Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2023 | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 26 aprilie 2024
Home » Societate » Campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2023
Campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2023

Campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2023

Ministerul Apărării Naţionale organizează, începând cu data de 22 mai 2023, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata României, locurile disponibile fiind pentru toate categoriile de personal (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri, gradaţi şi soldaţi).

Rezerviştii voluntari reprezintă personalul selecţionat pe bază de voluntariat, care consimte, pe bază de contract individual pe durată determinată, să încadreze funcţii în statele de organizare ale structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Primul contract se încheie pe o durată de 4 ani, iar următoarele contracte pe o durată de minimum 3 ani.

Avantaje:

– posibilitatea continuării carierei în viaţa civilă;

– remuneraţie de 30% din solda de funcţie, la care se adaugă solda gradului deţinut, în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire şi nici la misiuni;

– indemnizaţie de instalare;

– măsuri de protecţie socială, asistenţă medicală şi medicamente;

– nu există obligativitatea restituirii cheltuielilor de recrutare şi selecţie în urma nesemnării/nefinalizării contractului;

– nu există limitări privind plecarea rezerviştilor voluntari în străinătate.

Limitele de vârstă la care candidaţii se pot înscrie sunt de:

– 50 de ani pentru soldaţi şi gradaţi voluntari;

– 55 de ani pentru cadre militare rezervişti voluntari.

Termenul limită de înscriere a candidaţilor este 30.06.2023.

Perioada de desfăşurare a selecţiei (probe sportive, psihologice): 19.05-14.07.2023.

Perioada de desfăşurare a examinării medicale: 26.05-28.06.2023.

La prezentarea la Centrul Militar Judeţean Harghita, cetăţenii interesaţi vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecţia, unitatea sanitară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum şi unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruite iniţială, în situaţia în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.

La prezentarea la Centrul Militar Judeţean Harghita, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere şi vor prezenta următoarele documente:

– actul de identitate, în original şi în copie;

– certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maximum şase luni înainte de data depunerii;

– acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi copie;

– permisul de conducere valabil, eliberat de către autorităţile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care se candidează presupune conducerea tehnicii specifice;

– livretul militar, în original şi copie, dacă este cazul, numai pentru candidaţii care deţin calitatea de rezervist.

Detalii suplimentare privind documentele necesare întocmirii dosarului de candidat şi informaţii legate de etapele care sunt de parcurs se pot obţine la sediul Biroului informare-recrutare al Centrului Militar Judeţean Harghita, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, strada Piaţa Cetăţii, nr. 1, sau la unul din numerele de telefon: 0266/37.15.20, int. 123 sau 0266/31.16.20.

Informaţii mai puteţi găsi şi pe site-urile oficiale la adresele: www.recrutare.mapn.ro, www.Facebook.com/RecrutareMApN sau www.Facebook.com/CentrulMilitarJudeţeanHarghita.

Şeful biroului informare-recrutare,

mr. Mihail BOTEZATU

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.