Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Noi măsuri adoptate de CLSU Miercurea Ciuc în contextul epidemiei de COVID-19:Au fost identificate persoanele vârstnice care ar putea avea nevoie de ajutor în procurarea alimentelor şi medicamentelor | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Societate »
Noi măsuri adoptate de CLSU Miercurea Ciuc în contextul epidemiei de COVID-19:
Au fost identificate persoanele vârstnice care ar putea avea nevoie de ajutor în procurarea alimentelor şi medicamentelor
<h5><i>Noi măsuri adoptate de CLSU Miercurea Ciuc în contextul epidemiei de COVID-19:</i></h5>Au fost identificate persoanele vârstnice care ar putea avea nevoie de ajutor în procurarea alimentelor şi medicamentelor

Noi măsuri adoptate de CLSU Miercurea Ciuc în contextul epidemiei de COVID-19:
Au fost identificate persoanele vârstnice care ar putea avea nevoie de ajutor în procurarea alimentelor şi medicamentelor

  • Municipalitatea s-a oferit să suporte jumătate din costurile aparatelor sau consumabilelor de care are nevoie spitalul judeţean pentru combaterea coronavirusului, dar şi punerea la dispoziţia unităţii medicale a spaţiilor deţinute de primărie, în special Sala Sporturilor, care ar putea fi transformată în spital de rezervă
  • Persoanele fără adăpost au fost cazate în azilul de noapte sau mutate în localităţile de domiciliu

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán, a declarat, ieri, după şedinţa comitetului local pentru situaţii de urgenţă, într-o conferinţă de presă susţinută on-line, că în ultimele zile una dintre cele mai importante activităţi ale municipalităţii a fost identificarea persoanelor vârstnice care au nevoie de ajutor în ceea ce priveşte procurarea de hrană sau medicamente. În acest sens au fost contactaţi administratorii tuturor asociaţiilor de proprietari existente în toate cartierele din oraş, composesoratele din zonele rurale aparţinătoare municipiului şi preoţii romano-catolici din Jigodin, Topliţa-Ciuc şi Cioboteni. Astfel au fost identificate 129 de persoane/familii care ar putea să aibă nevoie de ajutor.

Primarul a făcut şi un apel la persoanele vârstnice să stea în case. „Fac apel la toţi pensionarii, toate persoanele care sunt la vârsta a treia să ia foarte, foarte în serios interdicţia de a părăsi locuinţa 22 de ore din 24. Respectiv, să iasă din locuinţe doar zilnic între orele 11:00 şi 13:00 şi atunci cu precădere pentru a merge să facă mişcare, să fie în aer liber. Să evite plata facturilor, aprovizionarea din magazine sau alte treburi prin farmacii. Aceste treburi să le lase în seama vecinilor, prietenilor, rudelor sau colegilor de la municipalitate. Să evite contactul direct cu oricine. Aceasta este rugămintea, cererea noastră, în interesul lor, în interesul nostru. Cifra de zero pozitiv este o cifră importantă. Să o ţinem tot aşa”, a spus edilul.

„Principala noastră prioritate este ajutorarea sistemului de sănătate”

Primarul a spus că a discutat cu managerul spitalului judeţean şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Harghita şi le-a transmis că municipalitatea „este foarte hotărâtă” să sprijine financiar orice demers cu 50% din valoarea aparatelor sau consumabilelor de care este nevoie pentru combaterea epidemiei de coronavirus. Concret, a explicat acesta, dacă se consideră că este nevoie şi se pot achiziţiona aparate sau consumabile necesare pentru sprijinirea activităţii de combatere a noului virus gripal, în valoare de 4 sau 10 milioane de lei, de exemplu, Primăria Miercurea Ciuc va contribui cu jumătate din această valoare. „Suntem cu punga deschisă, să spun aşa, în această privinţă şi este principala noastră preocupare”, a spus edilul.

În aceeaşi idee, a continuat acesta, a transmis reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc că primăria stă la dispoziţie cu toate imobilele pe care le deţine, în principal cu Arena Sportivă „Erőss Zsolt”, care ar putea să fie transformată în spital de rezervă. „Am propus reprezentantei Spitalului Judeţean din Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă că stăm la dispoziţie cu toate imobilele, în principal cu Arena Erőss Zsolt, care este tocmai în stare finală la o reparaţie capitală. Deci, este reînnoită, revopsită, totul este schimbat, curăţat şi dezinfectat şi poate să stea la dispoziţia colegilor din sistemul de sănătate. Poate ca un spital de rezervă sau ca un spaţiu spitalicesc de rezervă. De exemplu, cele opt vestiare pot să fie opt săli extraordinare pentru pacienţi: au toalete, au duşuri şi intrări separate. Şi sala de joc şi alte spaţii pot să fie, deopotrivă, utilizate”, a spus Ráduly Róbert Kálmán.

De asemenea, a declarat edilul, municipalitatea s-a oferit să asigure transportul cadrelor medicale, asistentelor medicale care au domiciliul în arealul Ciucului de jos şi Ciucului de Sus, respectiv zona Plăieşi sau a Văii Ghimeşului.

Un alt aspect evidenţiat s-a referit la persoanele fără adăpost. Ráduly Róbert Kálmán a declarat că toate persoanele de pe stradă au fost identificate. Persoanele care au domiciliul în Miercurea Ciuc au fost cazate la azilul de noapte. Iar în cazul celor care au domiciliul în alte localităţi (Sânsimion, Livezi etc.) s-a luat legătura cu autorităţile publice de acolo pentru a fi transferaţi în unităţile administrativ-teritoriale de domiciliu.

Primarul municipiului reşedinţă de judeţ a adresat şi un îndemn locuitorilor urbei: „Dumneavoastră, stimaţi concetăţeni, puteţi să ajutaţi prin faptul că respectaţi toate regulile care au fost instituite, cu ocazia acestei stări de urgenţă, la nivel naţional, la nivel local şi în special prin faptul că staţi acasă şi, dacă sunteţi nevoiţi să părăsiţi domiciliul, staţi departe de alţii, păstraţi o distanţă cât mai mare, evitaţi în totalitate contactele directe cu terţii. Aceasta este rugămintea şi mesajul nostru cel mai important, al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă: Staţi acasă! Staţi acasă! Staţi acasă!”, a transmis edilul.

∗∗∗

Ráduly Róbert Kálmán a mai spus că, până ieri la prânz, în judeţ, nu se avea cunoştinţă de vreo persoană infectată cu virusul COVID-19.

În municipiul Miercurea Ciuc, zilele trecute, 19 persoane au fost carantinate, iar miercuri şi joi dimineaţă au mai intrat în carantină şapte oameni care au venit din Germania şi Franţa.

O altă persoană, care a fost izolată la domiciliu şi a încălcat de trei ori această măsură, a fost plasată în carantină.

În ceea ce priveşte izolarea la domiciliu, primarul a spus că, în municipiu, sunt aproximativ 250 de persoane supuse acestei măsuri. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.