrei s-a pensionat, lăsând în urmă o activitate bogată şi încununată de succes pe care a avut-o în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Harghita.

Cu această ocazie, în şedinţa de Colegiu Prefectural, care a avut loc luni, prefectul judeţului, Jean-Adrian Andrei, i-a înmânat o plachetă de onoare în semn de apreciere pentru activitatea depusă.

Vorbind despre activitatea sa, fostul director al DJST Harghita spunea că a încercat ca „în activitatea cotidiană, în comportamentul personal să fiu un exemplu şi să încerc să rezolv problemele de aşa natură încât să fie bine pentru toată lumea. Sper că într-o oarecare măsură am reuşit”.

Amintea că în cei 30 de ani, cât a lucrat în domeniul sportiv, a ocupat aproape tot timpul funcţii de conducere, fiind implicat în organizarea multor competiţii internaţionale care au fost găzduite de judeţul nostru: Campionate Mondiale, Europene, Balcanice sau Cupe Continentale.

„Am fost preşedintele comisiei de organizare la vreo 14 competiţii mondiale care au avut loc în judeţul Harghita, care nu este un lucru deosebit, dar nici la îndemâna oricărui judeţ. (…) Toate au fost reuşite organizatorice şi organismele internaţionale au apreciat aceste activităţi”.

În final, Csíki Andrei a ţinut să mulţumească celor prezenţi la şedinţa de Colegiu Prefectural pentru relaţia pe care au avut-o în cursul anilor, dar şi conducerii prefecturii – domnului prefect, domnului subprefect – „cu care am lucrat foarte mulţi ani în diferite comisii şi, zic eu, am făcut o activitate destul de bună”. (Liviu Câmpean)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.