Săptămâna trecută, Compania Naţională de Investiţii Rutiere a atribuit Asocierii SA&PE CONSTRUCT SRL (LIDER)-TEHNOSTRADE SRL SPEDITION UMB-EURO ASFALT contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 1 C Sărăţeni – Joseni pe traseul secţiunii montane a Autostrăzii „Unirii” – A8.
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) precizează că oferta asocierii constructorilor din România şi Bosnia-Herţegovina este de 4,94 miliarde de lei, iar durata de realizare este de 54 de luni, din care 14 pentru proiectare şi 40 execuţia lucrărilor.
Lotul 1 C Sărăţeni – Joseni, care se desfăşoară în judeţele Mureş şi Harghita, are o lungime de 32,4 kilometri şi include 39 de poduri şi pasaje, 3 tuneluri unidirecţionale, 4 polate şi două pasaje pentru permeabilitatea animalelor (ecoducte).
În prima zi din această săptămână, CNIR a făcut public faptul că a fost atribuit şi contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 2A Ditrău – Grinţieş, cel mai lung lot al Autostrăzii „Unirii” – A8.
A fost câştigat tot de o asociere formată din constructori din România şi Bosnia-Herţegovina (SA&PE CONSTRUCT (LIDER)-TEHNOSTRADE SRL-EURO ASFALT D.O.O-SPEDITION UMB), valoarea ofertei fiind de 6,14 miliarde lei (aprox. 1,2 miliarde euro) fără TVA.
Pentru realizarea lotului cu o lungime de 37,9 kilometri, care se desfăşoară în judeţele Harghita şi Neamţ, termenul este acelaşi, de 54 de luni (14 pentru proiectare şi 40 pentru execuţie).
Finanţarea lucrărilor este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 şi din fonduri de la Bugetul de Stat, se arată de către CNIR.
,,Încă o procedură finalizată înainte de termen şi pe această cale le mulţumesc colegilor pentru eficienţă şi profesionalism. Acest lucru se întâmplă la toate proiectele pe care le-am demarat în această perioadă. Proiectele trebuie să fie bine realizate încă de la început şi atunci este nevoie de o analiză atentă şi de multă muncă specifică. Cu toţii ne dorim infrastructura rutieră bună şi rapid efectuată, iar noi trebuie să ţinem seama de detaliile care determină calitatea proiectului. CNIR e la început de drum, dar ne propunem ca proiectele bine pregătite să devină elementul care ne defineşte”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
Lotul 2A este un proiect de o complexitate tehnică ridicată pentru că include lucrări majore de artă (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri): 19 tuneluri, respectiv 63 de poduri şi viaducte. (L.C.)