Amintiri din comunism (III)

august 6, 2024 in Opinii, Societate

Având de condus spre liman o casă grea, ticsită de prunci, şi o gospodărie respectabilă, tata nu îşi îngăduia acte de bravură. Ostil regimului, ca mai toţi consătenii lui, ale cărui „binefaceri” le suportau pe propria lor piele, disidenţa şi-o exprima, explicit, exclusiv între pereţii casei, nescoasă la paradă prin cârciumi cum au mai făcut unii. Şi au plătit cu vârf şi îndesat gestul teribilist! Pereţii crâşmei aveau urechi, iar paharele aveau şi rol de microfoane. Tata ştia că împotriva vântului nu poţi scuipa. Înjurătura era principala lui cale de exprimare a nesupunerii. Şi scuipatul printre incisivi.

Cu toată prudenţa şi cumpătarea, o opţiune politică firească la vreme avea să o deconteze şi el peste ani, la vremea prigoanei securiste, luat în vizor de „braţul lung al partidului”. Sau, după altă metaforă, „Inima partidului, care bate, bate…”. „Flăcăii cu ochi albaştri” îşi aserveau nu doar „maşina neagră”, recurgând, ca orice serviciu secret din lume care se respectă, la informatori. Infiltraţi şi în satul meu, unii ştiuţi de obşte, deconspirându-se prea uşor, graţie „inteligenţei” sau orgoliului, făcând să li se vadă epoleţii pe sub straiele „civile”. Alţii, mai discreţi, nu s-au trădat veci, îngropaţi în arhivele CNSAS. Trebuie musai precizat că, în timp, a mai evoluat şi Securitatea, consolidându-şi „resursa umană”. Întrebarea este ce credibilitate aveau aceşti „turnători”, cum le spunea satul, recrutaţi fiind dintre cele mai abjecte fiinţe bipede? Oricum, regimul s-a folosit de ei. Îi foloseşte copios şi regimul actual. S-a instituit şi specia „denunţătorului”, suport trainic şi util unei Justiţii „Independente”, aidoma pociumbului pentru puietului de pom roditor. I se spune „tutore” şi e menit să susţină firavul copăcel roditor, firav şi neputincios la momentul sădirii în pământ. Transpus în plan uman, termenul consacrat este „ticălos”. Resemantizat, redus la calităţi fizice, extras din plan moral. Pentru ăştia, aveau în vocabularul activ alţi termeni, deloc măgulitori.

Redăm un document autentic acuzator, bazat pe delaţiunea unui „turnător” de serviciu şi redactat „cu mânie proletară”. Agramatismele nu-mi aparţin.

BIROUL SECURITĂŢII STATULUI

RAIONUL GHEORGHENI 21 iulie 1952

SINTEZA

privind activitatea fostelor elemente PNŢ-Maniu

1. Numitul VOAIDOŞ TOADER, fost membru activ PNŢ-Maniu, născut la data de 24 iunie 1908, în comuna Voşlobeni, fiul lui Gavril şi Ileana, originea socială ţăran sărac, avere posedă 1,39 ha pământ, fost membru PMR, în prezent exclus, căsătorit, cu 4 copii, referent la Sfatul Popular din comuna Voşlobeni, Raionul Gheorgheni, cu domiciliul în comuna Voşlobeni.

În ziua de 7 iulie 1952, cu ocazia schimbării preşedintelui şi a secretarului Sfatului Popular, stând de vorbă cu informatorul nostru a afirmat următoarele:

„Nu-i nimic că şi în Rusia e bucluc, armata jumătate, împreună cu 2 generali, s-a rupt şi a spus lui Stalin că dacă nu vor face comunism ca în Iugoslavia, cu proprietate şi libertate, vor pierde ţara”.

Sus-numitul este un element beţiv, nu îşi îndeplineşte munca în bune condiţiuni, ci în repetate rânduri este văzut la cârciumă în stare de ebrietate, este nepăsător faţă de serviciul pe care îl are, nu dă nici o importanţă bunurilor Sfatului şi a socializării agriculturii, serviciul şi-l face numai de formă.

2. SUCIU MIHAIL, fost membru activ PNŢ-Maniu, născut în anul 1904, fiul lui Mihail şi Paraschiva, originea socială ţăran mijlocaş, avere posedă 5 ha pământ, căsătorit, cu 3 copii, fără partid, domiciliat în comuna Voşlobeni, de profesiune agricultor.

