Călători pe drumul ce duce către Occident… | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 27 septembrie 2021
Home » Agricultură/Ecologie » Călători pe drumul ce duce către Occident…
Călători pe drumul ce duce către Occident…
Paula Ilisan, doamna care are 6,24 ha cu cătină, un record greu de egalat în Harghita, dacă luăm de bună părerea directorului Direcţiei agricole judeţene...

Călători pe drumul ce duce către Occident…

Oameni, locuri, întâmplări

În urmă cu vreo trei ani, sau poate nici atât, o doamnă din Topliţa avea să pornească o afacere pe un drum presărat pe bune cu spini, la capătul căruia, în visele ei cele mai frumoase, se întrezărea Occidentul.

Acum, când reperele lui sunt din ce în ce mai bine conturate, am înţeles că pentru Paula Ilisan totul este posibil dacă perseverezi şi dacă eşti suficient de ambiţios pentru a-ţi urma chemarea. Aşa este şi soţul ei, Nicolae-Cristinel, care acum lucrează în Germania spre a fi sigur că, într-o bună zi, lor şi celor trei copii ai lor nu o să le lipsească nimic. Ştefan, cel dintâi născut, are 14 ani, a primit buletinul şi a intrat la un liceu cu profil umanist, adică exact acolo unde îşi dorea; Cătălina are 12 şi a terminat clasa a V-a cu media 9,65, iar mezina familiei, la cei 8 anişori ai ei, uimeşte prin inteligenţă.

Deşi are un program foarte încărcat, mama nu se plânge, zilnic împărţindu-şi timpul între problemele de serviciu, acolo unde este educatoare, şi problemele legate de afacerea sa, astfel încât urmaşii familiei să nu-i simtă lipsa nici măcar acum, când sunt în vacanţă. Programul comun cuprinde, între altele, şi renunţarea pentru o săptămână, cel mult două, la calculator şi telefon, orele economisite astfel fiind folosite pentru lectură şi, nu în ultimul rând, pentru sport sau mişcare în aer liber.

Sinceră să fiu, m-am bucurat că am avut şansa să cunosc un astfel de om, pentru că Paula „funcţionează” ca un adevărat generator de energie pozitivă, este suplă, drăguţă şi arată mai degrabă ca un antrenor de fitness decât ca o doamnă care a adus pe lume trei copii, condiţia fizică fiind întreţinută şi de activităţile ce ţin de plantaţia de cătină, dar şi de cele ce presupun ridicarea de la fundaţie a unei case noi.

În judeţ, doamna Paula Ilisan nu are concurenţă…

…a afirmat domnul ing. Török Eugen, directorul DAJ Harghita, persoana care ştie foarte bine că, pentru cătină, nimeni nu a alocat o suprafaţă atât de mare ca a ei. Şi vorbim despre 5 ha plantate în urmă cu trei ani şi încă despre 1,24 ha plantate ulterior.

Cu gândul la spinii foarte ascuţiţi, lignificaţi şi puternici de pe ramurile arbustului, care ridică destule probleme la recoltat, dar şi cu gândul la conţinutul foarte ridicat al fructelor în Vitamina C, am întrebat-o pe tânăra doamnă cum de i-a venit ideea să înfiinţeze o plantaţie de cătină şi, recunosc, răspunsul ei m-a amuzat. Terenurile, din câte mi-a relatat, sunt în afara municipiului, acolo unde îşi au domiciliul şi foarte multe familii de romi, persoane care ar fi cules uşor afinele ori coacăzele spre care iniţial se orientaseră, înainte chiar ca proprietarii să prindă de veste. În cele din urmă au renunţat la aceşti arbuşti, în favoarea lavandei. Şi cum pământul era mult prea sărăcăcios pentru o astfel de cultură, soţii Ilisan s-au oprit la cătină „întrucât ea rezistă foarte bine la condiţiile de climă şi sol din zonă. În plus, este foarte căutată, mai ales în afara ţării, pentru calităţile ei curative”.

