Reprezentanţii Comisariatului Judeţean Harghita al Gărzii Naţionale de Mediu au aplicat, pe parcursul anului trecut, amenzi în valoare totală de 532.500 de lei în urma unor acţiuni de specialitate derulate pe raza judeţului. Potrivit unui comunicat de presă, comisarii Gărzii de Mediu Harghita au efectuat, în 2021, 316 controale dintre care 71 planificate şi 245 neplanificate.
În urma acestor acţiuni au fost constatate diverse neconformităţi pentru care au fost aplicate 50 sancţiuni contravenţionale principale, dintre care 19 avertismente şi 31 de amenzi, precum şi 5 sancţiuni complementare. Acestea din urmă au constat în desfiinţarea lucrărilor într-un caz şi în confiscări de bunuri în 4 situaţii. Totodată au fost transmise organelor de cercetare penală 6 sesizări privind încălcări ale legislaţiei din domeniul protecţiei mediului.
Garda de Mediu Harghita a mai precizat că sancţiunile contravenţionale au fost aplicate pentru lipsa documentelor aferente transporturilor de deşeuri, pentru abandonarea sau eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate, pentru desfăşurarea activităţii în lipsa autorizaţiei de mediu, pentru nedepunerea la termen a declaraţiilor la Administraţia Fondului pentru Mediu, pentru nerealizarea măsurilor impuse prin actele de control ale Gărzii Naţionale de Mediu, pentru refuzul legitimării la solicitarea organelor de control, pentru nerespectarea prevederilor autorizaţiei de mediu, pentru tăieri neautorizate şi vătămarea arborilor în spaţii verzi, pentru evacuarea pe sol al uleiurilor uzate, pentru realizarea lucrărilor în lipsa actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului, pentru evacuarea apelor uzate menajere în ape de suprafaţă, precum şi pentru nerespectarea prevederilor regulamentului ariei naturale protejate. (E.G.)