Una dintre victime, instructorul auto, a fost transportată cu elicopterul la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș
Patru persoane au fost rănite, dintre care două grav, în dimineața aceasta, într-un accident rutier ce a avut loc pe DN 13A, provocat de un cursant auto.
Potrivit lui Incze Miklos, de la Biroul de presă din cadrul IPJ Harghita, un tânăr de 19 ani, din comuna Corund, aflându-se la volanul unei mașini, în calitate de cursant al unei școli de pregătire a conducătorilor auto, a dorit să intre pe drumul național 13A de pe un drum lateral, nu a dat prioritate unui autovehicul care se deplasa regulamentar, condus de o femeie de 27 de ani, din județul Mureș, și intrat în coliziune cu acesta. În urma accidentului, cei doi conducători auto, precum și instructorul auto și un alt pasager din prima mașină au suferit leziuni corporale.
Purtătorul de cuvânt al ISU „Oltul” Harghita, Alina Ciobotariu, a informat că două persoane se aflau în stare gravă, una fiind încarcerată, la fața locului deplasându-se un echipaj cu o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, un echipaj SAJ Corund şi o ambulanţă a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) cu medic de la Odorheiu Secuiesc.
Potrivit sursei citate, cele două victime rănite mai grav prezentau traumatism cranio-cerebral şi posibil fractură de bazin, celelalte două doar escoriaţii; toate persoanele erau conştiente.
Victimele au fost preluate de echipajele medicale SMURD și SAJ și transportate la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc. Ulterior, în urma investigațiilor medicale, s-a luat decizia ca instructorul auto, care prezenta traumatism cranio-cerebral, să fie transportat cu elicopterul la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
În cauză se va întocmi dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
2 comments
Pingback: Accident provocat de un tânăr care făcea şcoala de şoferi. Instructorul, grav rănit • Informatia IRL - Portal de informare al românilor din Irlanda
Pingback: Accident provocat de un tânăr care făcea şcoala de şoferi. Instructorul, grav rănit - Stiri eZZ