Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Amenzi în valoare de peste 140.000 de lei, aplicate luna trecută de inspectorii de muncă harghiteni | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 24 aprilie 2024
Home » Societate » Amenzi în valoare de peste 140.000 de lei, aplicate luna trecută de inspectorii de muncă harghiteni
Amenzi în valoare de peste 140.000 de lei, aplicate luna trecută de inspectorii de muncă harghiteni

Amenzi în valoare de peste 140.000 de lei, aplicate luna trecută de inspectorii de muncă harghiteni

Inspectorii de muncă harghiteni au aplicat, luna trecută, amenzi în valoare totală de 145.000 de lei din cauza unor nereguli constatate ca urmare a controalelor efectuate la agenţii economici din judeţ. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Harghita a informat, printr-un comunicat, că în februarie au fost efectuate 108 controale în domeniul relaţiilor şi muncă şi 59 de verificări pe linie de securitate şi sănătate în muncă, fiind sancţionaţi 55 de angajatori. Dintre angajatorii depistaţi cu nereguli, doi au fost sancţionaţi după ce au fost depistate 5 persoane cu salariul subdeclarat. În total au fost aplicate 87 de sancţiuni în judeţ, dintre care 19 amenzi contravenţionale.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost aplicate amenzi în valoare de 55.000 de lei, mai mulţi angajatori fiind sancţionaţi pentru persoane depistate cu salariu subdeclarat, pentru netransmiterea în Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor, în termenul legal a elementelor contractului individual de muncă, pentru nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal, pentru lipsa evidenţei orelor de muncă, pentru regulamente interne şi dosare de personal incomplete, pentru nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte munca în schimburi şi pentru neinformarea ITM privind utilizarea muncii de noapte.

Pe linie de securitate şi sănătate în muncă valoarea amenzilor s-a ridicat la 90.000 de lei. Sancţiunile în acest domeniu au fost aplicate pentru că nu erau elaborate instrucţiuni proprii de securitate şi sănătate în muncă pentru fiecare loc de muncă, pentru că schelele nu erau prevăzute cu sisteme de protecţie colectivă, nu erau verificate de personalul cu aceste competenţe la intervalele periodice corespunzătoare sau nu erau asigurate împotriva deplasărilor involuntare, dar şi pentru că angajatorii nu au verificat utilizarea de către lucrători a echipamentului individual de protecţie din dotare. Au fost aplicate sancţiuni şi pentru nepoziţionarea corespunzătoare a cablurilor electrice în cadrul şantierelor, care în unele situaţii nu erau semnalizate şi îngrădite în mod adecvat, pentru  lipsa calificării fasonatorilor, tafiştilor şi mecanicilor în parchetele de exploatare forestieră, precum şi pentru consumul de băuturi alcoolice în timpul programului de lucru.

ITM Harghita a mai precizat că în luna februarie au fost comunicate 15 evenimente sau accidente la locul de muncă, care sunt în curs de cercetare în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs.

E.G.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.