Bărbat care voia să se arunce de pe o clădire din Gheorgheni, salvat de un jandarm | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 16 iunie 2024
Home » Societate » Bărbat care voia să se arunce de pe o clădire din Gheorgheni, salvat de un jandarm
Bărbat care voia să se arunce de pe o clădire din Gheorgheni, salvat de un jandarm

Bărbat care voia să se arunce de pe o clădire din Gheorgheni, salvat de un jandarm

Un tânăr jandarm din cadrul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni a reușit să salveze viața unui bărbat care voia să se arunce de pe acoperișul unei clădiri.

În cursul zilei de joi, în zona Pieței Libertății din municipiul Gheorgheni, jandarmul, subofițer – monitor de specialitate, fiind în timpul liber, a observat un bărbat care amenința că se va sinucide aruncându-se de pe o clădire, precizează Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi (CPPCJ) Gheorgheni. Jandarmul a urcat în podul imobilului, unde a reușit să intervină cu succes aducându-l într-o zonă sigură.

Potrivit CPPCJ, persoana în cauză a fost preluată de patrula de poliție și un echipaj SMURD și transportată la spitalul din Gheorgheni. În urma investigațiilor preliminare, aceasta a fost identificată cu tulburări de natură psihică fiind transportată la Spitalul de Psihiatrie Tulgheș.

Jandarmul care a reușit să-l împiedice pe bărbat să se arunce de pe acoperiș, s-a alăturat echipei Jandarmeriei Române și a CPPCJ Gheorgheni în anul 2022, în urma absolvirii Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.