Când decizia a rămas definitivă, Paula şi Nicolae-Cristinel şi-au dat seama că şi costurile pentru un asemenea demers erau foarte mari, aşa că şi-au spus că merită să facă şi ei un proiect pentru atragerea unor fonduri europene. Şi acesta a fost momentul în care au realizat că este nevoie să se documenteze bine, începând chiar de la procurarea butaşilor ce trebuiau să aibă certificat de calitate, iar soiurile din care ei proveneau trebuiau să fie înscrise în Catalogul oficial al soiurilor recunoscute în România.

Aşa stând lucrurile, s-au îndreptat către un furnizor cunoscut din Arad, de la care au achiziţionat butaşi femele din soiurile „Mara” şi „Clara”, respectiv butaşi masculi din soiul „Andros”, cu care au acoperit pe de o parte un criteriu de eligibilitate, pe de altă parte au câştigat un anumit punctaj din totalul ce urma a fi luat în calcul la selectarea proiectului.

Experienţa contează…

La vârsta de 3 ani, un arbust de cătină uşor atins de canicula de peste vară…

…şi Paula ştie acum foarte bine acest lucru, după ce, la prima plantare, procentul de prindere a butaşilor nu prea a mulţumit-o. „Am făcut plantarea toamna şi, foarte probabil, am mai făcut şi ceva greşeli, drept urmare s-au prins doar 80% dintre ei, faţă de 99% cât am obţinut pe a doua suprafaţă, plantată primăvara”.

Lucrurile ar fi stat însă cu totul altfel dacă la pornire s-ar fi administrat ceva îngrăşăminte chimice, dar plantaţia doamnei este una bio şi aşa ceva se exclude din start.

Ambiţionată, după cum îmi mărturisea, până în punctul în care doar soţul ei o mai putea depăşi, Paula a depus proiectul pe sM 6.1 – „Instalarea tinerilor fermieri”, fără a se lăsa vreo clipă descurajată de ceva sau de cineva. Şi bine a făcut, pentru că, iată, în momentul de faţă, din cei 40.000 de euro cât reprezintă valoarea nerambursabilă a proiectului, 80% i-au şi intrat în cont.

Ce va face cu ei?! Exact ceea ce trebuie făcut, pentru că în proiect au fost prevăzute clar nişte obiective pe care, la momentul potrivit, beneficiarul trebuie să le implementeze.

Primul dintre ele este un tun de congelare rapidă, în care pot fi introduse, la minus 33 de grade Celsius, circa 500 de kg de fructe cu crenguţe şi frunze laolaltă, detaşarea ramurilor urmând a fi făcută cu cleşti speciali cu care se face de altfel şi dimensionarea segmentelor după mărimea lădiţelor.

Odată parcursă această etapă, ajung în congelatorul de păstrare doar fructele care se ţin la minus 18 grade Celsius până la valorificare sau procesare, în funcţie de opţiuni şi posibilităţi.

Sigur, unii dintre dumneavoastră, ca şi mine, aţi dori să ştiţi de ce în tunul de congelare rapidă trebuie să ajungă bobiţele de cătină pe crenguţe, şi nu separat. „Pentru că, arăta beneficiara proiectului, există riscul ca fructele, din cauza pedicelului, să piardă tot sucul”.

Iată de ce, cumpărând cătină de la piaţă, din grămezile frumos aranjate, despre care nu ştim nici măcar câte zile au stat acolo, aruncăm banii degeaba, întrucât „în 48 de ore de la recoltare fructele se oxidează şi îşi pierd toate proprietăţile”.

Rămân la modalităţile de păstrare îndelungată a ginsengului românesc, denumire sub care mai este cunoscută la noi cătina, pentru a vă mai spune că, în ziua documentării mele, la Topliţa era aşteptat reprezentantul unei firme furnizoare de agregate de răcire din Cluj-Napoca, ce intenţiona să facă măsurătorile necesare instalării tunului şi congelatorului într-un spaţiu aflat în curs de igienizare şi reamenajare.

Pentru cei ce ar putea fi interesaţi de această latură a afacerii, reţin cu titlu informativ faptul că doamna Ilisan a avut două oferte de preţ pentru echipamentele de răcire, de la două firme diferite, diferenţa între ele fiind considerabilă din punctul de vedere al banilor ce trebuiau achitaţi. Motiv pentru care, crede dumneaei, „lista ofertanţilor trebuie studiată foarte atent”.

Locul în care, după reamenajare, se vor instala tunul de congelare rapidă şi congelatorul pentru păstrarea boabelor de ginseng românesc…

Tot legat de subiectul în discuţie, mai amintesc în plus că ambele agregate de răcire vor fi instalate în acelaşi spaţiu de către furnizorul lor, în cazul de faţă firma clujeană.

Ce se va întâmpla mai departe cu fructele congelate?! Prospectând piaţa, Nicolae-Cristinel şi soţia sa Paula s-au gândit, încă de la începuturi, să vândă cătina în Germania. Atâta doar că pentru transport ar avea nevoie de o maşină frigorifică pe care, deocamdată, nu o au, dar, pentru producţia anului în curs, o cale ar fi închirierea ei, asocierea cu alţi producători din localitate şi suportarea cheltuielilor în comun.

Paula, beneficiara investiţiei, se gândeşte însă şi la altceva cu bătaie mai lungă: să depună, după nouă luni de zile de la implementarea actualului proiect, un alt proiect pentru achiziţionarea de utilaje, deoarece ideea înfiinţării unei făbricuţe de procesare a cătinii îi surâde de o vreme încoace.

Dar timp de gândire încă este destul, ştiut fiind că plantaţia va intra pe rod din plin după circa 5-6 ani de la sădirea butaşilor, pentru ca apoi, treptat, treptat, să poată atinge vârful de producţie…

În 2018, cătina va fi irigată

…pentru că, fără apă, fructele au de suferit! Cum se va întâmpla asta? Prin punerea în funcţiune a sistemului, cel de-al doilea obiectiv prevăzut a se implementa prin proiectul aducător de fonduri europene.

Şi ca acest lucru să fie posibil, la finele lunii în curs, începutul lunii viitoare, vor demara lucrările de forare a unui puţ din care, în funcţie de debit, cu ajutorul unei pompe, apa va ajunge prin intermediul unui furtun direct la rădăcina plantei, sau va fi captată într-un bazin colector spre a pleca de acolo către aceeaşi destinaţie, utilizată urmând a fi udarea prin picurare.

Rugată să îmi spună dacă fructele de cătină au cu adevărat căutare în Germania, doamna Paula Ilisan a răspuns afirmativ, aducând drept argument faptul că în alte ţări, în care producţia este stimulată cu îngrăşăminte chimice, pământul de la rădăcina plantelor ar fi „intoxicat” până la 1,5 metri adâncime, ceea ce influenţează negativ şi roadele, motiv pentru care consumatorii avizaţi preferă fructele noastre bio. Iată de ce, adepta şi practicanta unei alimentaţii sănătoase crede că a venit timpul ca şi noi, românii, să ne schimbăm mentalitatea în legătură cu ceea ce punem pe masă, pentru că numai astfel ne vom putea proteja sănătatea.

***

Iată dimensiunea fructelor cărora, pe timpul secetei, le-a fost administrată apă transportată la plantaţie cu cisterna…

Proprietară a unei întreprinderi individuale, Paula are deja experienţă în domeniu, considerent pentru care am rugat-o să le dea un sfat şi celor ce ar dori să pornească, asemenea ei, o afacere. Şi iată ce mi-a spus: „Trebuie multă perseverenţă, multă ambiţie şi un proiect făcut ca la carte!”.

Şi pentru că doamna cătinii harghitene nu mai e sigură de valabilitatea zicalei potrivit căreia „dacă cineva te dă afară pe uşă, tu intră pe geam sau chiar pe horn”, eu vă rog pe dumneavoastră, cititorii noştri fideli, să formulaţi pentru ea un răspuns lămuritor, mai ales dacă el este rezultatul unei întâmplări deja trăite…

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.