Primăria municipiului Miercurea Ciuc anunţă că în această săptămână a început reabilitarea sectorului neasfaltat al străzii Jigodin.
Contractul de execuţie a fost semnat în luna decembrie, durata de execuţie se întinde pe patru luni, iar reabilitarea va cuprinde sectorul cuprins între manej şi zona rezidenţială „Natúr lakópark”, având lungimea de 1.305 metri.
Cu o valoare de 1,9 milioane de lei, din care 1,3 milioane lei reprezintă sprijinul guvernamental alocat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), lucrarea prevede construirea a 5 podeţe, asfaltarea sectorului de drum şi amenajarea unei zone pentru pietoni şi biciclişti.