Consilierii locali au respins mărirea salariilor din cadrul Primăriei municipiului Topliţa

0
  • Mărul discordiei a stat în procent: în proiect era trecut 10%, dar unii angajaţi, care se află la salariul minim, ar fi beneficiat de o majorare cu peste 11%

Un singur proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local Topliţa, care a avut loc vineri, nu a trecut de vot. Este vorba de modificarea salariilor de bază a funcţionarilor publici şi a personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Topliţa şi din cadrul serviciilor publice aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Topliţa.

În cadrul proiectului se propunea o majorare cu 10%. Însă, arăta consilierul Olimpiu Marius Macarie, mărirea nu ar fi de 10%, ci de 11,4%.

„Încă un aspect, care cred că ar trebui să-l luăm toţi în calcul, este următorul lucru: anumite salarii din aparatul primăriei, plus sporurile, s-ar putea să depăşească salariul viceprimarului, ceea ce este împotriva legii. Şi atunci, vă întreb, cum faceţi mărirea de 10% în bloc, când unele salarii s-ar putea să depăşească salariul viceprimarului?

Un al treilea lucru (…) vreau să vă întreb dacă aveţi cunoştinţă că anul viitor vor sosi microbuzele electrice de la Consiliul Judeţean. Fiecare primărie şi-a dat acordul înscris că va angaja şoferi pentru acele microbuze. Impactul bugetar pentru acei şoferi noi am calculat că ar fi undeva aproape de 750.000 de lei. Plus două milioane jumate mărirea de salarii, am ajunge la 3 milioane şi ceva impact bugetar pentru anul viitor.

Am pus o întrebare (…) dacă nu se poate face această mărire de salarii puţin diferenţiat? Adică sunt oameni care sunt pe salariul minim, sunt oameni care totuşi au un salar cât de cât decent”.

La aspectele ridicate de consilierul local a răspuns, în cadrul şedinţei, primarul Sebastian Buzilă. „Legat de fondul de salarii pentru anul viitor – spunea acesta – care va fi afectat de această creştere, o să facem în aşa fel încât să existe sume suficiente pentru plata salariilor”.

Referitor la creşterea cu 11,4%, edilul explica că diferenţa provine din majorarea salariului minim pe economie. „La unele persoane, dacă le măreai salariul cu 10%, nu ajungeam la salariul minim. Şi atunci, automat, acolo au crescut salariile mai mult decât cu 10%”.

Sebastian Buzilă mai spunea că, deşi s-ar dori o majorare salarială diferenţiată, aceasta nu este permisă de lege, singurele excepţii în acest sens fiind acolo unde salariul l-ar depăşi pe cel al primarului sau viceprimarului, ori la salariile minime.

Acesta mai arăta că se doreşte şi o oarecare restructurare, în sensul în care, dacă acum beneficiază de sporuri de fonduri europene 28 de persoane, odată cu mărirea salariilor o să scadă numărul celor care vor mai primi asemenea sporuri. „Plus, sunt anumite compartimente, din punctul meu de vedere, poate cu prea mulţi oameni, altele cu prea puţini. O să trebuiască să facem o reglare aici. Trebuie mutate dintr-un loc în altul. O să vedem. Şi atunci iarăşi putem să avem o economie şi acolo”.

„Vreau să vă spun – continua Sebastian Buzilă – că mărirea salariului minim la 4.050 lei înseamnă că un muncitor necalificat de la gospodăria orăşenească o să ia aproape la fel cât ia o persoană care face salarizarea la Primăria Topliţa de 10 ani de zile, cu vechime. Adică ea are 4.300 lei şi muncitorul necalificat 4.050 lei. Brut vorbesc. Net, este undeva la 2.500 lei. Toate primăriile din zonă, inclusiv primăriile de comune, au pe aceeaşi treaptă de ierarhizare salariile funcţionarilor publici, angajaţilor contractuali din primării, mai mari decât la noi.

