Răvăşitul badantelor carpatine
Văzând ei că „ţara ca afară” stagnează anchilozată în planul visului sau al dezideratului, numeroşi români au schimbat placa, mergând în întâmpinarea visului. Aşa se face că oameni normali la cap şi titraţi, dar visători, chiar romantici, blindaţi cu bacalaureate şi licenţe, nu au pregetat să se califice ca simpli culegători de sparanghel pentru nemţi iar doamne profesoare să arunce cât colo catalogul jerpelit şi să se „califice” ca badante în Cizmă. Îndeletnicire străină românilor, având ca obiect de activitate îngrijirea persoanelor vârstnice, neputincioase. Diferenţa e mare între o badantă şi alta. În Los Angeles, într-un paradis demn de Eden, o badantă mureşeancă avea misiunea de a-i ţine companie unei boieroaice din partea locului, să-i spună poveşti şi să o înveselească, în vreme ce o alta din Italia, tot româncuţă, ridica din pat cu un scripete o senioră cadaverică şi o ştergea la fund.
Sigur, nicio muncă nu ar trebui să fie socotită degradantă, din moment ce este necesară. Şi remunerată onest. „Afară”. În State, un rândaş la rest-room, cum îi spun ei WC-ului, nu se simte inferior unui ministru, chiar dacă onorează o treabă mai murdară. În dfinitiv, de multe ori şi treaba ministrului mai miroase. În Spania, 1.000.000 (un million) de imigranţi români saltă PIB-ul patriei lor adoptive, solidari la bine şi la mai puţin bine. În definitiv, totuna e să mori gazat „La Colectiv”, ori strivit în coliziunea unor supertrenuri de mare viteză. Eroarea (in)umană nu-i ocoleşte nici pe urmaşii Cavalerului Tristei Figuri din patria lui Cervantes. Şi câte drame generate de valul migrator! Dorul pustiitor după acel „Acasă”, lăsat în urmă. Familii destrămate, copii frustraţi, părinţi retraşi în cimitire.
În timp, „afară” a început să pătrundă şi la noi, fie şi parţial. Cu câştigul nu i-am ajuns încă, dar i-am întrecut la preţul carburantului. Iar ai noştri bravi conducători au făcut „totul şi chiar mai mult” să-i vânture afară, creându-le condiţii prielnice de plecare. Şi nu le-a fost uşor. Celor pribegiţi prin lume. Cu nişte ani în urmă, când exodul era abia la început, un distins preot român din Canada îmi mărturisea cu francheţe că în străinătate nu eşti aşteptat cu covorul roşu la scara avionului. Au trudit din greu să răzbească. Au izbutit doar 10%. Iar umilinţele nu i-au ocolit; tot „venetici” erau în ochii băştinaşilor, oricât ar fi muncit. Omologate dor vârfurile, un Ionesco la Paris, Eliade sau Palade în Lumea Nouă. „La ţărmul oceanului, ce-am căutat?” se întreba, decepţionat, poetul Aron Cotruş pe ţărmul Pacificului. Dar tentaţia banului anihila orice neajuns, mai cu seamă în expresia valutei forte, interzisă românilor de comunişti şi sancţionată drastic deţinerea.
Ani buni, românaşii şi-au dorit „o ţară ca afară”, clamată la orice descindere în stradă. Referinţa se făcea la venituri şi nivel de trai, orice comparaţie fiindu-ne defavorabilă. Aşteptările s-au dovedit zadarnice, iar dorul de „afară” s-a mai atenuat, convinşi că nici acolo nu curge lapte şi miere. Şi că nu doar mămăliga poate exploda, ci şi cozonacul. De Halloween, în puhoiul ieşit pe străzile Parisului, 25.000 erau mascaţi în… poliţişti! Cu dotarea de rigoare. S-au dat şi gaze. Din belşug şi gratis. Adică, degeaba.
Pare că foaia s-a întors. Sensul tradiţional al migraţiei, est-vest, s-a schimbat. Populaţia României a sporit cu 280.000 de locuitori în ultimii patru ani. Al patrulea an consecutiv care înregistrează mai puţine plecări decât sosiri. Imigrează la noi şi alte neamuri: ucraineni, nepalezi, sri-lankezi, ba chiar canadieni, italieni, spanioli, francezi. Da, se întorc şi badantele. E nevoie şi de ele, la o populaţie tot mai „seniorizată” şi mai senilizată. Prea mulţi seniori neputincioşi. Numai că… nu e bani! Aşa că, de voie-de nevoie, unele vor reveni la catedră, la calificarea iniţială, cu un plus de experienţă şi de viziune, inclusiv una sau mai multe limbi străine însuşite în periplul european. Lupta pentru afirmare nu e uşoară deloc nici aici, „acasă”. Prea lesne răzbat gunoaiele la suprafaţă, deasupra apei limpezi. Experienţa agonisită „afară” şi transferată acasă îi mai ajută pe unii. Figuri triste întâlnesc şi aici, la tot pasul, inclusiv figuranţii de pe palierele Puterii. Prea puţine valori răzbesc prin plasa birocraţiei şi hăţişurile corupţiei. Dar omul este dator să încerce, să-şi valorifice potenţialul şi şansele. O mână timidă le întinde, totuşi, în pofida puhoaielor de promisiuni, şi statul atât de hulit. Pe-aproape şi… capra vecinului. Invidioasă, capra vecinului de peste gard behăie de zor şi… BS! Iar banii pentru produsele lactate ale caprei se tot depărtează de punga creştinului de rând.
Mihai Suciu
