Combatanţii de la Bicske au detonat dezordinile de la Timişoara; nemulţumirile maselor erau atât de mari încât totul s-a rostogolit apoi precum o avalanşă | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 20 septembrie 2021
Home » Societate » Combatanţii de la Bicske au detonat dezordinile de la Timişoara; nemulţumirile maselor erau atât de mari încât totul s-a rostogolit apoi precum o avalanşă
Combatanţii de la Bicske au detonat dezordinile de la Timişoara; nemulţumirile maselor erau atât de mari încât totul s-a rostogolit apoi precum o avalanşă

Combatanţii de la Bicske au detonat dezordinile de la Timişoara; nemulţumirile maselor erau atât de mari încât totul s-a rostogolit apoi precum o avalanşă

Fantasma Imperiului străbate şi azi toate proiectele de lucru ale politicii ungare (III)

 

 Interviu cu col. (r) dr. Gheorghe Raţiu, fost şef al Direcţiei de Informaţii Interne

 

Colonelul (r) doctor Gheorghe Raţiu a fost, până la pensionare – februarie 1990 – şef al Direcţiei de Informaţii Interne (Direcţia I) din Departamentul Securităţii Statului. Serviciul 2 din cadrul acestei Direcţii avea în competenţă şi organizarea activităţilor informative în interiorul comunităţii maghiare din România, pentru cunoaşterea acţiunilor de natură extremist naţionalistă care ar fi putut afecta siguranţa statului. Bun cunoscător al problemei, doctorul Gheorghe Raţiu, după pensionare, a scris volumul „CALVARUL”, editat în anul 2012, în care prezintă istoricul extremismului maghiar în România. Chiar din textul introducerii, autorul atrage atenţia cititorilor „parcurgând paginile acestui volum, să nu facă greşeala de a confunda poporul maghiar, în întregul său – respectiv comunitatea maghiară din România – cu extremiştii naţionalişti”.

Recent, doctorul Gheorghe Raţiu a acordat un interviu ziarului nostru pe marginea acestui volum, pe care îl redăm în cele ce urmează.

 

 Influenţa extremiştilor maghiari asupra evreilor ardeleni este atât de înrădăcinată încât au reuşit să deturneze până şi activitatea şi opiniile lui Elie Wiesel

– Afirmaţi în cartea dvs., la pagina 252: „Informaţiile Securităţii Judeţene Cluj au relevat şi alt aspect interesant: intelectualii evrei maghiarizaţi erau semnalaţi printre cei mai activi militanţi revizionişti, ostili României. Unii dintre ei fiind infiltraţi în Partidul Comunist Român şi deţinând funcţii importante, aveau un câmp larg de acţiune în folosul ungarismului. Mai rezulta că evrei maghiarizaţi din Cluj şi din alte oraşe transilvane jucau rolul de agenţi de legătură cu spionajul israelian şi cu masoneria evreiască, cărora le furnizau informaţii nefavorabile despre România, în intenţia de a obţine, pentru cauza ungarismului, sprijinul Israelului şi al influentelor cercuri evreieşti de la Londra şi din Statele Unite ale Americii”. Cum credeţi că poate fi explicat un asemenea fenomen? Tratamentul aplicat de horthyşti evreilor din Ardeal chiar n-a avut nici un efect asupra memoriei afective a acestora?

– Într-adevăr, un fapt curios, dar este o realitate. O explicaţie ar fi că prin anii ’70 ai secolului XX, în căutarea originii ungurilor, pentru „cosmetizarea” trecutului lor, unii cercetători unguri au emis ipoteza că maghiarii şi evreii au origine comună, aparţinând sumerienilor. O altă explicaţie, deloc de neglijat, ar fi influenţa soţiilor unguroaice asupra soţilor evrei, astfel de căsătorii mixte fiind numeroase. Este o metodă cunoscută încă din perioada interbelică, folosirea în scopuri ungariste a unguroaicelor frumoase şi temperamentale pentru convertirea unor bărbaţi influenţi din ţări occidentale, să susţină şi să promoveze interesele revizionismului maghiar. Toate fac ca evreii unguri să „uite” tragediile din perioada horthystă. Sunt însă şi încercări de mistificare a Holocaustului pe teritoriul Ardealului. Îmi aduc aminte de un film dedicat evocării rolului Suediei în salvarea evreilor de prigoana horthystă. La un moment dat, ofiţerul ungur care săvârşea o serie de samavolnicii era prezentat ca fiind „locotenentul Popescu”, adică un român. Memoria evreilor în legătură cu Holocaustul a uimit întreaga lume. Ei bine, iată că extremismul naţionalist maghiar a reuşit să adoarmă această memorie în ceea ce-i priveşte.

