Ample lucrări pentru amenajarea unui inedit spaţiu de recreere, în Miercurea-Ciuc | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 3 decembrie 2022
Home » Societate » Ample lucrări pentru amenajarea unui inedit spaţiu de recreere, în Miercurea-Ciuc
Ample lucrări pentru amenajarea unui inedit spaţiu de recreere, în Miercurea-Ciuc

Ample lucrări pentru amenajarea unui inedit spaţiu de recreere, în Miercurea-Ciuc

În municipiul Miercurea-Ciuc sunt în derulare ample lucrări pentru amenajarea unui inedit spaţiu de recreere, autorităţile locale încercând să aducă astfel o pată de culoare într-o zonă cu multe blocuri.

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă că proiectul, care este unul „foarte simpatic”, este deja în faza de execuţie, urmând să fie creat un spaţiu de întâlnire, de joacă şi de recreere pentru toate vârstele, în cartierul Tudor Vladimirescu, pe Aleea Avântului, la intersecţia cu strada Bradului, pentru că este vorba despre o zonă care „merită să fie revigorată”.

„Aducem elemente noi din punctul de vedere al mobilierului urban şi a metodei de a crea spaţii de recreere pentru localnici, dar investiţia aceasta nu înseamnă numai spaţii de recreere. Vor fi amenajate şi noi locuri de parcare, alei pietonale pentru accesul în blocurile din zonă şi desigur toate facilităţile care ar trebui să existe în vecinătatea imobilelor, pentru a face sport, pentru a crea un spaţiu adecvat pentru joaca copiilor sau pentru cei care sunt proprietari de câini şi vor să aibă un spaţiu unde pot să iasă în siguranţă în aer liber cu aceştia”, a afirmat Korodi Attila. Acesta a precizat că locul de joacă pentru copii, care se va afla în centrul spaţiului de recreere, va fi unul special, pentru că se va reproduce forma unei „broaşte din poveste”, dar vor fi amplasate şi mese de şah pentru persoanele mai în vârstă, o masă de teqball şi una de ping-pong pentru tineri şi vor fi amenajate 29 de suporturi pentru biciclete, precum şi 46 de bănci în această zonă, urmând să fie regândit modul de depozitare a deşeurilor menajere şi să se monteze 19 stâlpi noi de iluminat stradal ambiental.

„Din fericire, după procedura de achiziţie, această lucrare a fost câştigată de un antreprenor local. Asta înseamnă că şi economia locală va beneficia în urma acestei investiţii. Valoarea execuţiei este de 1,83 de milioane de lei, durata lucrărilor este de patru luni, iar executantul doreşte să termine chiar anul acesta lucrarea, dacă condiţiile meteo vor permite. (…) A fost un dialog, în cartierul Tudor au fost câteva proiecte de reamenajare urbanistică. Această intersecţie a Aleii Avântului cu strada Bradului nu a beneficiat până acum de niciun proiect. Atunci, am discutat cu proiectanţi şi s-a decis executarea unui proiect care reprezintă un pas înainte şi nu rămâne la nivelul a ceea ce a primit până acum cartierul Tudor, ci va fi o pată de culoare în acest peisaj urban cu foarte multe blocuri şi foarte mulţi locatari, iar prin acest dialog s-a finalizat până la urmă proiectul care acum este în executare”, a mai spus primarul municipiului Miercurea-Ciuc.

E.G.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.