„Bătăliile care contează”, carte semnată de Magor Csibi şi Radu Predescu, un best seller în România
- De vorbă cu Magor Csibi despre carte şi despre ediţia în limba maghiară care a fost lansată recent în Harghita
- Cititorii vor avea ocazia să-l întâlnească şi pe 11 mai, la târgul de carte de la Miercurea-Ciuc
Magor Csibi provine din Miercurea-Ciuc. Pentru scurtă perioadă de timp a fost politician, fiind europarlamentar în prima legislatură în care România a avut demnitari la Bruxelles. Apoi s-a retras din viaţa politică. A avut o publicaţie intitulată Think Outside the Box, după care a condus World Wide Fund for Nature (WWF) – timp de 7 ani, iar un an în Coreea de Sud.
De aproape 7 ani activează în consultanţă, împreună cu echipe de conducere a diverselor companii găsind acele comportamente care generează succesul şi cum pot fi puse în practică aceste comportamente.
– Cum a luat naştere ideea de a scrie?
– Magor Csibi: Am un prieten foarte bun, Radu Predescu, cu care am şi scris cartea. El a fost timp de 16 ani militar de carieră în România. A început la Vânători de Munte, a fost în grupul ţintă al Ministerului Apărării, fiind printre militarii pregătiţi pentru a deveni instructor NATO. El a fost în Cehia, a fost în Germania, a fost în America, a fost în tot felul de misiuni şi el a devenit instructor NATO înainte ca România să intre în NATO. Este şi printre cei trei români care sunt instructori de luptă în condiţii arctice, pentru că a făcut training-ul în Norvegia.
Când a început războiul în Ucraina, companiile s-au speriat. Şi o companie mare engleză m-a chemat să vorbesc despre cum putem să gestionăm momentele de incertitudine, cumva să generăm ancorele oamenilor de care au nevoie în astfel de perioade. Şi eu am zis hai Radu cu mine, pentru că are experienţa, el a fost în momente de maximă tensiune şi poveştile lui, experienţa lui militară ar putea să dea nişte repere foarte bune pentru contextul respectiv.
El povestea ce a făcut în Afganistan – a fost de două ori în Afganistan, o dată în Irak – iar eu traduceam. Adică el spunea ce s-a întâmplat în militărie şi eu spuneam cum se aplică asta în business. Şi când am ieşit am zis: Radu, ar fi păcat ca să rămână la nivel de poveste, hai să scriem o carte. Şi el a zis da. Nici nu cred că s-a gândit. (…)
A doua zi l-am sunat şi am zis: hai să ne apucăm. Şi a zis: de ce? De ce să ne apucăm? De carte, Radu!, pentru că ai zis că scriem.
Şi ne-am întâlnit în fiecare săptămână o dată, miercurea, el povestea două ore, eu notam într-un caiet. Şi după ce am zis că am destul de multe informaţii, am transcris totul în carte.
Cartea e structurată. E povestea lui Radu din militărie, toată cariera lui, începând cu prima misiune din Afganistan, după aceea Irak, Norvegia şi a doua misiune din Afganistan. Şi fiecare poveste sau fiecare capitol al lui Radu are un capitol corespondent din viaţa mea, unde arăt că tot ce se învaţă în armată şi în militărie, învăţăm şi în viaţa normală, doar că de foarte multe ori nu facem legătură. Fix aceasta e paralela, pentru că de multe ori când ne confruntăm cu probleme noi credem că suntem speciali. Şi noi credem că ce ni se întâmplă nu i s-a întâmplat nimănui. Şi business-ul spune că n-are ce învăţa din sport, n-are ce învăţa din armată, că cum e business-ul nostru, doar noi înţelegem. Ceea ce încercăm să arătăm aici, dacă vrei să înveţi cu adevărat cum funcţionează oamenii, e cum funcţionează echipele şi cum funcţionează performanţa, poţi să te uiţi la orice domeniu şi o să înţelegi, o să ai nişte concluzii foarte importante pentru tine.