Influenţa extremiştilor maghiari asupra evreilor ardeleni este atât de înrădăcinată încât au reuşit să deturneze până şi activitatea şi opiniile lui Elie Wiesel, evreu american originar din România, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. La insistenţele structurilor evreieşti internaţionale, fostul preşedinte Ion Iliescu a aprobat, în anul 2004, înfiinţarea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, prezidată de Elie Wiesel şi, apoi, pe baza raportului acestei comisii, înfiinţarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel”. Institutul a reuşit să transfere în seama României victimele pogromului horthyst de pe teritoriul Ardealului, ceea ce a accentuat enorm pata de pe obrazul ţării noastre referitoare la Holocaust, „spălând” în mod corespunzător obrazul Ungariei.

Recent, rabinul Eli Kaufman, originar din România, domiciliat în Israel, istoric cu studii în Marea Britanie şi Statele Unite, într-un interviu acordat ziaristului constănţean Codruţ Burdujan, în contextul susţinerii că în România nu există antisemitism, mărturiseşte: „În România nu au murit mulţi evrei la Holocaust. Cei mai mulţi au fost din Transilvania, care era sub ocupaţia Ungariei şi acolo ungurii i-au omorât pe evrei. Cei de la Institutul Elie Wiesel au inventat un pogrom în România, luând în calcul şi evreii omorâţi de unguri în Ardeal”.

 

 Securitatea stabilise cele trei aşa-zise „victime ale şovinismului românesc” în jurul cărora urmau să se mobilizeze cei pregătiţi în tabăra paramilitară de la Bicske

– Securitatea documentase detaliat ce se întâmpla în tabăra de pregătire paramilitară de la Bicske şi era la curent cu masivul flux inversat din vara lui ’89 al transfugilor cetăţeni români: dinspre Ungaria spre România. Ba chiar aflase că toţi aceşti transfugi erau instruiţi ca, după ce ajung în România, să aştepte la domiciliu, unde vor primi un consemn pentru a se grupa într-o localitate ce nu fusese stabilită spre a participa, aşa cum au fost instruiţi, la evenimentele petrecute în 1989. Se ştia aşadar totul şi nu s-a luat nici o măsură de contracarare. Puteţi explica de ce?

– Nu putem spune că ştiind despre ce se petrece în Ungaria şi ce pun la cale extremiştii naţionalişti maghiari împreună cu occidentalii şi, într-o anumită măsură cu exponenţi ai Uniunii Sovietice, nu am făcut nimic. Succesul acţiunii lor la Timişoara, Cluj, Braşov, Caransebeş şi chiar la Bucureşti se datorează faptului că nu am reuşit să avem evidenţa nominală a celor câteva mii de cetăţeni români pregătiţi să participe la acţiunea de destabilizare a situaţiei în România, în vederea pornirii răscoalei împotriva regimului şi pentru înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu. Am spus câteva mii, din care mai multe sute au fost pregătiţi în mod special în tabăra de la Bicske. Apoi, nu trebuie neglijat că acţiunea lor s-a derulat într-o Românie care era într-o gravă criză economică şi socială şi au avut în rândul populaţiei o bază largă de sprijin. Din vară şi până la începutul lunii decembrie 1989, numărul cetăţenilor români care călătorind ca turişti în Ungaria, rămăseseră acolo peste termenul legal de înapoiere, şi care cereau să revină în ţară, a fost de 6-7 mii de persoane, români, unguri şi ţigani. Cei care aveau paşapoartele cu care ieşiseră din România erau amendaţi de lucrătorii punctelor de control a trecerii frontierei şi lăsaţi să meargă la domiciliu. Erau însă puţini. Cei mai mulţi nu mai aveau paşapoarte, declarând că le-au fost reţinute de autorităţile maghiare. Celor din această categorie, neputându-şi dovedi identitatea, nu li se permitea intrarea în ţară, fiind retrimişi în zona ungară. Astfel s-a creat fenomenul trecerii clandestine a frontierei, de data aceasta, în sens invers, din Ungaria în România. Cei prinşi de grăniceri erau predaţi miliţiei, care conform legii le întocmea dosare penale, soluţionate de judecătorii cu amendă ori închisoare corecţională de la una la trei luni. Securităţile şi miliţiile judeţene aveau evidenţa persoanelor revenite din Ungaria şi se ocupau de supravegherea lor. Aşa s-a stabilit că cei reveniţi în ţară după stagiul de pregătire în tabăra de la Bicske urmau să fie mobilizaţi într-un oraş din Ardeal, unde, în jurul unui etnic maghiar „prigonit” în România, urma să se creeze un scandal care să faciliteze pornirea răscoalei. Securitatea stabilise că cele trei aşa-zise „victime ale şovinismului românesc” erau: capelanul Tőkés László la Timişoara, scriitorul Sütő András la Târgu-Mureş şi profesoara Cseke Éva la Cluj-Napoca. Cazul de la Timişoara a evoluat mai bine pentru materializarea intenţiilor anunţate, datorită procesului de evacuare din parohie a lui Tőkés László, proces care, astăzi, ne dăm seama că a fost sugerat tot de centrul de la Budapesta şi materializat prin episcopul Papp László de la Oradea. Astfel, Comandamentul de la Budapesta a transmis combatanţilor pregătiţi la Bicske, reveniţi pe teritoriul României, să se prezinte la Timişoara, unde era pregătită o reţea de agenţi de întâmpinare şi dirijare în acţiunea ce s-a declanşat începând din după-amiaza zilei de 16 decembrie 1989.

