Aproape 30 de mii de lei au fost strânşi la Balul caritabil pentru copii diagnosticaţi cu autism

0

Săptămâna trecută, la Topliţa, a avut loc cea de-a treia ediţie a Balului pentru copii diagnosticaţi cu autism. A fost un eveniment organizat de Asociaţia „Sf. Ilie”, în parteneriat cu Asociaţia „A Fi Altfel” şi Centrul Cultural Topliţa, moderat de Alexandra Cotoi şi care a cuprins multe momente artistice oferite de Felix Gălan, Ioan Dordoi şi Ilie Ciprian, de Asociaţia pentru promovarea tradiţiilor şi meşteşugurilor în Livezi, Grupul de chitară „FolkFain”, Grupul de vioară al Şcolii Gimnaziale „Miron Cristea”, Sorina Simiganovsky. Iar elevi ai Liceului Teoretic „O.C. Tăslăuanu”, Şcolii Gimnaziale „Andrei Şaguna” şi ai Liceului Tehnologic Corbu au donat tablouri şi mărţişoare.

În cadrul Balului s-au putut face donaţii şi s-a organizat şi o licitaţie, suma strânsă fiind oferită familiilor în cadrul cărora sunt copii cu autism, pentru a-i sprijini în vederea educaţiei, terapiilor şi tratamentelor.

„«Lăsaţi-mă să câştig! Dar dacă nu pot câştiga, lăsaţi-mă să fiu curajos în încercarea mea!».

Prin evenimentul dedicat copiilor cu autism, încercăm să schimbăm modul în care lumea priveşte dizabilitatea. Trebuie să transformăm mila în mândrie, excluderea în sărbătoare, ruşinea în demnitate.

A fi diferit nu înseamnă a fi mai puţin valoros!”, scria, după eveniment, Ana Olga Dobrean pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, ea a mulţumit persoanelor care au ajutat-o în organizarea evenimentului – Mirela Petruţ, Camelia Cozma, Cieocoiu Lenuţa-Daniela, Melania Dumitrita Doţi, Maria Techeş, Mândru Daniela, Ramona Olaru, Imola Dali şi Alexandru Flavius Buzilă.

„Mulţumim Cora Cotfas pentru acţiunea caritabilă în desfăşurare.

Şi mai presus de toate vă mulţumim vouă, celor prezenţi aici.

Împreună am demonstrat că atunci când comunitatea se uneşte zâmbetele devin speranţă, iar arta devine faptă bună.

Suma adunată la acest eveniment se apropie de 30.000 de lei”, scria Ana Olga Dobrean. (L.C.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.