Eu credeam că armata are nişte structuri destul de autoritare în care se transmite un ordin şi se execută. Am aflat că nu e aşa. Am aflat că e mult mai multă empatie decât în viaţa civilă, am aflat că e mult mai multă consultare decât în majoritatea companiilor, am aflat că mai ales aplicarea deciziilor este foarte descentralizată şi de multe ori comandantul nici nu ştie ce fac soldaţii, pentru că el dă doar direcţia şi are încredere că soldaţii fac ce trebuie să facă. Şi atunci când am aflat astfel de lucruri, am zis că e păcat ca să avem un model funcţional atât de bun şi noi să nu învăţăm nimic din asta.
De acolo a venit ideea asta şi de acolo am mers mai departe.
Peste zece mii de exemplare vândute
– Când a apărut cartea şi cum a fost primită de către cititori?
– Magor Csibi: A apărut acum 2 ani, în luna mai. Iniţial am făcut un tiraj de 3.000 de exemplare, care e un tiraj foarte mare în România. Şi şocul nostru a fost că noi am avut lansarea cărţii la o lună după ce a apărut fizic în magazine şi nu mai aveam, la momentul în care ţineam lansarea cărţii, niciun volum nu era disponibil.
În acest moment sunt vândute peste 10.000 de exemplare, dar deja a apărut şi a doua ediţie, între timp am schimbat şi editura. Ne-a depăşit absolut toate aşteptările.
Se spune că tot ce ţine de echipe, de organizare, de leadership şi aşa mai departe nu sunt de interesul comun şi se spune că e o nişă foarte, foarte mică a unei pieţe foarte mici din România. Şi atunci s-a spus că dacă ajungem, şi asta a fost şi aşteptarea mea, dacă ajungem la peste 1.000, poate la 2.000 de exemplare înseamnă că deja este o carte foarte bine primită. Dar ce s-a întâmplat? Nu s-a aşteptat nimeni, nici noi, nici editura, nici nimeni. Şi, de exemplu, în Cărtureşti, timp de un an jumate, aproape doi ani, a fost în continuu bestseller; şi acum cred că încă e pe raftul de bestseller, deşi cifrele s-au schimbat deja de atunci, adică s-a dus noutatea.
Al doilea pas firesc a fost să căutăm şi alte pieţe şi, din fericire, am avut un partener în editura HVG din Ungaria.
Vreau să spun că partea surprinzătoare pentru mine a fost că am lucrat mai mult la traducere decât la scrierea propriei cărţi, pentru că a fost o echipă foarte mare şi au verificat şi au reformulat şi aşa mai departe, şi e mult mai greu să traduci sau să refaci o carte decât să o scrii.
– Varianta în limba maghiară dvs. aţi tradus-o?
– Magor Csibi: Nu eu am tradus-o, dar a trebuit să lucrez mult, pentru că, vorbind limba, ei (reprezentanţii editurii – n.a.) tot timpul îmi trimiteau textele, trebuia să intervin, trebuia să corectez, trebuia să fac o grămadă de lucruri şi mi-a luat foarte mult timp.
Când vorbim de o traducere sau vorbim de o rescriere a cărţii, cum a fost şi a doua ediţie, devine mult mai greu, pentru că tu trebuie să intri în detalii, trebuie să vezi şi ce nu îmi place mie e să recitesc ce am făcut, adică mai niciodată în viaţa mea, nici la şcoală, nici după, nu mi-a plăcut să recitesc ce am făcut, aşa că a fost foarte dificil pentru mine ca să fac şi varianta a doua în limba română şi varianta în limba maghiară. A trebuit să recitesc de foarte multe ori, foarte amănunţit şi atunci îmi dau seama de multe lucruri pe care aş fi putut să le scriu sau aş fi vrut să le fac altfel, dar în acelaşi timp respect şi procesul meu şi înţeleg de ce a fost aşa.
„Singura constantă ce poate să fie în viaţa noastră sunt relaţiile noastre”
– De la lansarea primei ediţii, aţi avut ocazia să prezentaţi cartea la noi în judeţ?
