Blocaje de gheaţă pe Mureş | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 8 decembrie 2021
Home » Societate » Blocaje de gheaţă pe Mureş
Blocaje de gheaţă pe Mureş

Blocaje de gheaţă pe Mureş

Mai multe gospodării au fost inundate duminică după-amiază la Topliţa, în urma formării unor blocaje de gheaţă pe râul Mureş, după încălzirea bruscă a vremii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că unul dintre blocaje s-a format la ieşirea din municipiul Topliţa şi a dus la inundarea mai multor curţi şi gospodării. Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din patru gospodării şi pentru salvarea mai multor animale, care riscau să moară înecate.

De asemenea, în urma monitorizării cursului apei, s-a identificat un al doilea blocaj în zona unui pod peste râul Mureş, existând riscul inundării mai multor anexe, dacă apa ar ieşi din matcă.

Ambele blocaje de gheaţă aveau o lungime de aproximativ 500 de metri şi o grosime de 40 de centimetri, iar pompierii nu pot interveni pirotehnic pentru spargerea lor, întrucât în zonă sunt locuinţe.

Alina Ciobotariu a precizat că s-a solicitat ajutorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureş, pentru trimiterea unui utilaj care să intervină mecanic.

În cursul zilei de sâmbătă s-au format zăpoare şi pe pârâul Mădăraş, în localitatea cu acelaşi nume, în ambele cazuri intervenindu-se pentru degajarea cursurilor de apă. De asemenea, pompierii au acţionat în Topliţa, Gheorgheni şi Păuleni-Ciuc, pentru evacuarea apei din gospodăriile mai multor localnici. (L. Matei)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.