 Fuseseră identificate elementele de legătură şi cercetările erau în curs în momentul izbucnirii evenimentelor

Despre faptul că la Timişoara se pregăteşte ceva, Securitatea a aflat cu 2-3 săptămâni înainte, din declaraţiile unor indivizi cu domiciliul în diferite localităţi din ţară, reţinuţi de Miliţia Municipiului Timişoara pentru că au provocat un scandal şi nu puteau justifica motivul sosirii în capitala Banatului. În timpul cercetărilor au recunoscut că erau din categoria celor pregătiţi la Bicske şi sosiseră acolo după consemnul primit, pentru a participa la o acţiune, despre care urmau să fie informaţi la mijlocul lunii decembrie. Au refuzat însă să facă declaraţii despre gazdele lor şi despre agenţii de legătură. După numerele de telefon din Timişoara găsite în agendele lor, fuseseră identificate elementele de legătură şi cercetările erau în curs în momentul izbucnirii evenimentelor. Deraierea tramvaiului în Piaţa Maria din Timişoara, în apropierea locului unde se desfăşura protestul enoriaşilor parohiei reformate, referitor la evacuarea lui Tőkés László, a avut scopul producerii unei aglomerări pentru pornirea insurecţiei care a urmat pe străzile Timişoarei.

Acţiunea Comandamentului de la Budapesta a fost bine pregătită şi a reuşit. A fost posibil deoarece s-a desfăşurat într-o perioadă în care, pe lângă existenţa unei stări de spirit de nemulţumire a populaţiei, capacitatea informativă a Securităţii era mult diminuată. O mare parte a celor care acceptaseră să sprijine Securitatea cu informaţii refuzau să mai colaboreze. Asta se datora faptului că şi agenţii Securităţii erau expuşi (supuşi) aceloraşi privaţiuni ca şi cea mai mare parte a poporului: lipsa alimentelor, frigul din apartamente, retribuţii diminuate datorită paralizării activităţilor în diverse întreprinderi, îngrădirea călătoriilor în străinătate etc. La Timişoara, fenomenul era resimţit mai mult datorită apropierii de Iugoslavia şi Ungaria, şi existenţei unei populaţii parţial de etnie maghiară, germană, sârbă etc. mai emancipate şi influenţată de Occident.

Pentru a înţelege mai bine de ce Securitatea, Miliţia şi alte structuri ale statului nu au putut opri pornirea răscoalei de la Timişoara şi apoi din întreaga ţară, voi recurge la o metaforă. Aţi văzut din filme că salvamontiştii şi poliţia montană din Statele Unite au o dotare şi pregătire ireproşabile. Ei intervin cu succes în cazul unor accidente montane, dar când, datorită unui zgomot ori mişcare seismică neînsemnată, porneşte o avalanşă, nimic nu o mai poate opri. În decembrie 1989, nemulţumirile populaţiei din România erau atât de mari încât răscoala maselor, pornită de la Timişoara, s-a „rostogolit” asemenea unei avalanşe, după ce combatanţii de la Bicske au detonat-o.

Sunt voci care consideră că nereuşita împiedicării dezordinelor de la Timişoara din după-amiaza zilei de 16 decembrie 1989 s-ar datora trădării Securităţii, ceea ce nu este adevărat. Că Securitatea a trecut de partea poporului răsculat este o realitate, dar aici intrăm într-un alt subiect, care ar putea să facă obiectul unui alt interviu. (Va urma)

Interviu de M. GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.