Dacă vrem să facem performanţă la Primăria Topliţa, să accesăm fonduri europene, să lucrăm bine, cred că trebuie să avem şi oameni buni. Când ţinem salariile undeva jos, o să fie o chestiune de timp până nu o să mai avem oameni buni. Şi credeţi-mă, chiar dacă se aruncă cu noroi în angajaţii Primăriei Topliţa, sunt şi oameni buni în Primăria Topliţa. Sunt şi care nu-şi fac treaba, dar sunt şi oameni buni. Şi o să rămânem fără ei, pentru că nu este greu pentru cineva care lucrează în salarizare sau investiţii să-şi găsească un loc de muncă mai bine plătit decât cu 2.500-3.000 de lei net, chiar în Topliţa, aşa cu salariile care sunt. Vin din privat şi ştiu cât se plăteşte în domeniul acesta. Eu ştiu cât plăteam la resurse umane la mine, de exemplu, la firma unde am lucrat”.

***

În final, cu doar 8 voturi „pentru”, proiectul a fost respins, urmând a fi reanalizat.

„Diversele” de pe ordinea de zi

La punctul „Diverse” au fost aduse în discuţie mai multe probleme. Una dintre ele, ridicată de consilierul Constantin Cătălin Preda, se referea la consumul de apă pauşal, care este stabilit la 10 metri cubi de apă. Însă, aici intră şi pensiunile care nu se declară ca agenţi economici şi nu ar putea să consume doar 10 metri cubi.

„Am discutat – spunea Sebastian Buzilă – şi cu domnul secretar, şi cu cei de la Aqua Călimani să facem o hotărâre de consiliu local în care, în primul rând, să obligăm agenţii economici să îşi pună contor. Avem situaţia hilară acum în Topliţa: o firmă spălătorie auto cu consum pauşal. (…) Trebuie să reglementăm aceste lucruri.

Trebuie (…) să vedem legal cum putem să-i asimilăm acolo şi pe cei care desfăşoară activităţi economice, chiar dacă nu au o formă de organizare. Nu ştiu. Să vedem cum reuşim, din punct de vedere legal, să stabilim asta”.

Primarul municipiului a mai arătat că există destul de multe persoane branşate ilegal. „În momentul când am discutat ultima dată, erau 35-40 de persoane deja depistate. O să continuăm controalele respective. Sunt nişte controale mixte Poliţie locală – Aqua Călimani. O să continuăm cu controalele acestea. Nu se poate ca unii să plătească cât plătesc şi alţii nu plătesc deloc. Este un lucru pe care trebuie să-l pună la punct în cât mai scurt timp”.

Acelaşi consilier local a mai adus în discuţie două aspecte. Problema adăpostului de câini, care devine tot mai aglomerat şi unde cresc cheltuielile. Iar a doua legată de lucrările care au loc în Bánffy, din cauza cărora operatorii economici care desfăşoară activităţi în turism riscă să nu poată să primească oaspeţi de sărbători.

Legat de adăpostul pentru câini, edilul municipiului spunea că este greu de identificat de unde provin câinii, dacă sunt aduşi de cineva sau aparţin cuiva. Se are în vedere o relocare a adăpostului, iar parte din investiţie să fie recuperată în urma colaborării cu comunele învecinate, care au solicitat sprijin în legătură cu câinii.

În ceea ce priveşte lucrările din zona Bánffy, au fost primite promisiuni că o să se facă reparaţii unde s-a săpat, punându-se piatră. Dar probleme mari se află şi pe drumul de la Bánffy în sus, pe lângă bazin, şi către vilele de sus, oamenii nemaiputând ajunge la casele lor. Pe strada Crinului şi în zona Bánffy, lucrările au fost câştigate de o firmă din Turda, care le-au subcontractat. Firma subcontractoare nu a mai făcut reparaţiile. Săptămâna trecută a venit firma din Turda şi a început reparaţiile, astfel că se speră ca în cel mai scurt timp situaţia să intre în normal.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.