Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Campanie locală pentru o mai eficientă gestionare a conflictelor om-urs | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Campanie locală pentru o mai eficientă gestionare a conflictelor om-urs
Campanie locală pentru o mai eficientă gestionare a conflictelor om-urs

Campanie locală pentru o mai eficientă gestionare a conflictelor om-urs

Lansată la iniţiativa consiliului judeţean, campania se adresează locuitorilor judeţului şi îşi propune să informeze şi să implice activ fiecare cetăţean în gestionarea eficientă a situaţiilor generate de apropierea şi pătrunderea urşilor în zonele locuite

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a declarat, miercuri, în debutul conferinţei de presă care a marcat lansarea campaniei, că acest demers se impune ca urmare a „incapacităţii şi indiferenţei ministerului de resort şi decidenţilor, de a lua măsuri concrete, care pot salva vieţi omeneşti”, precum şi „pericolului iminent al atacurilor urşilor, în creştere în această perioadă de toamnă”.

„Am decis să facem o campanie, prin care vom încerca să conştientizăm populaţia judeţului că fiecare cetăţean se poate implica mai activ, având în vedere că sesizările depuse trebuie să fie pregătite în aşa fel încât oamenii din ministere să nu aibă motive să refuze despăgubirea ori solicitările de relocare sau de extragere (a urşilor periculoşi – n.a.). (…) Am dori să contribuim la fluidizarea acestor intervenţii şi să ajutăm şi activitatea asociaţiilor de vânătoare, care, dacă nu primesc din partea populaţiei documentaţii bine pregătite, demersurile lor la Ministerul Mediului vor primi aviz negativ, în marea lor majoritate”, a precizat Borboly Csaba.

Potrivit preşedintelui CJ Harghita, campania se desfăşoară cu precădere în mediul rural, în localităţile apropiate sau înconjurate de zone împădurite şi în cele izolate. „Vom avea trei obiective: anunţarea prezenţei urşilor la 112 şi la primărie, declararea pagubelor provocate de urşi şi depozitarea corespunzătoare a gunoiului menajer, să nu-l lăsăm în curţi, pe câmp, în preajma localităţii, că altfel acest animal carnivor foarte inteligent va veni şi a doua oară. (…) Acum pregătim strategia judeţeană pentru managementul deşeurilor şi, în cadrul acesteia, prevenirea prezenţei urşilor în localităţi şi în jurul localităţilor va fi un capitol foarte important. Pentru asta trebuie să luăm măsuri cum am văzut în SUA, în Finlanda sau în alte ţări, cum se apără, ca urşii să nu vină la casele oamenilor”, a explicat Borboly Csaba.

Pe baza solicitărilor de despăgubiri care au primit aviz favorabil din partea autorităţilor, iniţiatorii campaniei au redactat şi un formular, care îi va ajuta pe locuitori să îşi documenteze complet şi corect sesizările şi cererile. Aceste formulare pot fi găsite la sediile primăriilor, unde cei păţiţi vor primi şi sprijin pentru completarea lor.

Biologul Demeter László, coordonatorul Grupului judeţean pentru gospodărirea durabilă a peisajelor culturale, prezent la conferinţa de presă, a opinat că, pentru a-şi atinge scopurile propuse, această campanie trebuie să fie de lungă durată şi necesită o abordare proactivă a problemei. „Să nu aşteptăm ca pagubele să se întâmple şi apoi să reacţionăm, cu un decalaj de timp de săptămâni sau luni, ci să le prevenim. În primul rând, oamenii şi principalii actori ai societăţii locale trebuie să ştie care este rolul lor în managementul conflictelor: de prevenire, de raportare a pagubelor şi de luare a măsurilor necesare pentru reducerea pagubelor. Iar dacă acestea se întâmplă, managementul să fie cel optim. Pentru acest lucru este nevoie de o documentare detaliată şi aici intervin CJ şi iniţiativele locale. Este important ca ele să coopereze”, a punctat Demeter László. La fel de importantă este, conform acestuia, participarea experţilor din domeniul gestionării faunei cinegetice şi a ecologiştilor la această campanie, „pentru ca factorii decizionali să aibă în mână toate detaliile şi imaginea de ansamblu”. „Ursul este o fiinţă cu două feţe: poate să reprezinte (imaginea unor – n.a.) pagube uriaşe, iar pe de altă parte este şi o valoare imensă, europeană. Scopul nostru este să schimbăm balanţa, spre o mai bună valorificare a ursului şi spre descreşterea pagubelor şi o convieţuire paşnică între populaţia locală şi natură”, a conchis biologul.

Campania se desfăşoară timp de o lună, în perioada 2 octombrie şi 2 noiembrie. Potrivit unui raport privind situaţia urşilor şi a pagubelor provocate de animale sălbatice în judeţul Harghita, realizat de Biroul de Analiză şi Sinteză al Consiliului Judeţean Harghita – versiunea 2019, în judeţ trăiesc peste 1.500 de urşi „sigur”, „între 1.500 şi 2.000 de exemplare, avem cea mai densă populaţie din Europa”, iar „pagubele sunt în creştere”, a completat Demeter László. În perioada campaniei vor fi distribuite sute de afişe, utile deopotrivă turiştilor care vizitează Harghita, purtând mesajul: „Este mai mare, mai puternic şi mai rapid decât omul! Cu ursul nu-i de joacă! Anunţaţi primăria, sunaţi la numărul de urgenţă 112 şi transmiteţi un e-mail la adresa daune@judeţulharghita.ro dacă: vedeţi un urs, aţi suferit o daună, aţi fost atacat de urs. Ursul nu trebuie deranjat, hrănit sau fotografiat. De asemenea, să ocolim acele zone unde sesizăm prezenţa ursului!”.

Săptămâna trecută, Senatul a adoptat o iniţiativă legislativă pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, prin care, în anumite perioade ale anului (1 aprilie – 30 mai şi 1 septembrie – 1 decembrie) ursul va putea fi vânat, timp de cinci ani, eliminându-l, astfel, din lista de mamifere protejate şi mutându-l în cea a mamiferelor cu sezon de vânătoare. Documentul adoptat de Senat reglementează şi despăgubirile acordate în urma pagubelor produse de animalele sălbatice. Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.