Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Apel pentru donatori: În Harghita este nevoie urgentă de sânge, grupa O negativ | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Sănătate » Apel pentru donatori: În Harghita este nevoie urgentă de sânge, grupa O negativ
Apel pentru donatori: În Harghita este nevoie urgentă de sânge, grupa O negativ

Apel pentru donatori: În Harghita este nevoie urgentă de sânge, grupa O negativ

Stocul și tipul de sânge variază în funcție de numărul donatorilor care trec pragul Centrului de Transfuzie Sanguină, dar și de cel al pacienților din acea perioadă, adică de cerere. Așa se face că în prezent este stoc suficient de sânge dintr-o anumită grupă sanguină, dar peste numai câteva zile aceasta se reduce brusc și este o mare nevoie de pachete.

Așa se întâmplă în aceste zile cu grupa O, Rh negativ. Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Miercurea-Ciuc spuneau că săptămâna trecută era un stoc suficient, da acum nu mai este. În tot județul sunt cel puțin 5 pacienți care au nevoie de această grupă de sânge, iar în rezerve mai erau doar vreo două pungi.

Așadar, reprezentanții centrului fac un apel la cei care au această grupă sanguină și Rh-ul negativ să doneze sânge în aceste zile.

Beneficiile unui donator?

Dacă satisfacţia că a putut contribui la sănătatea unei persoane, iar în unele cazuri chiar a salvat o viaţă, nu este suficientă pentru cineva ca să doneze sânge, atunci donatorul mai are o serie de beneficii. Persoanei care donează i se face un consult medical; apoi, gratuit, poate solicita rezultatele analizelor în ceea ce priveşte testul la Hepatita B şi C, Sifilis, HIV (acestea sunt completate de alte analize care se fac în mod obligatoriu după donare – la fel ca cele anterioare: hemoleucogramă, HTLV, bilirubin total, GPT). De asemenea, va primi şi tichete de masă, dar şi o zi liberă; ceea ce trebuie reţinut, însă, este că de aceste ultime beneficii va avea parte doar dacă va fi finalizată donarea.

De asemenea, în această perioadă Rompetrol desfășoară o campanie în cadrul căreia oferă o gustare și o băutură pe baza carnetului de donator și a unui cupon primit de la centrul de transfuzie.

Se poate mânca înainte de donare?

Dacă atunci când se fac analizele la sânge se ştie că este interzis a se mânca dimineaţa, nu la fel se întâmplă şi în cazul donării, fiind indicat micul-dejun. Dar masa nu trebuie să conţină grăsimi; astfel, se va evita consumul de lactate, dar se pot mânca pâine, biscuiţi, mere sau covrigi.

Tot înainte de donare se recomandă să se consume o jumătate de litru de lichide (ceai sau apă) pentru a se umple patul vascular, iar donarea să se facă mai uşor. De asemenea, cei care au tensiunea scăzută pot să bea şi o cafea înainte de a merge să doneze sânge. Iar în cazul fumătorilor, aceştia nu au voie să fumeze înainte cu o oră de donare şi o oră după.

Se recomandă să nu doneze persoanele care lucrează înainte cu o noapte sau care se întorc de pe un drum lung, pentru că donatorii trebuie să fie odihniţi în ziua în care li se recoltează sânge. De asemenea, în ziua respectivă nu se recomandă efortul fizic.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.