Aripi în zbor…

Cu gândul că sunt o persoană norocoasă, care a avut şansa de a-şi intersecta drumurile cu oameni deosebiţi, care au ştiut ce vor de la viaţă, într-una din zilele acestea am pornit să mă întâlnesc cu Hanga, cea mai tânără dintre medicii oftalmologi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc.

Tot ce ştiam atunci era că ea ocupase postul prin concurs şi că, potrivit domnului doctor Adrian Dobrică, specialist în chirurgie toracică, membru al comisiei de examinare, „este foarte bine pregătită şi foarte puternică”…

Am vrut imediat să o cunosc, dar mai ales să încerc să aflu cum de a decis să rămână în ţară şi nu a plecat în afara graniţelor ei, ştiind că şi vorbeşte vreo patru limbi. În sinea mea, sinceră să fiu, găsisem motive să mă bucur pentru alegerea pe care o făcuse întrucât, pe de o parte înţelegeam că eforturile depuse întru’ atragerea medicilor tineri nu erau zadarnice, pe de altă parte că populaţia acestui judeţ îi merita, dovadă respectul cu care îi primeşte sau plăcerea cu care deapănă întâmplări reale, trăite ca pacienţi alături de ei.

Aşa, încet-încet, m-am trezit, fără să observ cum am parcurs drumul până la locul de întâlnire cu dr. Kedves Hanga, o tânără zveltă şi drăguţă, lesne de confundat cu o adolescentă, care în anii studenţiei făcuse din plăcere scrimă…

Din vorbă în vorbă am aflat că a terminat facultatea în urmă cu patru ani, la Târgu-Mureş, şi că mulţi dintre profesorii ei i-au fost adevărate modele de viaţă, dar, având în vedere că la un moment dat a trebuit să aleagă, pentru teza de doctorat l-a ales doar pe unul.

Imediat după încheierea anilor de studii, Hanga s-a înscris la rezidenţiat şi totul s-a derulat firesc, de parcă soarta îi era, aşa cum singură s-a exprimat, prescrisă. „Ştiam că vreau să fac rezidenţiatul în ţară şi să lucrez într-un spital tot aici. Nu m-am gândit niciodată să plec altundeva…”.

Dar a plecat! În anul II, având un prieten foarte bun, medic oftalmolog în Germania, s-a dus într-o vacanţă la el. „Eram curioasă cum se petrec lucrurile acolo şi nu regret acea decizie, mai ales că, prieteni de familie fiind, am aflat multe lucruri pe care altfel nu cred că le-aş fi aflat vreodată. În plus, am avut posibilitatea să vizitez secţia şi spitalul, să asist la operaţii şi să iau contact cu tehnica medicală germană. A fost o experienţă unică, pe seama căreia am avut numai de câştigat. Îl admiram pe prietenul meu şi mă uitam la el ca la un zeu, pentru că ceea ce făcea era atât de complex şi atât de frumos încât mi se părea de neatins. Mai mult chiar, atunci când un coleg al lui, german get-beget, m-a întrebat dacă asta vreau să ajung să profesez, i-am răspuns că da, numai că nu ştiu dacă sunt capabilă…”.

Acesta a fost însă momentul în care între Hanga şi oftalmologie încep să apară primele punţi, care s-au consolidat treptat prin interesul mereu crescând şi prin ceea ce avea să fie, puţin mai târziu, prima opţiune pe lista de înscriere la rezidenţiat.

Şi pentru că la noi în ţară rezidenţiatul este conceput altfel, prin punctajul obţinut la examen nu totdeauna opţiunea tinerilor este şi soluţia finală, numărul locurilor pe specialităţi fiind şi el limitat. Aşa a fost şi în cazul domnişoarei doctor Kedves, numai că ea a câştigat unul din cele cinci locuri scoase la concurs şi a devenit medic rezident.

