- Scurtă prezentare a trei dintre lucrări
În luna mai, Primăria municipiului Miercurea-Ciuc a lansat un concurs de idei denumit „Intrări în oraş”. Scopul a fost ca specialişti în arhitectură (birouri de arhitectură, designeri) să conceapă panouri cu inscripţia oraşului şi care ar putea fi amplasate la intrarea în municipiu.
Au fost 11 proiecte depuse, iar săptămâna aceasta s-a făcut public, în cadrul unei conferinţe de presă, şi clasamentul final.
Korodi Attila, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, spunea că acest concurs nu şi-a propus ca proiectul care va câştiga să fie implementat 100%, ci se dorea să se găsească elemente „care sunt agreate, văzute ca utile, văzute ca interesante din punct de vedere al unei decizii finale” şi care pot fi folosite pentru structurile ce vor fi montate în cele 7 intrări în oraş.
Cele 11 proiecte au fost analizate de către un juriu, printre membrii acestuia aflându-se Bors Béla – viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, arhitectul şef Albert Sándor, precum şi doi artişti plastici.
„Din proiectele câştigate vom alege elemente care vor intra în proiectul final. Proiectul final va fi dezvoltat de echipa Biroul Arhitectului Şef, pentru că proiectul acela va fi al municipalităţii şi va decurge acele proceduri administrative normale care trebuie să însemne elaborarea unor astfel de obiecte de arhitectură – amplasarea, construirea, montarea lui”, spunea Korodi Attila.
Prezentarea celor mai bune idei
Arhitectul şef al oraşului, Albert Sándor, spunea că toate cele 11 lucrări depuse s-au încadrat în condiţiile prevăzute în proiect, astfel că nu a fost exclusă niciuna. Jurizarea a ţinut aproape 6 ore, iar la final s-a alcătuit şi un clasament şi premii. Nu a fost acordat premiul I din considerentul că niciun proiect nu a reprezentat integral ce s-a solicitat şi pentru că niciunul nu a fost mult mai bun decât celelalte. În schimb, s-au acordat două menţiuni (răsplătite fiecare cu câte 5.000 de lei), un premiu III (7.500 de lei) şi două premii II (fiecare recompensat cu câte 10.000 de lei).
În cadrul conferinţei de presă, Albert Sándor a prezentat aceste 5 lucrări şi motivele pentru care unele au luat doar menţiune, altele premiu II. Noi ne vom rezuma la trei dintre ele.
Premiul III a fost atribuit unei lucrări care a adunat cele mai multe aprecieri din partea locuitorilor oraşului. Cu toate acestea, Albert Sándor spunea că atunci când a fost văzută lucrarea prima impresie pentru juriu a fost una slabă. „Pentru profesionişti, prima impresie nu a fost una bună, pentru că este o formă căutată, este o formă geometrică greu de definit, este o sculptură practic (amplasată – n.a.) în context natural, dacă apar şi alte elemente, devine supărătoare”.
Şi totuşi, „cu ajutorul artiştilor plastici, am ajuns la concluzia că este o soluţie reuşită pentru că nu este un totem; majoritatea celor prezentate erau totemuri. Este un monument de artă plastică monumentală, care este destul de simplu şi, totuşi, destul de pregnant vizual ca să reprezinte oraşul. De fapt, evocarea inimii din stema oraşului este reuşită”.
De ce a luat doar premiul III? „Din punct de vedere profesional avem rezerve în privinţa cum se poate realiza. Dacă este din beton, atunci probabil nu se poate reda forma exactă. Dacă este din monolit prefabricat, atunci apar alte probleme. Proiectantul nici nu a zis din ce trebuie făcută; practic, este formă, mai trebuie găsit un material pentru ea”, explica arhitectul şef al oraşului. Însă, această lucrare ar putea reprezenta punctul de pornire pentru proiectul viitor.
Cu premiul II au fost răsplătite două lucrări care seamănă ca formă: totem vertical, de aproximativ aceeaşi lăţime şi înălţime; de asemenea, ambele folosesc panoul Corten (cunoscut şi sub numele de placă metalică ruginită).
Albert Sándor preciza că ambele soluţii sunt pe structură compozit (sandviş), nu sunt plăci de beton sau piatră, ci nişte structuri pe schelet metalic, construite din panouri.
De asemenea, ambele au inscripţiile pe orizontală, ceea ce le-a adus avantaj faţă de alte lucrări la care inscripţia era pe verticală şi mai greu de citit, mai ales când te afli într-o maşină în mers.
Una dintre cele două lucrări premiate are pe soclu inscripţionate motive vechi, inspirate de la o poartă tradiţională. Stema oraşului (inima şi florile de Nu mă uita), precum şi Soarele şi Luna sunt aplicate într-un stil mai abstract, fiind realizate prin perforaţii. În partea superioară sunt reprezentate cele 7 turnuri care sugerează rangul localităţii: semnul heraldic al municipiilor reşedinţă de judeţ conţine 7 turnuri.
Cealaltă lucrare propune 3 materiale. Conţine o alternanţă de cuburi albe, din beton, pe care sunt inscripţionaţi ani de referinţă din istoria oraşului, şi cuburi maro, din lemn. Deasupra se află aceea placă Corten.
„Văzând multitudinea de proiecte prezentate, ne dă o perspectivă destul de bună în a creiona şi soluţia finală, care va fi creionată de Biroul Arhitectului Şef, desigur împreună cu un birou de arhitectură extern care trebuie să dezvolte proiectul”, concluziona Korodi Attila.
LIVIU C.