Când la Protecţia Consumatorilor nu mai există altceva în afară de gaz şi curent | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 29 iunie 2022
Home » Societate » Când la Protecţia Consumatorilor nu mai există altceva în afară de gaz şi curent
Când la Protecţia Consumatorilor nu mai există altceva în afară de gaz şi curent

Când la Protecţia Consumatorilor nu mai există altceva în afară de gaz şi curent

Atunci când avem o problemă şi ştim că am fost corecţi, ne aşteptăm ca să ni se facă şi dreptate. Şi sunt câteva instituţii ale statului însărcinate cu aşa ceva. Unele sunt plătite bine, dar toate sunt plătite din bani publici, adică din banii celor care lucrează în sistemul privat, pentru că sistemul bugetar, nu-i aşa, nu prea produce.

Trecând la subiectul din titlu, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) este instituţia care ar trebui să protejeze consumatorul în relaţia cu un operator economic. Căci din acest motiv a fost numită aşa şi nu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Şmenarilor. Şi dacă eşti un consumator (indiferent că eşti unul care a cumpărat un salam dintr-un magazin ori un serviciu) şi eşti sigur că ai fost înşelat, atunci te adresezi ANPC ca să-ţi facă dreptate.

Şi să vedem un caz concret. O persoană, să o numim X, îşi face o rezervare prin intermediul cunoscutei platforme Booking. Achită suma, dar în ziua când ajunge la destinaţie constată că nu are acces în interiorul unităţii de cazare. Aşadar, nu va beneficia de serviciu, dar nici banii nu-i recuperează.

Ce face X? Se adresează ANPC. De ce acestei instituţii? Pentru că are încredere că celelalte instituţii ale statului îşi fac treaba, iar în spatele acelei unităţi de cazare se află un operator economic şi nu o persoană fizică, adică un bişniţar. Doar cazarea este listată şi pe Booking şi este la vedere. Pentru că nu este un caz de o „unitate fantomă”, cum sunt prezentate cazurile la ştiri în perioada sărbătorilor, în care o persoană îşi dă o altă identitate, postează o vilă care nu există şi apoi dispare.

Aşadar, depune o sesizare la ANPC. Moment în care începe un joc de tenis. Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti se spală pe mâini într-o primă fază, precizând că operatorul economic (instituţia se referă la Booking) are sediul în Olanda, motiv pentru care intră în atribuţia ECC România (Centrul European al Consumatorilor din România).

Mai departe, X depune aceeaşi sesizare la ECC România, de unde primeşte răspunsul că Booking nu are nicio legătură în această situaţie, ci de fapt operatorul economic are sediul în Bucureşti şi că intră în atribuţiile CPC Bucureşti. Cu alte cuvinte, le zice celor de la CPC să mai şi lucreze puţin.

În continuare, X redepune sesizarea la CPC Bucureşti. Este aproape identică cu prima, diferenţa constând în faptul că la finalul ei ataşează şi răspunsul primit de la ECC România. Adică le sugerează să-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi, arătându-le unde au greşit în prima fază. Mai precizăm faptul că pe pagina de Internet a ANPC se precizează: „Reclamaţia/sesizarea dumneavoastră se rezolvă în termenul legal (conform prevederilor OG nr. 27/2002)”. Iar în această OG se precizează: „Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă”.

Timpul trece, se depăşesc cele 30 de zile, dar nu se dă niciun răspuns. X încearcă să se intereseze de situaţia reclamaţiei, sunând la vreo 4 numere de telefon de pe site-ul anpc.ro, dar ajunge la concluzia că acele telefoane sunt de formă.

Într-un final, răspunsul soseşte. El a fost emis după 16 săptămâni, dar la destinaţie a ajuns în posesia lui X după mai bine de 4 luni de la depunerea sesizării.

Ei bine, în acest răspuns se preciza că din reclamaţie nu reiese calitatea de consumator a lui X şi că instituţia nu e abilitată să intervină în relaţia dintre două persoane fizice. Şi asta în condiţiile în care cele două sesizări erau identice. Aşadar, aceeaşi instituţie, într-o primă fază, consideră că sesizarea are temei, doar că pasează consumatorul către o altă instituţie; apoi, în a doua fază, pentru că ar trebui să facă ceva, spune că persoana X nu are calitate de consumator.

Văzând că în această perioadă în afară de gaze, curent şi, mai nou, combustibil, la ANPC nu mai există altceva, persoana noastră se îndreaptă către poliţie. Doar că aici i se spune că termenul de depunere a sesizării este de 30 de zile de la constatarea faptei.

Aşadar, din cauza faptului că nişte bugetari la ANPC au trimis un răspuns după aproape 4 luni, X rămâne fără dreptul de a depune o sesizare la o altă instituţie a statului.

Ce ne învaţă statul din această poveste?

1. Dacă nu aveţi moralitate, atunci puteţi intra în bişniţă cu cazări. Puneţi un apartament pe Booking, luaţi banii şi apoi vă faceţi că plouă. Potenţialul client se va îndrepta către Booking, dar fără rezultat. Mai departe, către Protecţia Consumatorilor, doar că acolo nu va câştiga. Iar până ce-şi va da seama de acest lucru, va fi prea târziu să mai meargă la poliţie.

Ultima soluţie rămasă ar fi tribunalul. Doar că pentru 100-200 de lei nu merită efortul.

Aşadar, tot ce vă trebuie este lipsa de moralitate.

2. Dacă aveţi probleme cu un operator economic, să vă gândiţi de două ori înainte de a apela ANPC. Încercaţi orice altă cale.

Și punem și un punct 3 care e mai mult o recomandare: chiar şi pe Booking se pot face fraude.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.