Circa 2.700 de pompieri voluntari activează în Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 27 septembrie 2023
Home » Societate » Circa 2.700 de pompieri voluntari activează în Harghita
Circa 2.700 de pompieri voluntari activează în Harghita

Circa 2.700 de pompieri voluntari activează în Harghita

Aproximativ 2.700 de pompieri activează în judeţul Harghita, la cele 67 de servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă, ei fiind pregătiţi permanent să sară în ajutorul semenilor care au nevoie de ajutor.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, în judeţ sunt înregistraţi 2.726 de pompieri voluntari, dintre care doar aproximativ 80 sunt angajaţi, în fiecare comună sau oraş al judeţului existând servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă.

Dotarea acestor servicii este asigurată cu 61 de autospeciale pentru stins incendii, două autospeciale pentru intervenţia la descarcerare, două cisterne de apă, 13 autofurgoane PSI şi 160 motopompe pentru evacuarea apei.

Personalul angajat şi voluntar din cadrul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă participă periodic la programele de pregătire derulate de inspectoratul judeţean sau de consiliile locale, iar majoritatea voluntarilor au încheiat contracte de voluntariat cu autorităţile locale. De asemenea, echiparea şi dotarea serviciilor pentru situaţii de urgenţă se află şi printre priorităţile Consiliului Judeţean Harghita, în fiecare an instituţia acordând finanţări în acest sens.

Bilanţul pe 2017 al ISU Harghita arată că pompierii profesionişti au fost ajutaţi anul trecut de pompierii voluntari în 164 de intervenţii, în vreme ce serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au acţionat singure în 71 de cazuri.

Tradiţia voluntariatului pentru stingerea incendiilor sau intervenţii în caz de inundaţii sau alte situaţii de urgenţă datează de mult timp în Harghita, în unele localităţi funcţionând astfel de servicii de aproape 150 de ani.

Chiar dacă nu există un istoric oficial al tradiţiei voluntariatului din judeţ, datele statistice arată că unul dintre cele mai vechi servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă din judeţ a luat fiinţă în anul 1871, la Cristuru Secuiesc, în vreme ce la Corund, acesta s-a format în 1893, participarea populaţiei voluntare cu unelte fiind afişată pe porţi.

Lia MATEI

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.