Astăzi a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita, ocazie cu care a fost aprobată încheierea Protocolului de colaborare între Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) și UAT Județul Harghita, având ca obiect asistența oferită pentru înființarea și operaționalizarea Unității Centralizate de Achiziții (UCA) la nivel local.
De asemenea, din Fondul constituit din cota de 6% au fost repartizate peste 2,3 milioane de lei pentru 9 localități.
În cadrul acestei ședințe s-a mai discutat despre lucrările afectate de epuizarea banilor din PNDL 2, despre drumurile și podețele afectate de inundații, iar consilierul județean liberal Teodor Dobrean a subliniat că este de dorit ca până la următoarea ședință a CJ Harghita să existe o listă clară în privința sumelor acordate localităților județului din Fondul constituit din cota de 6% din impozitul pe venit estimat pe anul în curs, aflat la dispoziția Consiliului Județean.
Cu detalii despre toate aceste lucruri vom reveni în ediția print de vineri.