În ziua de 27 iulie 1952, faţă de mai mulţi cetăţeni unde se afla şi informatorul nostru a afirmat, când i-a fost pusă întrebarea de către colector că pentru ce nu dă cotele obligatorii către Stat a afirmat „că de ce să le predau ca să le mâncaţi voi netrebnicilor, că nu voi le câştigaţi, ci eu, şi tot eu am să le mănânc”.

Pentru nepredarea cotelor, sus-numitul a fost dat în judecata tribunalului din Miercurea-Ciuc de către organele de Miliţie. La fel şi în 1951 nu a predat cotele decât după ce a fost forţat de către autorităţi.

3. CHINDEA PETRU, fost deputat de plasă PNŢ-Maniu, născut la data de 20 aprilie 1902, în comuna Voşlobeni, Raionul Gheorgheni, fiul lui Gavril şi Ioana, de profesie agricultor, originea socială ţăran mijlocaş, avere posedă 3 ha pământ, fără partid, cu domiciliu în comuna Voşlobeni, Raionul Gheorgheni. În ziua de 26 iunie a.c. (n.n. – 1952), a afirmat către informatorul nostru că în timpul de astăzi nu are nici un câştig la munca de pădure, banii nu-i ajung nici pentru el singur, iar în trecut îi erau suficienţi pentru întreaga familie.

4. VIŢA MIHAIL, fost membru activ PNŢ-Maniu, mai târziu PNL-Brătianu, născut la 2 octombrie 1905, în comuna Voşlobeni, Raionul Gheorgheni, fiul lui Ioan şi Ioana, de profesie fost fabricant, chiabur, avere posedă 9 ha pământ, cu domiciliul în comuna Voşlobeni, Raionul Gheorgheni.

În ziua de 19 iunie, aflându-se în cârciumă în stare de ebrietate, a afirmat către ILYÉS FRANCISC, muncitor la IPEIL Voşlobeni „acum vă creşte inima că numai voi Ungurii aţi rămas la conducere”.

După aceste afirmaţii au ajuns la ceartă, folosind mai multe cuvinte de ocară (la adresa) populaţiei maghiare.

Sus-numitul a mai avut manifestări în cursul anului curent (n.n. – 1952), care au fost raportate Dvs. în sinteze ale IPEIL-ului.

Slt. de Securitate Codarcea Ioan

Tata a scăpat razant, nu fără bunăvoinţa şi intervenţia unor consăteni ajunşi în funcţii influente la raion, şi de încadrarea aleatorie de „chiabur”,statut care ne-ar fi stăvilit urmaşilor drumul spre învăţătură. Urmaşii celor apostilaţi aveau închise porţile liceului. Culmea, erau discriminaţi până şi la serviciul militar obligatoriu – „datorie patriotică de onoare”! – pentru fiecare cetăţean: oricât de inteligenţi ar fi fost, erau deversaţi automat la „diribau”, mânuind sapa şi lopata pe măreţele şantiere ale construcţiei socialiste, batjocoriţi şi umiliţi de „majuri” grobieni din speţa unui „Moş Teacă”. Hidrocentrala de la Bicaz a rămas o imagine vie purtată toată viaţa ca un coşmar de unii dintre consăteni, trezindu-le amintiri dureroase din infernul socialist.

E adevărat, pe tata, gospodăria moştenită de la ai săi îl silea să mai recurgă şi la mână de lucru străină, pe care o „exploata”, bine hrănită şi remunerată regeşte. Şi asta doar cu titlul de provizorat, până a reuşit să îşi consolideze sursa proprie de forţă de muncă, odată cu creşterea copiilor. O povară în plus – măicuţa bătrână, lipsită de vedere. Infirmitatea o îndepărta de treburile gospodăriei, dar era contribuabilă nemijlocită la creşterea nepoţilor, inimos şi iscusit „baby-sitter”.

Oricum ai întoarce-o, aşa-numiţii chiaburi erau fruntaşii satului, gospodari vrednici de toată lauda şi exemple demne de urmat. Ostilizarea lor au făcut-o netrebnicii regimului, racolaţi – da, ra-co-laţi! – din undergroundurile societăţii. Urbane sau rurale, nici nu mai cotează. Şi mă întreb, cu uz didactic, dacă fermierii noului regim din agricultură nu cumva sunt urmaşii… chiaburului de ieri. Hectare de teren, angajaţi plătiţi etc., etc. Important este că au moştenit respectul pentru pământ. Cinste lor!

Mihai SUCIU