Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Comisie mixtă pentru efectuarea de verificări în cazul tragicului eveniment produs luni la Odorheiu Secuiesc | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 30 aprilie 2024
Home » Societate » Comisie mixtă pentru efectuarea de verificări în cazul tragicului eveniment produs luni la Odorheiu Secuiesc
Comisie mixtă pentru efectuarea de verificări în cazul tragicului eveniment produs luni la Odorheiu Secuiesc

Comisie mixtă pentru efectuarea de verificări în cazul tragicului eveniment produs luni la Odorheiu Secuiesc

O comisie mixtă constituită prin ordin al prefectului judeţului Harghita, Petres Sándor, va efectua verificări în ceea ce priveşte toate aspectele care au stat la baza producerii tragicului eveniment de la internatul Liceului Teoretic „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc, soldat cu moartea unui adolescent şi rănirea a trei eleve, după ce un segment al clădirii s-a prăbuşit din cauze deocamdată necunoscute.

„În urma tragicului accident produs în după amiaza zilei de 18 decembrie 2023, în municipiul Odorheiu Secuiesc, în urma căruia s-a prăbuşit parţial un segment din aripa sud-estică a internatului Liceului Tamási Áron, prefectul judeţului Harghita a convocat în dimineaţa zilei de 19 decembrie, o şedinţă operativă cu instituţiile responsabile în această etapă pentru gestionarea situaţiei operative”, a informat purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu.

Acesta a precizat că la şedinţă au participat, alături de prefect şi unul dintre subprefecţi, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, inspectorul şef şi adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul”, inspectorul general şcolar adjunct şi inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Harghita.

Adrian Pănescu a informat că au fost dispuse mai multe măsuri. Astfel, prin ordin al prefectului s-a constituit comisia mixtă de verificare a aspectelor care au stat la baza producerii incidentului de la internatul Liceului Teoretic „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc din data de 18 decembrie 2023. Din această comisie fac parte prefectul judeţului, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul”, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean în Construcţii, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă şi inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, fiecare instituţie efectuând verificări pe linia proprie de competenţă. Totodată, s-a decis convocarea în cursul zilei de marţi a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, în vederea adoptării unei hotărâri privind mandatarea Consiliului Judeţean pentru oferirea de sprijin de primă urgenţă pentru elevii care au suferit pierderi, mandatarea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială pentru efectuarea demersurilor pentru asigurarea ajutoarelor financiare de urgenţă din partea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru cei care au avut de suferit, precum şi transmiterea de solicitări către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din judeţ de a efectua analize proprii la nivel local pentru identificarea măsurilor care se iau la instituţiile de învăţământ aflate în administrare pe perioada efectuării lucrărilor de reparaţii, reabilitări, construcţii etc. Astfel, fiecare comitet local pentru situaţii de urgenţă va stabili prin hotărâre măsurile organizatorice necesare desfăşurării în condiţii de siguranţă a procesului de învăţământ, a mai precizat Adrian Pănescu. (E. Groza)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.