Covasna şi Harghita în lamurile fotografiei

octombrie 4, 2022 in Cultură, Societate

Este surprinzător să afli din mărturiile lui Emanuel Tânjală că un fotograf trebuie să fie smerit. Acum când fotografia este ceva la îndemâna oricui, acumulând avalanşe ale cotidianului, mai ales pe linia divertismentului. Numai că fotografia pentru Emanuel Tânjală nu este ceva la îndemână, oriunde şi oricum, ci e artă, expresie a simţirii şi frumosului, aventură spirituală şi extaz, seducţie şi credinţă. „Prin lumea asta întunecată, ghidul meu este Dumnezeu”, spune fotograful-artist (sau artistul-fotograf), cu profesionalismul acumulat la revistele Flacăra, Cinema, Formula AS şi în exil (SUA), după ce fotografia l-a scos din ghearele unei lumi cinice, torţionare. Aşadar, smerenia, discreţia, sensibilitatea, lumina şi iubirea sunt acompaniamentele fotografiilor lui Emanuel Tânjală, atât de sugestiv cuprinse şi în albumul „Oameni şi locuri din Covasna şi Harghita”, apărut la Editura „Eurocarpatica” din Sfântu Gheorghe. Ideea albumului a avut-o editura, după mai vechi şi salutare colaborări cu artistul-fotograf, mai ales în realizarea sintezelor monografice „Românii din Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură”, avându-i ca autori pe sociologul Ioan Lăcătuşu şi istoricul Vasile Lechinţan.

Fotografiile sunt omagii aduse celor ce statornicesc în Covasna şi Harghita, pe temelii de demnitate istorică, adevăruri de viaţă, crezuri, tradiţii, jurăminte, revărsări sărbătoreşti, reunind, ca într-un poem al luminii (etimologic, fotografia însemnă scriere cu lumină), ierarhi, preoţi, biserici, altare, drumuri, chipuri, îndeletniciri, anotimpuri, peisaje (privelişti), cruci, grădini, câmpuri, păduri, ape, cărări, ferestre, stânci, case şi animale, alăturându-le în ritmul şi fiorul lor existenţial cuvintele Înaltului Ioan Selejan: „De la pământ la cer – între aceste două destinaţii ne mişcăm şi trăim”; şi, am adăuga, între aceste destinaţii veşnicim. Căci Mănăstirea Doamnei Moglăneşti, Biserica de lemn Sfântul Proroc Ilie de la Mănăstirea Topliţa, bisericile din Bilbor, Zăbala, Păpăuţi, Zagon, Breţcu, Sândominic, Valea Mare sau Mănăstirea Izvoru Mureşului sunt înveşniciri, arătându-ne cale, adevăr şi viaţă înspre izbândă prin mântuire. Ochiul artistului-fotograf surprinde bătaia cerului peste aceste turnuri de veghe, liniştea în care adastă, sublimul, culorile mângâietoare, privitorul simţindu-le şi taina, cu acel nepreţuit şi etern sentiment al duminicii. Emanuel Tânjală e martorul şi povestitorul. Ceea ce vede, făcându-l să tresară, devine, apoi, creaţie şi argument. Lumea pe care o imortalizează este cea care nu se surpă, are suflet, putere şi dăinuire. Artistul-fotograf prin suita poematică pe care ne-o propune pare a ilustra reflecţia lui Robert Frank: „Un lucru trebuie să conţină fotografia – umanitatea momentului”. Despre umanitate putem vorbi văzându-i lui Emanuel Tânjală creaţia fotografică, simţindu-i bucuria întâlnirii cu oameni şi locuri care duc mai departe nimbul de lumină al întemeierilor creştine. Emanuel Tânjală le fotografiază acestora şi sufletul şi felul în care sufletul le întăreşte locurilor binecuvântarea divină, iar oamenilor le luminează feţele, umbletul şi gesturile, chemându-ne să le preţuim molcomul privirii, căldura mâinilor şi surâsul, văzându-i aşa cum Nicolae Steinhardt îi vedea pe ţăranii rohieni, cumpătaţi, neposomorâţi, neîncruntaţi; păşind în veşnicie. E „lumea care se ţine scai după mine”, consemnează artistul-fotograf, identificându-se cu nădăjduirile acesteia şi vrerea de a apăra cu sfinţenie ceea ce i s-a dat în grijă.

Emanuel Tânjală aşează prin acest album la răscrucile zilei noastre (când se năruie atâtea înţelesuri ca frunza pre apă, vorba cronicarului) troiţe, la care oprindu-ne să înţelegem mai bine pe ce prag stăm în faţa lumii şi a lui Dumnezeu.

Valentin MARICA