Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Concurs pentru realizarea hărţii digitale a traseelor de cicloturism în Ciucul de Sus | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Sport » Concurs pentru realizarea hărţii digitale a traseelor de cicloturism în Ciucul de Sus
Concurs pentru realizarea hărţii digitale a traseelor de cicloturism în Ciucul de Sus

Concurs pentru realizarea hărţii digitale a traseelor de cicloturism în Ciucul de Sus

  • Süket Zsombor, managerul Asociaţiei Microregionale „Felcsík”: „După finalizarea acesteia, traseele vor fi încărcate şi pe Google Maps, pentru a fi la dispoziţia tuturor celor interesaţi să ne viziteze judeţul”

Managerul Asociaţiei Microregionale „Felcsík” a explicat că în anul 2020, ţinând cont de necesitatea dezvoltării mobilităţii între localităţi şi de potenţialul peisagistic deosebit al zonei, conducerea asociaţiei a decis să iniţieze un proiect, axat pe dezvoltarea turismului pe bicicletă în Ciucul de Sus, dar şi a ciclismului ca modalitate de deplasare zilnică.

„Împreună cu mai mulţi parteneri, ne-am angajat să facem primul pas în ceea ce priveşte crearea condiţiilor realizării unui plan de acţiune pentru ciclism şi cicloturism în microregiunea Ciucul de Sus”, a arătat Süket Zsombor.

Pentru atingerea scopului propus, s-a impus cartografierea reţelei de drumuri existente (naţionale, judeţene şi comunale), dar şi identificarea unor noi trasee de câmpie, forestiere şi montane, care să stea la baza creării unei hărţi digitate accesibile atât localnicilor, cât şi turiştilor dornici de aventură pe două roţi.

„Obiectivul proiectului este realizarea de trasee între Miercurea Ciuc şi Bălan, care să pornească din orice comună sau oraş, pe o distanţă de cel puţin 5-10 kilometri, pe care un localnic sau un turist să o parcurgă cu bicicleta şi să descopere zona”, a detaliat managerul Asociaţiei „Felcsík”.

În acest scop, astăzi, 5 august, a fost lansată pe reţeaua de socializare Facebook o invitaţie la parteneriat şi colaborare adresată locuitorilor Ciucului de Sus şi bicicliştilor care cunosc zona.

„Prin invitaţia noastră, dorim să implicăm comunitatea locală de biciclişti în cartografierea reţelei drumurilor existente. (…) Cu ajutorul datelor primite, vom putea obţine informaţii importante (…), iar cu ajutorul bazei de date digitale vom putea crea pe viitor posibilitatea unor activităţi de recreere pentru localnici şi turişti”, a menţionat Süket Zsombor.

Pentru dinamizarea procesului şi stimularea interesului localnicilor, în perioada 5 august – 6 septembrie 2021 a fost creat şi concursul „Tekerj és Trekkelj – Pedalează şi Track”, dotat cu premii, al cărui regulament în puteţi găsi pe pagina de Facebook a evenimentului.

De unde până unde trebuie să mergi cu bicicleta?

Din centrul oraşului sau al comunei, ori de la ieşirea din localitate (pe drum de câmp, asfaltat sau pavat) pe direcţia nord-sud, de la Miercurea Ciuc şi până în oraşul Bălan; pe direcţia est-vest între Potiond şi Băile Harghita, iar pe direcţia nord între Izvoru Mureşului şi Bălan.

Pentru înregistrarea traseului, trebuie să descărcaţi gratuit aplicaţia Gaia GPS, înainte de a porni pe traseul dorit. La final, file-urile exportate cu traseele înregistrate în format GPX sau KML din aplicaţia GAIA, precum şi ataşamentele trebuie trimise la adresa de mail: tekerjcsikban@gmail.com.

Participanţii la concurs trebuie să pregătească un traseu de minimum cinci kilometri, track-ul putând fi înscris în două categorii: categoria scurtă, în cadrul căreia lungimea traseului trebuie să se situeze în intervalul 5-20 de km şi categoria lungă – pentru traseele cu lungimea de peste 20 de kilometri.

Participanţii trebuie să semnaleze şi prezenţa punctelor sensibile întâlnite pe traseul de ciclism (indiferent că este vorba despre o arteră rutieră, despre un drum de câmp, forestier sau montan), cum ar fi prezenţa câinilor de stână sau a deşeurilor abandonate.

Pentru a putea participa la tragerea la sorţi, fiecare participant la categoria scurtă trebuie să trimită minimum cinci trasee, iar la categoria lungă minimum 3 trasee. Nu există limită de vârstă pentru participarea la această competiţie.

Premiile oferite de organizatorii concursului sunt o bicicletă MTB KENZEL KJU 100 la categoria scurtă (5-20 km) şi un voucher în valoare de 2.000 de lei la categoria lungă (peste 20 km). Primii cinci participanţi care trimit trasee vor primi câte un voucher cadou, în valoare de 100 de lei.

Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, i-a felicitat pe reprezentanţii Asociaţiei Microregionale „Felcsík” pentru această iniţiativă „novatoare”, afirmând că ea constituie un exemplu demn de urmat şi pentru celelalte microregiuni ale judeţului, pe care le-a invitat să studieze posibilitatea realizării de hărţi pentru cicloturismul din zonele lor.

„Astfel vom avea parte de foarte multe informaţii şi, la fiecare drum ce urmează a fi construit, solicităm deja proiectanţilor soluţii pentru lărgirea acestora sau includerea unor piste pentru biciclete. (…) Serviciul Salvamont a lucrat foarte mult în aceşti ani şi are multe idei în această privinţă, cel puţin pentru traseele montane pentru biciclişti devenite practicabile şi vom încerca şi prin grupul de lucru pentru cicloturism al consiliului judeţean să venim cu soluţii. (…) Aşteptăm fonduri europene, aşteptăm şi de la guvernanţi finanţări în acest scop. Pentru că, dacă ne uităm spre vest, există mii de kilometri de trasee europene pentru biciclete; momentan, în România avem un singur traseu, foarte scurt, de câţiva kilometri, care intră pe la Seghedin şi iese, pe la Dunăre, spre Serbia. Cred că aici este foarte mult de făcut, este o zonă liberă şi acum, când UDMR este la Guvernare, cu un ministru (al Tineretului şi Sportului – Eduard Novák – n.a.) care practică ciclismul şi cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care are în atribuţii acest domeniu, avem toate şansele să găsim reglementările necesare, chiar şi finanţările pentru toate ideile care vin din partea primarilor şi societăţii civile din Harghita”, a apreciat Borboly Csaba.

Şeful Serviciului Salvamont şi Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Örs, a afirmat că toate traseele turistice înscrise la concurs vor fi verificate de specialişti, cu precădere punctele sensibile semnalate de participanţi.

„Serviciul Public de Salvamont încă din anii 2010 a început să construiască mai multe trasee pentru ciclism de munte; am făcut în jur de 700 km în Harghita. (…) În timpul patrulărilor noastre ne întâlnim foarte des cu ciclişti în munţii noştri, mai ales în Munţii Ciucului, care oferă o panorama fantastică şi unde şi traseul este mai uşor, mai lejer decât în Munţii Harghitei, de exemplu, unde traseele sunt mult mai dificile”, a spus şeful salvamontiştilor harghiteni.

În context, el a amintit că cele mai mari probleme cu care se confruntă ciclismul montan în prezent sunt cele provocate de prezenţa câinilor de la stâne şi a urşilor, care alungă turiştii şi iubitorii practicanţi ai mountain biking-ului.

„Din păcate, momentan nu le putem spune că «în judeţul Harghita vă puteţi duce liniştiţi oriunde», că nu este aşa. Am avut câteva cazuri, dar, din fericire, nu au fost multe. Ceea ce este important să spunem e că, prin prisma acestui program, putem să culegem informaţii de la ciclişti, putem să avem o opinie a lor despre aceste trasee şi putem să folosim toate aceste informaţii pentru prevenţie. Este un program extraordinar de bun şi vă îndemn să veniţi cât mai mulţi, să ne trimiteţi cât mai multe track-uri şi astfel să realizăm o hartă frumoasă pe care să o folosim”, a adăugat Fekete Örs.

La conferinţă a fost prezent şi călugărul franciscan Bӧjte Csaba, care a parcurs recent, pe bicicletă, distanţa dintre localităţile Remetea şi Miercurea Ciuc. Părintele Bӧjte i-a felicitat, la rândul său, pe organizatori pentru „scopul nobil” propus, în condiţiile în care informaţiile cu privire la posibilităţile de a parcurge anumite distanţe cu bicicleta lipsesc în cele mai multe dintre zonele ţării.

„Eu zic că obstacolele sau zidurile nu în jurul nostru sunt, nu în muşchii noştri sunt, ci în capul nostru; şi astea trebuie cumva sparte. Oriunde am scris în Transilvania, că eu vreau să merg până la Târgu Mureş sau până la Odorheiu Secuiesc, nu există hartă şi distanţe pentru biciclişti. (…) Cred că este foarte important acest proiect şi sunt foarte bucuros că vă ocupaţi cu lucruri de genul ăsta”, a remarcat stimatul călugărul franciscan.

Preşedintele Asociaţiei Microregionale „Felcsík”, primarul comunei Sândominic, Karda Róbert, a mulţumit Consiliului Judeţean Harghita pentru parteneriatul în cadrul acestui proiect şi preşedintelui Borboly Csaba pentru disponibilitatea de a găsi soluţii în multe dintre domeniile care implică comunitatea.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.