– Magor Csibi: Am avut o singură lansare oficială şi asta a fost în Bucureşti, iar de acolo m-am dus în locurile unde am fost invitat, adică am fost la Piatra Neamţ, la Iaşi, am fost la Cluj-Napoca. Eu nu am organizat lansări sau evenimente. Acum am început să fac întâlniri cu cititorii. Am fost până acum la Braşov şi la Bucureşti şi a fost foarte surprinzător pentru mine să văd, la Braşov, de exemplu, o grămadă de oameni care au venit; la Librăria Şt. O. Iosif, de lângă Piaţa Sfatului, a fost plin cu oameni care au stat inclusiv în picioare şi pentru mine e foarte ciudat.
Când scrii cartea, tu nu vezi cititorii. Când începi să te vezi cu ei faţă în faţă, îţi dai seama că are impact, că ajunge la ei. Am primit foarte multe scrisori, foarte multe mesaje şi asta e destul de copleşitor, pentru că tu nu te gândeşti când dai drumul la carte că o să ajungă la atâta lume şi partea asta e interesantă, că au trecut doi ani şi tot sunt oameni care trimit, care vorbesc, care postează, care fac toate aceste lucruri.
Eu orice fac încerc să fac la nivel de excelenţă şi să împing şi să maximizez. La un moment dat, mi-am dat seama că iarăşi am intrat în procesul acesta, că era important să vindem cât mai multe cărţi, să mergem, să împingem şi la două luni după lansare, în iunie sau iulie, am spus că trebuie să am încredere în carte şi trebuie să las cartea fix cum facem şi cu copiii, să aibă viaţa ei proprie şi dacă se descurcă singură, se descurcă, şi dacă nu se descurcă, nu se descurcă. Atunci, după două luni, m-am oprit. Şi asta e surpriza, să văd cât de frumoasă e viaţa, afterlife-ul cărţii şi cât de frumos se duce singură de la om la om.
Mi-a trimis recent, de exemplu, cineva o poză: un părinte cum citeşte cu fiul lui de 12 ani, fiecare cu cartea lui şi cum citesc mână de mână şi a fost ceva foarte, foarte frumos. Am auzit de părinţi care au găsit la copii cartea şi au citit-o, am auzit despre copii care au citit cartea. Şi este foarte interesant, pentru că e şi foarte mult despre demitizarea succesului, că noi avem acest model în care ni se spune în societate că dacă reuşeşti să faci anumite lucruri asta îţi va aduce împlinire, fericire, echilibru etc.
Asta e partea mai profundă a cărţii, că am fost şi foarte critic cu mine şi foarte sincer cu mine în ideea în care am încercat să arăt că exact acele momente ale vieţii mele în care un privitor din extern ar fi spus că uite lui Magor cât de bine îi merge au fost dificile în viaţa mea. De exemplu, în Parlamentul European; părerea mea e că nimeni n-ar trebui să intre la 27 de ani în Parlamentul European. E ceva pentru care nu eşti pregătit, vine cu o presiune foarte mare, vine cu nişte aşteptări foarte mari, îţi generează nişte filme în cap şi tu nu ştii ce ţi se întâmplă. Şi atunci e foarte greu. Asta văd, de exemplu, şi la atleţi, şi la tot felul de oameni care reuşesc la vârste foarte fragede teoretic să genereze nişte performanţă, e foarte greu să gestionezi procesul prin care treci.
Şi pentru mine a fost foarte dificil, adică am intrat într-o manie a muncii în care nu făceam absolut nimic altceva, credeam că asta e viaţa mea, până când, din fericire, a venit o palmă de la viaţă şi m-a scos de acolo.
Şi dacă e ceva interesant în viaţă, ceea ce văd că mi-am schimbat cariera de 6-7 ori până acum, e că viaţa noastră poate să se schimbe radical de la o secundă la alta, singura constantă ce poate să fie în viaţa noastră sunt relaţiile noastre, nimic altceva. Şi noi de foarte multe ori neglijăm relaţiile noastre ca să avem tot felul de reuşite. Asta mi se pare calea foarte directă şi rapidă către a te simţi mizerabil. Şi atunci fix asta încerc să spun, că e ok să vrei mai mult de la viaţa, e ok să vrei succes, e ok să vrei să performezi, doar să nu uiţi că întotdeauna relaţiile contează, că alea vor rămâne, nimic altceva nu rămâne în viaţă.
Lansarea cărţii în limba maghiară, la târgul de carte de la Miercurea-Ciuc
– Continuând cu ideea întrebării iniţiale, dacă aţi avut ocazia să vorbiţi despre carte, să prezentaţi cartea la noi în judeţ, înseamnă că ceea ce se întâmplă în această perioadă poate fi considerată o premieră?
– Magor Csibi: Eu trebuia să am o lansare la Budapesta, care cumva s-a transformat. Şi atunci, primele lansări reale ale cărţii în limba maghiară se întâmplă la Odorheiu Secuiesc (a fost săptămâna trecută) şi pe 11 mai la Miercurea-Ciuc, la târgul de carte.
Mi se pare foarte interesantă partea asta, că eu cunosc mult mai bine şi sunt mult mai familiarizat cu cartea în limba română, pentru că am scris-o în limba română, decât cu cea maghiară cu care şi acum, dacă ar trebui să citesc cap-coadă, aş avea dificultăţi. Doar că scriind cap-coadă cartea în limba română cumva îmi sună mai cunoscut. Şi partea interesantă e că nici asta n-am scris cap-coadă, ci am scris diversele capitole, nu în ordine. Adică am început cu Norvegia, am trecut la Afganistan, înapoi la Irak şi tot aşa săream de la un capitol la altul şi până la urmă am pus totul la un loc şi am trimis la editor.
Şi da, poate să fie interesant pentru mine, pentru că teoretic noi spunem că oamenii sunt la fel. Cititorii români au primit cartea mult mai bine decât aş fi putut vreodată să îmi imaginez. Nu ştiu ce se va întâmpla cu cealaltă carte.
Partea interesantă e că în România sunt mult mai cunoscut decât în Ungaria, în Bucureşti sunt mult mai cunoscut decât în zona mea şi în multe oraşe, Cluj, Iaşi etc. Aşa că, cred, aici singura şansă ce ar putea să fie e cartea în sine. Dar e foarte greu, pentru că nu am niciun control şi trebuie să mă obişnuiesc cu acest lucru. Inclusiv faptul că, de exemplu, când am avut o lansare la Iaşi sau la Cluj, editura din România venea cu 200-300 de cărţi, la Odorheiu Secuiesc editura mea a venit cu 30 de cărţi.
„Cititul există de secole, chiar de milenii, aşa că e păcat să ne oprim”
– Ziceaţi că a apărut şi ediţia a doua a cărţii în limba română. Care sunt diferenţele dintre ele?
– Magor Csibi: Această carte, cum am trimis-o în prima ediţie, cum am trimis manuscrisul, aproape a rămas neschimbat. Scriind pentru diverse reviste destul de prestigioase, eu mă gândeam că va fi un proces de editare foarte strict, în care regândim structura, unde repunem, reaşezăm nişte lucruri şi aşa mai departe, ceea ce nu s-a întâmplat. Şi atunci a rămas cumva o neîmplinire în care am spus că aş fi avut nevoie de un editor foarte serios lângă mine, care să lucreze la carte împreună cu mine. Şi asta am avut cu editura Nemira, unde am avut doi editori cu care am lucrat cot la cot, unde, inclusiv capitolele au fost restructurate, apar tot felul de întrebări ajutătoare, cum aplică ceea ce citesc oamenii pe vieţile lor ş.a. Adică e o carte semnificativ diferită.
La cea în limba maghiară, era o echipă de cinci, în care era un junior editor, un senior editor, un editor general, plus aveam un fact-checker şi un fact-checker militar. Şi aceşti cinci oameni au refăcut cartea şi au challenge-uit, au scurtat, au scos, au băgat, încât cred că dacă pui cele două cărţi una lângă cealaltă o să spui că mesajul şi poveştile în mare coincid, dar sunt două cărţi diferite.
Din fericire, dacă va fi şi în alte limbi, nu mai trebuie să trec prin acest proces, că nu o să mă pună nicio altă editură să lucrez în felul acesta, nefiind limba mea maternă. Dar primele două procese au fost interesante şi am văzut inclusiv cele două pieţe. Adică piaţa din România, care e mai mică şi resursele sunt mai limitate, şi cea din Ungaria, unde piaţa cărţii este mult mai mare decât în România, deşi este o ţară mai mică. Şi acesta e unul dintre lucrurile pe care încerc să îl promovez alături de Radu: că ar trebui să citim mai mult.
Adică e păcat, industria cărţii, mai ales în acest an, a fost extrem de lovită. Cumpărăm foarte puţine cărţi, citim foarte puţin şi mi se pare că pierdem. În ultima vreme, în mod conştient, am început să mă forţez înapoi la citit, pentru că ai atâtea distracţii, de la calculator, telefon, Netflix, tot felul de lucruri care îţi pot capta atenţia, dar pentru creier mi se pare că e un proces anume ca să citeşti, pentru că există o linişte, există o frecvenţă a creierului, există cumva lansarea gândirii într-un fel şi a imaginaţiei şi cred că, dacă ne lipsim de acest lucru, ne vom transforma. Şi lumea se transformă, dar asta mi se pare o parte din noi care mereu ne poate îmbogăţi. Şi e păcat să lăsăm. Totuşi, cititul există de secole, chiar de milenii, aşa că e păcat să ne oprim.
Patru edituri au dat un vot de încredere cărţii
– Se poate spune că cartea în limba maghiară e o a treia ediţie?
– Magor Csibi: Cred că aşa se fac traducerile. Adică eu cred că, dacă ne uităm şi la o traducere în engleză, de exemplu ne uităm la Simon Sinek, întotdeauna identitatea traducătorului şi identitatea editurii se va regăsi în carte. Asta am văzut, de exemplu, când am citit Harry Potter în limba maghiară şi în limba engleză, sunt nişte diferenţe. Dar e greu să le sesizezi, doar dacă te uiţi foarte conştient la aceste lucruri.
Da, se modifică cartea când se traduce şi atunci fiecare traducere este o altă carte, teoretic.
Dar da, sunt teoretic trei ediţii. Până acum au fost patru edituri. Că am început cu Vellantul, după aceea editura Nemira, după aceea Audiotribe, care e o editură ce a transpus în audiobook şi prima variantă şi a doua variantă. Şi acum editura din Ungaria. Deci sunt patru edituri deja care au dat un vot de încredere proiectului nostru. Asta înseamnă că ceva trebuie să fie acolo.
– Pe viitor va urma încă o carte?
– Magor Csibi: Aproape 100%.
– Mai există o carte de business care este despre cultură organizaţională, Stell*r, care a fost bestseller în România şi am fost rugat să devin co-autor şi să completez cartea, să rescriu puţin cartea şi s-ar putea să fie acesta proiectul viitor.
Dar cel mai mult ce mă interesează acum sau ce stă pe creierul meu este o carte despre ego. Pentru că noi de foarte multe ori vorbim despre ego, spunem că ego-ul ne domină, spunem că avem prea mult sau prea puţin ego, dar, din păcate, în viaţa reală dacă tu vrei să vezi cum este ego-ul tău, e aproape imposibil.
Şi atunci aş vrea să abordez puţin acest subiect, să descopăr ce înseamnă ego-ul, cum arată un ego sănătos versus un ego dezechilibrat, care sunt semnele, cum putem să măsurăm. Un om normal, care se uită la ego-ul lui, cum poate să spună că sunt ok sau nu sunt ok?
Totul a pornit de la o discuţie. Eram cu un prieten de-al meu la alergare, care m-a întrebat Când ai avut ultimul rateu în viaţă? Încercam să mă gândesc şi am zis: Nu-mi aduc aminte. Şi a zis: Ai grijă că astea sunt momentele în care ego-ul tău tinde să se umfle. Şi ai grijă ca nu cumva să creşti ego-ul tău nesănătos. Am zis da, nicio şansă.
Şi am plecat acasă, a trecut o zi, şi a doua zi, când stăteam la duş a apărut întrebarea în capul meu: Păi dacă am oare ego-ul foarte inflamat acum? De unul singur nu poţi să-ţi dai răspunsul la această întrebare. Şi atunci mi s-a părut că acesta e un subiect pe care îl abordăm mult prea puţin. Vorbim foarte mult despre asta, doar că nu avem niciun instrument să-l măsurăm.
Mi-ar plăcea să abordez subiectul acesta pentru că mă preocupă foarte, foarte mult şi cred că nu sunt singur.
Consemnare de LIVIU C.
