Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Amenzi în valoare de peste 100.000 de lei aplicate de Garda de Mediu Harghita în urma unor controale în zona Lacu Roşu | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 30 aprilie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Amenzi în valoare de peste 100.000 de lei aplicate de Garda de Mediu Harghita în urma unor controale în zona Lacu Roşu
Amenzi în valoare de peste 100.000 de lei aplicate de Garda de Mediu Harghita în urma unor controale în zona Lacu Roşu

Amenzi în valoare de peste 100.000 de lei aplicate de Garda de Mediu Harghita în urma unor controale în zona Lacu Roşu

Comisarii Gărzii de Mediu Harghita au aplicat amenzi în valoare de peste 100.000 de lei în urma unor controale efectuate, pe parcursul lunii trecute, la două amplasamente din judeţ, fiind înaintată şi o sesizare penală către organele abilitate pentru amplasarea de construcţii în afara zonelor de dezvoltare durabilă din ariile naturale protejate.

Potrivit unui comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a Gărzii de Mediu Harghita, controalele au fost efectuate, ca urmare a unor sesizări, la amplasamentele pe care s-au realizat lucrări de construcţii sau de amenajare fără reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului de către o persoană fizică şi un operator economic.

„În consecinţă s-au aplicat amenzi în valoare totală de 110.000 lei şi măsură complementară de desfiinţare a lucrărilor şi readucerea terenului la starea iniţială.

Conform Legii nr. 292/2018, proiectele publice şi private prevăzute în anexele actului normativ, respectiv cele care se află în arii naturale protejate sau au legătură cu apele se supun reglementării din punct de vedere al protecţiei mediului. Pe lângă sancţiunea contravenţională (amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoane juridice), actul normativ impune şi aplicarea sancţiunii complementare de desfiinţare a lucrărilor şi readucerea terenului la starea iniţială pentru proiectele nereglementate. Pentru amplasarea de construcţii, investiţii în afara zonelor de dezvoltare durabilă din ariile naturale protejate, în cazul persoanei juridice s-a înaintat sesizare penală către organele de cercetare penală”, se arată în comunicatul Gărzii de Mediu Harghita.

Deşi comunicatul nu conţine informaţii legate de locul în care s-au derulat controalele, într-o fotografie făcută publică de autorităţi poate fi văzut un ponton din zona Lacu Roşu. (E.G.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.