La sfârşitul lunii februarie, în Bucureşti, s-a desfăşurat Campionatul Naţional Şcolar 2024 la Taekwondo WT. Aflată la a doua ediţie, la competiţie, care a fost inclusă şi în calendarul naţional al Federaţiei Române de Taekwondo WT, participă sportivi din ciclul primar, gimnazial şi liceal, aceştia luptând în proba de luptă, care este probă olimpică.
Din Miercurea-Ciuc a participat Dombi Patrik, elev al Şcolii Gimnaziale „Petőfi Sándor” şi legitimat la Clubul Sportiv „Csiki Titanok”, singurul din municipiul reşedinţă de judeţ care este membru al Federaţiei Române de Taekwondo WT. El s-a clasat pe locul 3 în clasa A, categoria cadeţi, 33 kg.
Dombi Patrik a fost singurul reprezentant din judeţul Harghita care a participat la acest concurs de nivel înalt, clasa A – această clasă permite prezenţa sportivilor care au cel puţin centura albastră, iar luptătorii, pe lângă loviturile în vestă pot lovi şi la cap.
Din palmaresul tânărului sportiv ciucan nu lipsesc titlurile de campion naţional, trofeul Cupa României, victoria din Campionatul Balcanic şi locul 3 de la European Kids Championship, obţinut în anul 2022.
Patrik este pregătit de către antrenorul Dombi Gyula – 3. DAN în Taekwondo WT.
***
Taekwondo reprezintă una dintre cele mai vechi arte marţiale, iar în prezent este foarte popular în lume ca disciplină sportivă. Semnificaţia celor trei silabe este următoarea: TAE – tehnică, lovitură executată cu membrele inferioare; KWON –tehnică executată cu pumnul închis; DO – reprezintă calea, metoda.