Încadrată de îndată la Spitalul judeţean din Târgu-Mureş, Hanga parcurge stagiu după stagiu, se bucură de îndrumarea mentorului său şi, după doi ani de zile, decide ca ceilalţi doi să-i facă într-un alt mare oraş din Transilvania. „Fusesem la Bucureşti, la un congres medical, şi acolo am avut ocazia să o ascult pe dr. col. Monica Gavriş, medic specialist oftalmolog, şef de secţie la Spitalul militar din Cluj-Napoca, doamna care m-a cucerit instantaneu şi alături de care mi-am dorit să lucrez măcar o perioadă”.

Şi întâmplarea a făcut ca visul să i se împlinească, după ce şefa Secţiei de oftalmologie din Târgu-Mureş i-a transmis că „doamna Gavriş are nevoie de ajutor”.

Aşa au mai trecut încă doi ani, timp în care, spunea dr. Hanga, a învăţat ce înseamnă lucrul în echipă, disciplina şi punctualitatea, a asistat la operaţiile efectuate de dr. Gavriş, a participat la evaluarea pacienţilor, la controalele pre şi postoperatorii şi nu a simţit deloc că oboseşte, fiecare moment cuantificându-l ca pe un important câştig în plan profesional.

Înainte de a termina rezidenţiatul şi de a-şi lua rămas bun de la echipa clujeană şi de la Doamna sufletului ei, cea care i-a îndrumat atent paşii şi care îi este şi acum un puternic suport profesional, dr. Kedves, sau dr. H cum am să o botez eu în acest moment, a avut în vedere următorul pas: s-a înscris la concursul pentru ocuparea postului de medic oftalmolog la SJU Miercurea-Ciuc, pe care l-a şi câştigat!

Nu pot să nu mai amintesc aici şi despre experienţa dobândită la o Clinică de Oftalmologie din Budapesta, unde s-a aflat în trei rânduri, de fiecare dată cu bursă de studii, punctul de atracţie pentru medicul din România fiind Centrul de Glaucom al clinicii specializate, în care lucrează peste 100 de medici.

Începând cu ziua de 4 ianuarie 2016, dr. Kedves îşi începe activitatea la Secţia de oftalmologie din Miercurea-Ciuc, unde, spunea ea, a fost bine primită, atmosfera fiind una colegială. „În prima săptămână am fost singură, am făcut şi gărzi şi am pornit pe picioarele mele, conştientizând perfect cât de mult mi-a fost de ajutor disciplina însuşită la Spitalul militar din Cluj”.

Când am întrebat-o de ce a dorit să vină la Miercurea-Ciuc, mi-a răspuns simplu: „Este oraşul în care am văzut lumina zilei, oraşul în care trăiesc şi muncesc părinţii mei. Apoi, cred eu, dorinţa mea s-a întâlnit cu necesitatea spitalului de a avea medici bine pregătiţi”.

Dar aceasta nu era ultima întrebare, pentru că mai aveam una, care suna cam aşa: ce ar schimba ea pe segmentul de Oftalmologie din ţară, respectiv din judeţ, dacă i-ar sta în putinţă. Şi mi-a spus că, deşi secţia în care lucrează acum este bine dotată, loc pentru ceva în plus se găseşte, ca peste tot. Când am rugat-o să-mi dea un exemplu concret, dr. H mi l-a oferit pe loc: „Aş face mai accesibile pentru pacienţi unele investigaţii costisitoare, cum ar fi măsurarea cantitativă şi calitativă a fibrelor nervului optic, de două ori pe an, pentru persoanele cu glaucom. În alte ţări europene aceste investigaţii sunt gratuite, la noi în ţară se plătesc şi se fac doar în clinici private, la costuri pe care nu mulţi oameni şi le permit. Dar asta, ştiu, nu depinde de noi, medicii…”.

Cu părerea de rău că multe din cele discutate cu domnişoara dr. Kedves Hanga au rămas pe aparatul meu de înregistrat, dar şi cu imaginea unor aripi în zbor desenate pe înaltul cerului, m-am despărţit de noua mea prietenă, care mai avea încă ceva de făcut: dorea să îi contacteze telefonic pe unii dintre pacienţii ei, să afle cum se simt şi să le reamintească ziua în care sunt programaţi pentru control. „Cred că pentru ei este important acest lucru, iar eu voi fi mulţumită dacă îi ştiu că sunt bine!”…

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii