Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Cacofonia este definită ca „efectul acustic dezagreabil, rezultat din repetarea sau combinarea sunetelor/silabelor în cuvânt sau în frază” (Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Ed. Nemira, Bucureşti, 2001).
În limba română, cacofonia rezultă de obicei din întâlnirea silabelor ca şi co, ca şi ce ori că şi ca. Alte cacofonii: ca/ci; cu/co; că/cu; că/când; cii/ru; pul/a etc.
De asemenea, sunt cacofonii şi repetări de silabe: gă şi gă (Bagă găinile!), sa şi sa („Masa sa a fost scurtă”), pe şi pe (A făcut un semn pe perete), la şi la (Învaţă la latină), re şi re (Trimit o scrisoare regelui.)
Cacofonia poate fi întâmplătoare în vorbire, dovedind lipsa de instruire a vorbitorului. În schimb, în textul literar, cacofonia serveşte unei finalităţi estetice, contribuind, de obicei, la caracterizarea unui personaj.
Este nevoie să se evite cacofonia, atât în exprimarea orală, cât şi în cea scrisă. Se întâlneşte destul de des, din dorinţa evitării cacofoniei, o construcţie GREŞITĂ în care ca este urmat de şi: „Te ajut ca şi coleg”. Asemenea formări trebuie evitate!
Uneori se foloseşte, TOT GREŞIT, virgula ca semn grafic ori oral, denumirea sensului scriindu-se ori rostindu-se „Te apreciez ca, cadru medical”/„Te apreciez ca virgulă cadru medical”.
Există şi câteva cacofonii acceptate în limbajul literar, cum sunt: Biserica Catolică, Banca Comercială Română, Ion Luca Caragiale, tactica cavalerească, fizică cuantică, cacao, cacofonie😊.
Prof. Nicoleta Grădinariu
