Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Comuna Bilbor primeşte în administrare temporară un sector de drum judeţean DJ 174A pentru iniţierea unui proiect de modernizare | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 30 aprilie 2024
Home » Societate » Comuna Bilbor primeşte în administrare temporară un sector de drum judeţean DJ 174A pentru iniţierea unui proiect de modernizare
Comuna Bilbor primeşte în administrare temporară un sector de drum judeţean DJ 174A pentru iniţierea unui proiect de modernizare

Comuna Bilbor primeşte în administrare temporară un sector de drum judeţean DJ 174A pentru iniţierea unui proiect de modernizare

  • Din cota de 6%, Primăria Bălan este sprijinită pentru realizarea investiţiei privind incubatorul de afaceri

Pe ordinea de zi a celei mai recente şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean Harghita s-a aflat modificarea bugetului de venituri şi cheltuieli, aprobarea derulării unor programe, dezvoltări şi repartizarea unei sume din cota de 6% impozit pe venit, oraşului Bălan.

În privinţa bugetului de venituri şi cheltuieli, modificările aprobate sunt necesare pentru:

  • decontarea cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat;
  • modificarea listei programelor de investiţii ale Consiliului Judeţean Harghita pe anul 2024 prin includerea de maşini, echipamente şi mijloace de transport, necesare pentru înlăturarea situaţiilor de urgenţă pe DJ 137, solicitat de Primăria oraşului Cristuru Secuiesc;
  • virări de credite în cadrul Programului Europassio al Consiliului Judeţean Harghita care se va derula în acest trimestru;
  • utilizarea fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean Harghita pe anul 2024 în sumă de 10 mii lei pentru suplimentarea bugetului Programului Consiliului Judeţean Harghita privind Ziua Naţională a Tineretului;
  • virări de credite pentru semnarea contractelor de întreţinere pe drumurile judeţene.

În cadrul şedinţei, oraşului Bălan i-a fost aprobată repartizarea sumei de 350 de mii de lei din fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean Harghita, constituit din cota de 6% din impozitul pe venit, pentru realizarea investiţiei cu titlul „Schimbare de destinaţie din grădiniţă în incubator de afaceri – Înfiinţarea unui Incubator de afaceri sectorial în oraşul Bălan”. Oraşul Bălan este partener în implementarea proiectului de dezvoltare a unui incubator de afaceri de tip creativ, unde vor putea activa un număr de 36 de startup-uri.

De asemenea, în scopul iniţierii unui proiect de modernizare a drumului, Consiliului Local al comunei Bilbor i s-a aprobat preluarea în administrare temporară a sectorului de drum judeţean DJ 174A împreună cu terenul aferent acestuia. Estre vorba de sectorul de la km 16+800 până la km 20+340

Referitor la acesta, Ilie Hângan, primarul comunei Bilbor, spunea că este vorba de porţiunea de drum care se prelungeşte spre judeţul Suceava. Edilul preciza că, deşi este un drum judeţean, nu poate fi parcurs aproape nici cu o maşină de teren.

„Ţinând cont de faptul că deserveşte foarte multe proprietăţi ale locuitorilor, am decis să-l preluăm noi în vederea întreţinerii, reparaţiei lui pentru a putea să-l facem accesibil, cum s-a întâmplat şi cu 174 B, spre Capu Corbului”, spunea Ilie Hângan.

Acesta mai arăta faptul că într-o primă fază se vor face lucrări pentru ca drumul să devină practicabil. Este vorba de pietruiri, de amenajări ale şanţurilor, de montare de tuburi, pentru că, în primul rând, trebuie scoasă apa de pe el.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, a mai fost votat:

  • asocierea CJ Harghita cu Asociaţiile de Pompieri Voluntari din judeţul Harghita;
  • aprobarea cotizaţiei în cadrul diferitelor asociaţii de dezvoltare intercomunitară;
  • lista proiectelor selectate pentru contribuţie financiară în cadrul programului de „Protecţie a monumentelor istorice de pe teritoriul judeţului Harghita”;
  • încheierea acordului de parteneriat dintre judeţul Harghita şi municipiul Gheorgheni, în vederea realizării în comun a investiţiei „Reabilitarea şi dezvoltarea parcului dendrologic Csiky-kert”;
  • proiectul tehnic pentru construirea de trotuare în Avrămeşti.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.