Controale DSVSA Harghita de Paşte
Mai puţine sacrificări de miei, dar amenzi consistente pentru neregulile alimentare
Controale DSVSA Harghita de Paşte
Mai puţine sacrificări de miei, dar amenzi consistente pentru neregulile alimentare

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita a prezentat luni, în cadrul şedinţei colegiului prefectural, bilanţul controalelor oficiale desfăşurate în perioada sărbătorilor pascale. Directorul instituţiei, dr. Istvan Robert a detaliat activităţile de verificare, subliniind o scădere semnificativă a numărului de miei sacrificaţi comparativ cu anii precedenţi, dar menţinerea unui nivel ridicat al sancţiunilor aplicate pentru nereguli în sectorul alimentar. Controlul DSVSA Harghita s-a desfăşurat pe două paliere principale, verificări efectuate la unităţi şi supravegherea sacrificării mieilor.
În ceea ce priveşte sacrificările, s-a constatat că un singur abator autorizat a procesat 582 de capete în cele două săptămâni premergătoare Paştelui. Suplimentar, au fost avizate temporar trei centre de sacrificare, unde au fost sacrificaţi 327 de miei.
Comparativ cu anii anteriori, cifrele indică o tendinţă descendentă notabilă. „Faţă de acum 10 ani, când se sacrificau 600-700 de miei, acum numărul este în scădere. Cam atât s-a sacrificat şi anul trecut, în jurul a 370. Principalul motiv nu este că mâncăm mai puţin miel, ci preţul a crescut. Şi decât să se complice cu sacrificarea, vine camionul şi pleacă miei în viu”, a explicat directorul DSVSA.
În total, în săptămâna mare, au fost sacrificaţi oficial 909 miei, toţi fiind certificaţi, ştampilaţi şi declaraţi apţi pentru consum.
În paralel cu supravegherea sacrificărilor, inspectorii DSVSA au efectuat controale amănunţite la diverse unităţi alimentare, inclusiv restaurante, fast-food-uri, magazine alimentare, supermarketuri, măcelării, carmangerii, unităţi de catering, laboratoare de cofetărie, patiserii şi brutării. De asemenea, au fost verificate un târg de produse tradiţionale, depozite şi alte unităţi de procesare.
În urma acestor verificări, au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 171.400 de lei. Suplimentar, au fost emise 20 de avertismente şi au fost sechestrate şi neutralizate peste 200 de kilograme de produse alimentare neconforme.
Directorul DSVSA a menţionat că principalele nereguli identificate nu au diferit semnificativ faţă de anii anteriori. Acesta a precizat că nivelul sancţiunilor şi tipurile de abateri, cum ar fi manipularea şi depozitarea necorespunzătoare a alimentelor, nerespectarea temperaturilor de păstrare, lipsa trasabilităţii şi etichetarea incorectă, au rămas similare.
Totuşi, el a subliniat o îmbunătăţire pe termen lung în ceea ce priveşte numărul sancţiunilor severe, cum ar fi suspendarea sau interzicerea activităţii, care erau mult mai frecvente în urmă cu zece ani.
EMILIA Ş.